Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Atonement

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un film frustrant - Atonement


Lucian Maier

februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atonement este unul dintre rarele filme care, cu fiecare minut trecut, devine tot mai slab, atingînd în final cote nebănuite ale ridicolului. Filmul lui Joe Wright pare o neinspirată copie a excelentului proiect Le Phantôme de la Liberté, semnat de Luis Buñuel. În acel film, Buñuel a adus pe ecran o succesiune de istorioare diferite, în care povestea nouă întrerupea întîmplarea în desfăşurare exact în punctul în care cea din urmă devenise foarte interesantă, noua poveste fiind de fiecare dată mai plictisitoare. În Atonement nu e decît o poveste, iar ea curge fără milă spre derizoriu. De la interesantul joc al începutului, cînd autorul jonglează cu temporalitatea şi cu punctele de vedere asupra unei acţiuni, pînă la caraghiosul deznodămînt al peliculei e o poveste de dragoste, ceva invidie, declaraţii nesăbuite şi o carte. La vederea cărţii mai că am ameţit. Nu ştiu ce alt final putea fi mai neinspirat decît cel ales.

Cecilia Tallis (Keira Knightley) şi Briony Tallis (Saoirse Ronan) sînt surori. A doua, încă puberă, se îndrăgosteşte de iubitul primei. Indirect îi mărturiseşte acestuia dragostea sa (face pe înecata în iaz, el o salvează), însă în loc să ajungă în basmul pe care ea îl visa, Briony se alege cu o mustrare verbală. Rănită în propriul orgoliu, fata se va răzbuna. Deşi vede clar cine este vinovat de violarea unui minor undeva în spatele conacului familiei Tallis, Briony le spune anchetatorilor că făptaşul este Robbie Turner (James McAvoy), iubitul surorii ei. De aci încolo melodrama lui Joe Wright are toate semnalmentele exerciţiului clasic de gen: el este închis, dar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial îi oferă şansa de a ieşi de după gratii pentru a lupta în armata britanică. După un periplu pe frontul continental, Robbie îşi reîntîlneşte iubita în Londra. Briony îi caută pentru a-şi cere scuze că le-a cauzat atîta suferinţă şi promite că va merge în familie şi în faţa instanţei pentru a recunoaşte vechea minciună. Din păcate nu îl mai putea condamna pe adevăratul făptaş... fiindcă între timp acela o luase de nevastă. Însă, oricum, cei doi îşi puteau găsi liniştea şi fericirea.

Această ultima afirmaţie ar fi putut încheia filmul într-un mod banal, dar aproape plăcut. Asta dacă Joe Wright nu avea poftă să pluseze în privinţa siropului. Cum a avut chef să pluseze, aflăm că, în fapt, cei doi pot fi fericiţi doar în rai, că deja ajunseseră acolo datorită războiului, iar ceea ce noi am urmărit pe ecrane era doar istoria cuprinsă în al 21-lea roman scris de Briony. Romanul ispăşirii ei (de unde titlul filmului). De ce nu al 6-lea roman? Probabil că, fiind un film care vrea să cucerească America, era nevoie de o corelare între vîrsta legală a majoratului la ei şi atingerea majoratului psihic, sau dobîndirea adevăratei conştiinţe de sine, vizibil(ă) în modalitatea crudă în care Briony, o scriitoare foarte celebră (interpretată de Vanessa Redgrave), se întoarce asupra sa în scris pentru a se elibera de uriaşa povară etică.

Singurul aspect interesant al proiectului păleşte în faţa acestui meniu plin de evenimente cu tîlc siropos. În prima parte a poveştii, fiecare acţiune e prezentată, fie succesiv fie intercalat, din mai multe puncte de vedere, urmărind reacţiile celor trei caractere aflate în conflict amoros - Cecilia şi Robbie pe de o parte, Briony de cealaltă parte. Stilul rezultat din această modalitate de prezentare aduce uşor cu ceea ce face Henry Miller în Tropicul Cancerului, unde un eveniment în desfăşurare curge din detaliu în detaliu, toate la timpul prezent, şi abia la final observăm că prin detaliile acestea am parcurs tot drumul de la o cauză spre un efect şi că, astfel, am străbătut şi un timp trecut. Şi în Atonement micile scenete se reiau şi din cauză că sînt prezentate în detalii diferite (fiindcă o altă minte le observă) tîrziu realizezi că e vorba despre o întreprindere deja văzută. E un joc temporal care transformă trecutul într-un prezent continuu. Dar e în regulă, Joe Wright renunţă la el după un sfert din film, revărsarea melodramatică zaharoasă nefiind compatibilă cu transformările temporale cinematografice şic.



 Toate articolele despre Atonement


3 comentarii

  • scrieti, doar scrieti
    saureign [membru], 26.02.2008, 09:17

    "siropul" suplimentar din finalul filmului este exact deznodamantul din carte, asa ca.

  • RE: scrieti, doar scrieti
    Pitbull [membru], 12.07.2008, 02:57

    ...asa cä, n-avea ce sä caute acolo.
    Uneori, scriitorii mai si gresesc (cä de, si ei e oameni); ca atare, în film, corectäm.
    Alteori, unele lucruri foarte bune pe hârtie nu dau deloc bine pe ecran; prin urmare, adaptäm.
    In concluzie: mai si GANDITI, nu doar scrieti... ;)

  • RE: RE: scrieti, doar scrieti
    saureign [membru], 19.08.2008, 12:44

    afirmatia cu "unele lucruri care dau bine in carte nu dau bine in film" e cat se poate de pertinenta; cealalta jumatate a comentariului e doar infatuare, imi pare rau sa zic.

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Cu remuşcarea treci şi marea - Atonement, Iulia Blaga
 Iubire tragică, dramă de confuzie şi neputinţă - Atonement, Alin Ludu Dumbravă
 Inadaptare - Atonement, Andrei Gorzo
 Un film finuţ - Atonement, Alex. Leo Şerban
 Maşina de scris şi de ucis - Atonement, Maria Andrieş
 Toate articolele despre Atonement


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer