Brett Anderson - Brett Anderson

Nu mai ştiu cine a scris la un moment dat că Suede au fost o imensă promisiune niciodată împlinită. Dacă te gîndeşti, însă, la perfecţiunea primelor două albume, Suede ('93) şi Dog Man Star ('94), ocazionalele sclipiri de pe următoarele produse ale trupei (Coming Up, Head Music) şi atrocitatea finală (A New Morning, 2002), ideea pare pe deplin justificată. Asta ca să nu mai pomenim The Tears, colaborarea din 2005 între Brett Anderson şi Bernard Butler...

Astfel, un album solo Anderson e de întîmpinat cu oareşce rezerve, dincolo de dragostea pe care unii (inclusiv sussemnata) i-o păstrează în speranţa tot mai difuză că va reuşi din nou să confirme imensele aşteptări cîndva justificate de falsetul aparte, artificialitatea şi sofisticarea extrem/asumate. Din păcate, aşteptările sînt tot ce-ţi lasă acest album stătut, banal şi complet mort de la prima audiţie. Un soi de pop foarte comercial, egal, o versiune light/cosmetizată a Suede de altădată. De la deschiderea lent/toropită cu Love Is Dead (bucată la fel de penibilă precum titlul) e clar că ai de-a face cu un Anderson adormit şi lipsit de inspiraţie. Pianul şi viorile leşinate ce compun scheletul majorităţii pieselor următoare nu fac nimic pentru a dezminţi impresia asta. Iar versurile sînt de-a dreptul ruşinoase pentru un om care reuşea cîndva să impună prin subtilitatea poeziei urbane întunecate. Aş zice dezamăgire dacă aş mai fi crezut cu adevărat în Brett, aşa mă mulţumesc să zic doar că e foarte tristă decăderea încă unuia dintre eroii generaţiei mele.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.