Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

În România, arta dansului este desconsiderată!


Gina Şerbănescu

Dilema Veche, februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În acest an, clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti va intra într-un proces de renovare şi securizare. Banii alocaţi vor veni atît printr-o finanţare europeană (de la Banca Europeană de Dezvoltare), cît şi de la bugetul de stat. Lucrările vor demara cînd proiectul tehnic cu planurile de consolidare şi modernizare a clădirii va fi aprobat de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, cel mai sigur în a doua jumătate a anului. Arcele de beton adăugate ulterior de Ceauşescu clădirii TNB, la carcasa care îmbracă Sala Mare, vor dispărea, considerîndu-se că nu respectă condiţiile minime de rezistenţă. Spaţiile din carcasa respectivă care găzduiesc Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) şi Galeriile Artexpo vor dispărea şi ele. Ultimii care au aflat că vor rămîne fără sediu au fost chiar cei de la Centrul Naţional al Dansului. Mihai Mihalcea este directorul acestei instituţii.

Gina Şerbănescu: Cum aţi aflat despre pericolul care ameninţă CNDB-ul?
Mihai Mihalcea: Domnul Ion Caramitru a fost anul trecut în vizită în spaţiile noastre, fără să precizeze motivul şi fără să facă vreo referire la proiectul de renovare a Teatrului Naţional. Ulterior, ni s-a cerut să primim o echipă de experţi care a făcut tot felul de măsurători. Nu am suspectat nimic, am crezut că e o procedură de uzanţă. Apoi au apărut zvonuri, iar acum se pare că e prea tîrziu.

G.Ş.: Ce se va întîmpla realmente?
M.M.: Din declaraţiile existente pînă acum reiese că va fi renovată clădirea TNB, care va reveni la vechea formă existentă pînă la incendiul din 1978. Ca urmare, CNDB şi Galeriile Artexpo îşi vor pierde sediile actuale, exact acele spaţii care fuseseră adăugate la structura vechii clădiri. Din păcate, am aflat asta din zvonuri şi din presă. Deşi îmi plăcea arhitectura vechii clădiri, nu văd neapărat motivul revenirii la acea formă. În logica aceasta e necesară şi dărîmarea Casei Poporului, revenirea Regelui Mihai I de România şi aşa mai departe.

G.Ş.: Nu e vorba de o desfiinţare, e vorba de o rămînere temporară fără sediu...
M.M.: Dureros nu e atît faptul că nu ştim cînd, unde, şi în ce condiţii ne vom muta, după ce s-a investit atît şi începusem să fluidizăm o serie de procese vitale pentru dezvoltarea culturii coregrafice contemporane, trist şi dureros este că printr-o simplă declaraţie ai o radiografie reprezentativă a atitudinii dispreţuitoare pe care politicienii şi administratorii culturii o au faţă de arta dansului. În momentul în care un ministru care are în administrare toate domeniile culturii declară: "Prioritatea mea e consolidarea Teatrului Naţional, şi nu unde se va juca un spectacol de balet", e ca şi cum un părinte i-ar lua haine unuia dintre copii şi celuilalt i-ar spune că poate purta pantalonaşii scurţi şi în toiul iernii. Dar exemplul nu e cel mai bun. Nu văd deloc relaţia dintre noi ca pe una între tătuc şi copil instituţionalizat. Ne nemulţumeşte că avem de-a face din nou cu desconsiderarea artei dansului, care nu mai este de multă vreme acea artă frivolă, desuetă, ci o artă matură, poate cea mai deschisă, datorită tendinţei de a integra şi asimila şi celelalte limbaje artistice.

Declaraţia ministrului denotă faptul că nu e informat în privinţa calităţii şi complexităţii activităţilor CNDB, deşi la finalul primului meu an de directorat am lăsat la cabinetul dumnealui un raport şi un dosar de presă, impresionante încă de atunci. Am să las modestia la o parte. După numai un de activitate, CNDB a luat un premiu, iar eu am fost nominalizat la Premiul Paris-Europe 2006, pentru activitatea desfăşurată în cadrul acestei instituţii. Am organizat cursuri şi ateliere de dans şi critică de dans, am invitat spectacole din străinătate şi am avut stagiuni pline de spectacole în premieră, am organizat festivaluri, am creat parteneriate internaţionale, am susţinut diverse iniţiative şi platforme de dezbatere din sfera artelor contemporane, am prezentat spectacole ale unor creatori de referinţă, am oferit rezidenţe artistice, am organizat patru selecţii în doi ani, în care cel puţin 40 de proiecte noi au fost finanţate... Toate acestea necesită pregătiri, lucru intens pe mai multe paliere, cel puţin trei studiouri de repetiţii şi o sală de spectacole, o mediatecă, spaţii de întîlnire, echipamente. Este nevoie de un sediu adecvat. Nu înţeleg ce trebuie să mai facem pentru ca arta dansului să nu mai fie desconsiderată în această ţară!

G.Ş.: O astfel de situaţie afectează şi activitatea celor care colaborează cu voi, desigur...
M.M.: O decizie inadecvată poate paraliza un întreg sector, sînt afectaţi toţi cei care beneficiază de resursele pe care le oferă Centrul, singura instituţie din România care oferă servicii de acest gen profesioniştilor şi publicului. De acest spaţiu au beneficiat şi numeroşi artişti din alte zone artistice, tocmai pentru că ni s-a părut important să susţinem acele iniţiative valoroase, să nu le ignorăm, la rîndul nostru, aşa cum am fost ignoraţi noi, ani de-a rîndul. Am implicat în proiectele noastre actori, artişti vizuali, scriitori, sociologi şi antropologi, jurnalişti, filozofi, psihologi, teoreticieni, critici şi diverşi operatori culturali. Aici au repetat şi prezentat spectacole aproape toţi creatorii activi în domeniu. Din păcate, declaraţia ministrului, care dovedeşte o lipsă de respect pentru toţi aceşti artişti, ne arată că sîntem pe o planşetă pe care se joacă Monopoly administrativ. Sîntem o mică piesă mutată de aici acolo, fără să fie percepute complexitatea situaţiei, implicaţiile şi consecinţele unei astfel de decizii.

Mă sperie posibilitatea de a nu ne onora angajamentele pentru proiectele pe 2008. Avem proiecte cu parteneri străini, contracte semnate, am făcut o cerere de finanţare la Uniunea Europeană şi avem obligaţia de a derula două sesiuni de selecţie pentru finanţarea proiectelor coregrafice pe 2008. Unde se vor putea desfăşura cele cîteva zeci de proiecte care vor veni din partea artiştilor şi a structurilor din domeniu? Nu comentez decît posibilitatea unei hotărîri inadecvate. Inadecvare care este deja prezentă în declaraţiile ministrului. Mă întreb însă de ce nu se ia în calcul ca proiectul de renovare a TNB să includă şi spaţiile Centrului Naţional al Dansului sau construcţia unui sediu propriu. Ar costa un sfert din cît costă renovarea TNB, care necesită aproximativ 40 de milioane de euro. Putem pune şi o altă întrebare: de ce teatrul e mai important decît dansul? După numai doi ani de normalizare, acelaşi domeniu ignorat ani de zile revine la instabilitate şi nesiguranţă. Să nu uităm că toate acestea vin în contextul în care singurele companii de dans contemporan au fost aproape distruse. Orion Balet a fost desfiinţată, iar Contemp este marginalizată în interiorul Teatrului de Operetă şi nu primeşte nici un fel de atenţie. Teatrul de Balet Oleg Danovschi a fost desfiinţat cu cîţiva ani în urmă, iar Liceul de Coregrafie Floria Capsali este sufocat într-un sediu impropriu.

Rămînem conectaţi la acelaşi discurs, la ctitorirea Catedralei Neamului, a Festivalului "Enescu", a mall-ului cultural. Mă gîndesc la atîtea iniţiative care sînt ignorate, la atîtea platforme vitale care sînt distruse. Îmi vine în minte, de pildă, situaţia incredibilă a GDS-ului. Simt că sîntem în acea paradigmă relevată de cuvintele Verei Mantero în spectacolul ei one mysterious thing said e.e. cummings, prezentat la CNDB: "un chagrin, une impossibilité, une tristesse, une mauvaise volonté, une chute, une absence, un aveuglement, un non-vouloir, un non-pouvoir, une non-construction, une non-possibilité, une tête tranchée..."




1 comentariu

  • În România, arta dansului este desconsiderată
    geanina [membru], 10.02.2008, 01:34

    E socant!! Nu pot sa cred ca se poate asa ceva! Cladirea Teatrului National din Bucuresti, asa cum o fi ea, "criptocomunista", stalinista sau ceausista, totusi ea exista ca realitate. Ca sa nu mai spun ca este o parte din istoria mea personala, ceea ce nu conteaza foarte mult, dar este mai ales un spatiu de cultura, care, oricat de mare parea, iata ca nu a ramas sterp, este folosit de artisti. Sunt furioasa si dezamagita de initiativa d-lui Caramitru sau de a cui o fi. Oamenii astia ar trebui sa lase nostalgiile pe seama istoriei si sa mearga mai departe.
    Nu se poate face o petitie si pentru asta? SALVATI CLADIREA TEATRULUI NATIONAL!!!!


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer