Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Maria

Programată să sufere - Maria


Andrei Gorzo

Dilema, noiembrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De cum începe filmul, eroina începe să sufere: unul dintre cei şase copii ai ei îi cere să-l ia în braţe şi Maria se supune, deşi tocmai a intrat din nou în chinurile facerii. Şi, din momentul acela, ea suferă aproape necontenit pînă la ultima secvenţă din filmul de debut al lui Peter Călin Netzer. Soţul ei, un fost Erou al Muncii Socialiste ajuns muncitor într-o fabrică de baloane - "Regele Baloanelor", în viziunea copiilor săi -, este detronat, adică dat afară. Îşi sparge capul, îşi pierde minţile, îşi pierde ultimii bani la cărţi, îşi bate nevasta ca să-i dea alţii, e din nou bătut la cărţi, sparge cîrciuma; pleacă la ţară, lăsîndu-şi familia într-o cameră fără curent electric, la subsolul unui bloc.

Un francez se oferă să cumpere unul dintre copiii Mariei, dar ea fuge - în ralanti. E interpretată de Diana Dumbravă, o actriţă pe care s-o tot filmezi alergînd în ralanti! La ea pînă şi ştersul nasului - atunci cînd plînge - e ca o mişcare de dans. Puţin mai tîrziu o vedem în faţa oglinzii, aranjîndu-şi rochia înainte de a ieşi pentru prima dată să se prostitueze. Camera de filmare o venerează: e frumoasă, e statuară, e o martiră. Un singur lucru îi scapă camerei de filmare în veneraţia ei: posibilitatea ca Maria să fi fost, înainte de toate, o fiinţă vie. Dar Netzer o respectă atît de tare încît n-o lasă să respire; îi acordă sfinţenia fără să-i fi acordat şansa de a trăi. Nu ne arată o anumită femeie, căreia i se întîmplă anumite lucruri; ne arată o statuie a suferinţei, ceea ce înseamnă mult mai puţin.

Probabil că ar fi meritat să vedeţi Maria la Festivalul Transilvania (unde a fost prezentat pentru prima dată, la sfîrşitul lui mai), numai ca să-l comparaţi cu un alt film din festival, Lilya 4-Ever (Suedia, 2002) de Lukas Moodyson. Ar fi fost instructiv să vedeţi aceste două filme - apropiate prin subiect şi prin vîrsta autorilor - unul după altul. Aţi fi avut ocazia de a aprecia lucrurile care-i lipsesc eroinei lui Netzer, lucrurile care fac din eroina lui Moodyson o persoană reală (atît de reală încît o prietenă de-a mea i-a scris o scrisoare) - felul în care destăinuia că s-a născut în aceeaşi zi cu Britney Spears şi apoi visa cu ochii deschişi la implicaţiile acestei coincidenţe, felul în care-şi etala primii bani cîştigaţi din prostituţie, ca s-o sfideze pe vînzătoarea care o umilise altădată: fleacuri; dar după ele plîngeam la sfîrşit, în ele părea să se concentreze vivacitatea Lilyei - sîntem făcuţi şi din fleacuri.

Însă concepţia lui Netzer despre Maria e ca un corset, ca o centură de castitate; ai senzaţia că, dacă Maria ar face un singur lucru spontan, neaşteptat - dacă la un moment dat ar strănuta sau ar rîgîi -, tot filmul ar cădea pe spate, şocat de libertatea pe care şi-a permis-o eroina. Ea pare programată să sufere şi să moară (scufundarea ei în prostituţie ne este semnalată în fel şi chip, iar şi iar: filmul e mai bogat în prevestiri decît visul unei babe) şi realizatorii confundă această programare cu inevitabilitatea tragică.

Şi secvenţele comice par la fel de programate. Realizatorii au explicat în interviuri de ce au simţit nevoia unor astfel de secvenţe - pentru că viaţa nu înseamnă suferinţă non-stop. Aşa o fi. Pe de altă parte, umorul n-ar trebui să fie ca un machiaj de clovn aplicat cu rîvnă, cu ostentaţie, în jurul ochilor tragici ai Mariei; ar trebui să fie o formă de empatie, unul dintre lucrurile de care se agaţă ochii aceia, în efortul lor firesc de a rămîne deschişi, în refuzul lor de a se stinge. (Rona Hartner, în rolul unei alte prostituate, are atîta umor şi atîta ţîfnă încît m-am întrebat cum ar fi arătat filmul cu ea în rolul Mariei. E o femeie pe care o vezi numai cîteva minute şi de care totuşi îţi pasă; poate că ea ar fi reuşit să viruseze programul lui Netzer.)

Regizorul a declarat în România liberă că occidentalii "au o anumită idee despre Europa de Est şi despre România. Dacă nu le dai ce ştiu, vor fi destul de bulversaţi". El le-a dat ce ştiau. Nu-l acuz de cinism, nu insinuez că ar fi făcut filmul ca să şantajeze sentimental juriile festivalurilor occidentale. Cred că intenţiile lui sînt bune, dar nu şi mijloacele lui artistice. Atunci cînd vrea să ne arate că între Maria şi soţul ei (Şerban Ionescu) mai există nişte rămăşiţe de dragoste, el îi pune să se ţină de mînă, pune camera să se rotească în jurul lor, pune muzica să fabrice emoţie. Dar nu simţi dragostea. Simţi numai faptul că Netzer încearcă să te facă să o simţi. Simţi deficitul de empatie, neputinţa imaginaţiei lui de a ajunge la oamenii aceia.



 Toate articolele despre Maria


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 3 - Anul 2003, Iulia Blaga
 Maria - multe premii pentru o dramă de tranziţie, Călin Stănculescu
 Maria e un film gândit mai mult pentru publicul occidental, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer