februarie 2008
David Ghimenez Carreras şi-a arătat măiestria dirijorală într-un concert simfonic deosebit de reuşit la sala Ateneului Român, în 8 februarie 2008. Optând pentru un repertoriu tradiţional - Beethoven şi Brahms - şi contând pe elanul său interpretativ, dublat de o ştiinţă muzicală şi o gestică convingătoare, artistul spaniol a captat atenţia auditoriului, cu mare uşurinţă.

În Uvertura Coriolan în do minor, op. 62 de Ludwig van Beethoven, împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", David Carreras a impus redarea prin sunete a trăsăturilor de caracter ale generalului roman Coriolanus: hotărârea şi blândeţea. Nedreptăţitul luptător, deşi contribuise la gloria imperiului, a fost răsplătit cu exilul. Dorind să se răzbune, el a pornit alături de duşmani la asaltul Romei. Şi totuşi, la rugăminţile mamei şi ale soţiei sale a renunţat în cele din urmă, cruţând vieţi nevinovate şi splendidul oraş.

Modalitatea de realizare sonoră a transformării temei iniţiale - de la energia ameninţării acţiunii, până la înduioşarea finală învăluitoare - a dat valoare interpretării acestei uverturi beethoveniene.

Pianista Ilinca Dumitrescu a dezvăluit lirismul muzicii Concertului nr. 4 pentru pian şi orchestră, în sol major, op. 58 de Ludwig van Beethoven, într-o elegantă şi sensibilă apropiere de sensurile profunde ale lucrării. Urmând viziunea de simfonie cu instrument solo, pianista construieşte ideile muzicale printr-o logică unitate a frazei. În partea lentă, Andante con moto, artista a reuşit să prezinte rolul de personaj cu un anumit contur psihologic, pe care pianul îl dobândeşte aici. Cadenţele solistice au avut naturaleţe şi echilibru, datorită contrastelor dinamice şi agogicii compensatorii. O rafinată tehnică a utilizării pedalelor pianului a contribuit la o interpretare în pur stil beethovenian. Publicul o îndrăgeşte pe Ilinca Dumitrescu şi o ascultă cu mare bucurie la fiecare apariţie scenică.

Simfonia a doua în re major, op 73 de Johannes Brahms a încheiat seara de muzică în mod spectaculos. O orchestră simfonică aflată într-o formă de zile mari a creat pe parcursul celor patru părţi (Allegro ma non troppo, Adagio non troppo, Allegretto grazioso şi Allegro con spirito) o ascensiune tensională romantică tulburătoare. Aşezarea suflătorilor, cu lemnele în dreapta şi cornii în stânga scenei, a conferit o spaţializare vie a timbrurilor. Solo-urile de corn şi flaut au avut căldură şi luminozitate. Coloritul câmpenesc imprimat de cântul oboiului, din scherzo-ul cu două trio-uri din partea a treia a avut autenticitate. Pasajele tumultoase ale viorilor din Coda ultimei părţi a simfoniei, susţinute de întreg aparatul orchestral, au dat momentului o grandoare sonoră festivă.

Prin siguranţa deciziilor interpretative în uvertură, flexibilitatea în acompaniament şi dezlănţuirea romantică din simfonie, dirijorul David Ghimenez Carreras ne-a împărtăşit valoroasa experienţă acumulată alături de mari orchestre ale lumii. El este, din septembrie 2007, dirijor principal invitat la Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus