Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Ca la Moldova


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Unele teatre au soartă complicată; ca şi unii oameni. Nu este vorba de noroc sau nenoroc, nici de fericire sau nefericire - pur şi simplu, e greu de stabilit o paradigmă coerentă a "mersului" lor prin lume: când să spui că au dat lovitura, te pomeneşti că pierd tot şi sunt cât pe-aci să-şi compromită însăşi existenţa; când să le cânţi prohodul, te pomeneşti că se ridică brusc şi se înalţă mai sus decât poţi vedea cu ochii. Cine sau ce anume hotărăşte o astfel de soartă? În cazul teatrelor, poate că muzele tutelare - una veselă şi una tristă...

...plus, desigur, forurile tutelare, directorii, trupa, publicul... Un asemenea teatru este şi Naţionalul din Iaşi, numit "Vasile Alecsandri"; cea mai veche scenă de limbă română (sper să nu greşesc) cunoaşte, în vremurile mai noi, suişuri şi coborâşuri ce nu se lasă uşor explicate. După 1989, în fotoliul suprem al venerabilei instituţii s-au perindat mai ales poeţi, dramaturgi şi critici, care, în bună tradiţie moldovenească, au încercat să mâne căruţa cu paiaţe adaptându-se peisajului, adică alternând blândeţea respirată de molcomele dealuri ce alimentează oraşul cu licoarea viilor şi străşnicia iscată de aerul fierbinte al câmpiei. Rezultatul? Pe un fundal de calm plat s-au ridicat când şi când talazurile unor spectacole excepţionale, cum a fost acel neuitat Teibele şi demonul ei (după Bashevis-Singer, în regia lui Alexander Hausvater), alături căscându-se hăurile unor căderi ameţitoare (nu mai dau exemple...). Actualul conducător, regizorul Cristian Hadji-Culea, şi-a inaugurat mandatul invitând la Iaşi câţiva directori de scenă prizaţi de critica bucureşteană; printre ei, tinerii Claudiu Goga şi Radu Apostol - probabil, în intenţia de a reanima trupa (alcătuită, de altfel, din actori foarte buni), pe de o parte, şi, pe de altă parte, de a contracara, prin această infuzie de prospeţime, concurenţa pe care i-o face Naţionalului centrul teatral de la Ateneul Tătăraşi, producător al unor montări "scandaloase", adică intens controversate şi, de aceea, foarte căutate. Claudiu Goga a pus în scenă Audiţia de Aleksandr Galin; Radu Apostol, With a little help from my friends de Maria Manolescu. Am văzut ambele spectacole la Bucureşti, în Festivalul Naţional de Teatru.

Audiţia (1998) este una dintre cele mai jucate piese ale lui Aleksandr Galin (născut în 1947 şi socotit un fel de şef de şcoală al noii dramaturgii ruseşti); în România, oricum, a cunoscut deja patru versiuni de spectacol. E o comedie crâncenă, în stilul realist vârstat de inserţii groteşti şi romantice care a făcut epocă deopotrivă pe scenă şi pe ecran în anii perestroikăi: un japonez misterios organizează, prin intermediul unui factotum băştinaş, o selecţie pentru tinere "artiste" ce vor merge să lucreze în Singapore; la "audiţie" se prezintă însă concurente absolut surprinzătoare, precum o profesoară universitară, o muncitoare etc. - toate, "depăşite", ca vârstă. Satira e evidentă; la fel, pamfletul; mai puţin bătătoare la ochi, tragedia (tragedia unui sistem, a unei orânduiri, a unei ţări - şi a unor oameni) dublează farsa, o adânceşte şi îi dă sens şi greutate. În spectacolul ieşean, aşa cum s-a prezentat el la Bucureşti, sesizabil era doar comicul situaţiilor; şi nu era, pe scenă, un comic de bună calitate: se ţipa şi se chirăia, "poantele" erau subliniate gros, vulgaritatea ţinea aproape. Fiind vorba despre actriţe excelente - Doina Deleanu (singura care "se salva" parţial), Puşa Darie, Tatiana Ionesi, Anne Marie Chertic -, lucrurile păreau cu atât mai grave. Situaţia s-a schimbat întrucâtva în partea a doua, odată cu apariţia bărbaţilor (soţii "concurentelor"), mai exact o dată cu apariţia personajului jucat de Constantin Puşcaşu; actor din speţa tot mai rarefiată a profesioniştilor pasionaţi, ireproşabil în toate spectacolele unde l-am văzut, discret şi serios, Constantin Puşcaşu a izbutit, practic, să întoarcă spectacolul de pe calea noroioasă pe care o pornise şi să comunice, prin jocul său simplu şi just, înţelesul adevărat al textului. Eficient a fost şi Teodor Corban; Doru Aftanasiu a alunecat în caricatură - păcat! O menţiune specială pentru scenografie, în special pentru decorul lui Ştefan Caragiu.

With a little help from my friends este a doua piesă jucată a Mariei Manolescu, sclipitoare certitudine, pare-se, a dramaturgiei autohtone. Părerea le aparţine colegilor de vârstă şi de preocupări ai autoarei; personal, cred că Maria Manolescu are "stofă", căci scrie fluent şi cu simţ teatral, dar că ar trebui să şi-o gospodărească atent până va învăţa să o utilizeze pentru haute couture, evitând confecţiile de serie. Aici, foarte tânăra autoare imaginează o poveste relativ neverosimilă despre câţiva prieteni (adolescenţi) aflaţi în vacanţă la mare şi preocupaţi de felurite necazuri mai mult sexuale decât sentimentale (sau, măcar, erotice); printr-un complicat concurs de împrejurări, unul dintre ei vrea să se sinucidă cu ajutorul celorlalţi - şi jur că nu mai ţin minte cum se termină povestea, pentru că, de la un punct încolo, cu ajutorul masiv al regizorului, intriga scapă de sub control, deraiază şi divaghează în nenumărate incidente secundare. Totul - cu acompaniament (live) asurzitor de rock şi pop, cu lumini care se sting şi se aprind conform unei logici ascunse şi cu multă mişcare. Promiţătoare, între acestea, evoluţia tinerilor actori (încă studenţi, dacă am înţeles bine) Cosmin Maxim, Cosmin Panaite, Vlad Volf, Andreea Boboc, Olimpia Melinte şi Corneliu Laur; întrucât foaia-program nu spune cine ce rol joacă, îi înşir şi eu, fără deosebire, aşa cum apar acolo.

A început Naţionalul ieşean o nouă viaţă? A reuşit să conjure soarta? Răspunsul la aceste întrebări mai are, cred eu, de aşteptat.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer