Nu puţini au fost cei care - tineri ori "oameni în toată firea" - găseau (în anii '80 când, în plină dictatură, a fost difuzat la TVR) mare prilej de bucurie în a decodifica semnificaţiile fabulei din
The Point / Oblio (narator: Ringo Starr / Dustin Hoffman; muzica: Harry Nilsson; regia: Fred Wolf) - acest
cartoon de excepţie, realizat în 1971.
Povestea "din poveste" îndeamnă şi azi la o astfel (altfel?) de citire "subversivă": în lumea (post)modernă, când copiii sunt mult mai atraşi de poveşti
în imagini decât de poveşti
în cuvinte (scrise ori citite), un tată (nostalgic după vremurile
de-altă dată, când copiii erau mai docili şi mai ascultători faţă de părinţi) îi citeşte copilului său, ca
bedtime story, despre Oblio - arhetipul de
outlaw, de
misfit, de
freak într-o societate ce respectă Legea. Iar Legea prevede ca - în acel Regat -
toţi şi toate trebuie fie
pointed, să aibe un
point. Oblio este primul şi singurul copil care
s-a născut în
The Pointed Village fără să aibă - lucru nemaiîntâlnit în acele timpuri - un
point (un ţugui pe cap). Ca atare, este izgonit (prin maşinaţiunile Contelui malefic, căci Oblio
l-a învins la jocul cu triunghiul pe fiul Contelui, dar şi prin concursul Regelui apatic, ce nu voia să existe niciun fel de probleme în Regatul său) din cetate. Unde? În
Pădurea-fără-rost (
The Pointless Forest).
Iată-ne ajunşi în miezul unei teme fundamentale a culturii omenirii: Drumul - întotdeauna mai interesant decât Ţinta (care e
cuprinsă-n Drum). Odiseea întru înţelepţire.
The Waste Land. Dar cât de
waste este ţinutul în care Oblio (împreună cu câinele său, Arrow) e alungat, cât de
fără rost (pointless) este această pădure? Asemenea altor personaje de film (precum Puştiul din
Concurs-ul lui Dan Piţa ori Călăuza din
Stalker-ul tarkovskian), Oblio găseşte
un sens (a point) în tot ceea ce vede şi întâlneşte în peregrinările sale şi aplică (fără să ştie, desigur) maxima unui filosof precum Constantin Noica: Dacă viaţa
n-are niciun sens, pot
să-i dau eu unul. Asta pentru că învaţă
să-şi deschidă ochii - şi mai ales ochii minţii - la toţi şi la toate, să fie
cool (să rămână, vorba poetului, la toate rece), aşa cum
l-a povăţuit
The Rock Man; pentru că ajunge să preţuiască vremea (să înveţe - după întâlnirea cu
The Man in the Leaf Business: "timing and honesty is the name of the game" - ce e acela
timing) şi... truda: "
Rest? You and your dog" - îi spune
The Tree Man,
oferindu-le să muncească împreună - "
will work like a dog. You will rest only in the fifth season, and there aren't any fifth seasons. But there are rewards: it's exciting work manufacturing leaves."
Lecţia pe care Oblio o deprinde în urma surghiunului său:
you don't have to have a point to have a point because everyone has some kind of a point, whether it shows or not. Sau, pe româneşte: nu este necesar să fii ca toţi ceilalţi pentru a avea un punct de vedere şi un rost pe lume. Învăţătura pe
care-o desluşeşte copilul din poveste: dacă cineva nu e ca restul lumii nu trebuie alungat din cetate. Important e să vrei să îţi descoperi rădăcinile, să descoperi cine eşti, să înţelegi mai ales că ceea ce este
în capul tău e infinit mai important decât ceea ce ai (sau nu ai)
pe cap.. Cine este cu adevărat
fără rost (pointless) în această odisee?
The Pointed Man - întruchipare a zeflemelii, a băşcăliei, a gândirii "cârcotaşe", "nihiliste".
La final de odisee, Oblio şi Arrow se întorc acasă obosiţi şi, cu siguranţă, mai înţelepţi: descoperind că
totul are un sens (has a point), lui Oblio
i-a crescut, sub căciula ţuguiată (pe care
i-o croşetase
maică-sa pentru
a-i masca, de ochii lumii, "infirmitatea") un...
point: acum
el este cel ţuguiat, în timp ce
tuturor celorlalţi li
s-a topit, miraculos ţuguiul trufaş de pe creştet, iar clădirile şi tot ce era
pointed se transformă şi ele,
rotunjindu-se, "smerindu-se" cumva. Cercul a luat locul triunghiului.