Suburbia ca iad - Little Children

O femeie şcolită (Kate Winslet) încercînd să se detaşeze de anturajul aşezat şi comme-il-faut al micii urbe în care mariajul nefericit a plasat-o. Un bărbat (Patrick Wilson) atît de frumos încît nimeni nu şi-ar pune problema că se ascunde ceva dincolo de zîmbetul vag şi aerul superficial cu care vine să tulbure hormonii gospodinelor pe terenul de joacă. Fiecare cu odrasla nerecunoscătoare aferentă. Un sărut iniţiat în joacă, ce evoluează în flirt, camaraderie şi, ineluctabil, pasiune şi adulter. Adăugaţi un pedofil recent eliberat în grija venerabilei şi fragilei lui mame, în mijlocul aceleiaşi comunităţi ce se raliază rapid împotriva intrusului necorespunzător. Şi un fost poliţist frustrat auto-înscăunat cap al represaliilor.

Cinemaul independent şi-a făcut din suburbia ca iad al normării şi al pulsiunilor refulate un cal de bătaie predilect. Little Children, revenirea lui Todd Field la 5 ani după debutul cu minunatul In the Bedroom, se deosebeşte însă de grosul producţiilor Sundance prin firescul, justeţea şi rigoarea perspectivei. Departe de trişuri edulcorante ca-n American Beauty, sau ciudăţenii de-amorul non-artei gen Napoleon Dynamite, dar şi de cinismul furibund à la Solondz. Adaptînd bestsellerul lui Tom Perrotta (care a scris şi Election), Field a reuşit să transpună impecabil toate acele drame ale sufocării, ratării, erorilor făcute pe nesimţite. Cu accent pe refuzul maturizării. Camera adastă pe chipuri şi gesturi mărunte, reliefînd personajele în toată complexitatea lor, astfel încît pînă şi infamul child molester devine uman şi empatic într-o măsură, fără să-şi piardă din aura sinistră de întrupare a tuturor spaimelor şi monstruozităţilor ascunse pe care vajnicii vecini sînt scutiţi prin prezenţa lui să şi le mai privească/analizeze. Pe lîngă povestea practic fără greşeală, punctată de unul dintre rarele voice-over-uri eficient şi deştept folosite (calm, sigur, lipsit de emfază ori redundanţe) şi nuanţarea cu care regizorul co-scenarist a ales să-şi prezinte eroii, LC impresionează şi prin interpretări - de la deja multi-premiatul Jackie Earle Haley (fost copil-vedetă) în rolul bau-bau-ului, la Winslet care pur şi simplu înfloreşte în chip de madame Bovary (referinţa nu e întîmplătoare) semi-conştientă şi Wilson ce surprinde exemplar angoasa loserului aflat sub papucul nevestei şi chinuindu-se să-şi salveze ultimele rămăşite de demnitate/testosteron în nocturne fotbalistice. Rezumînd, o micuţă bijuterie menită să-l aşeze pe Field în restrînsa galerie a adevăraţilor cineaşti indie americani.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.