Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Lepa sela lepo gore / Pretty Village, Pretty Flame

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Variaţiuni proustiene printre obuze - Lepa sela, lepo gore / Pretty Village, Pretty Flame


Marian Rădulescu

februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ne-am obişnuit deja cu scindarea genurilor (din raţiuni care ţin de PR) în "realiste" (bazate pe "poveşti adevărate") şi "fantastice". Ce li se întâmplă personajelor din Pretty Village, Pretty Flame (titlul internaţional al filmului regizat de Srdjan Dragojevic, după scenariul lui Nikola Pejakovic, inspirat, la rându-i, de reportajele de război ale lui Vanja Bulic) este atât de veridic, încăt nu mai e nevoie de nelipsita (şi mercantila) ştampilă: Based on a true story.

În 1992, la începutul războiului din Bosnia, doi tineri, prieteni din copilărie, Milan (un sârb) şi Halil (un musulman) încropesc o mică afacere împreună (un atelier de reparţii auto), iar izbucnirea războiului îi găseşte în tabere diferite. Grav rănit în spital, Milan retrăieşte proustian experienţa cruntă a războiului, amintindu-şi momente cruciale din viaţa sa şi a camarazilor de arme care şi-au pierdut, pe rând, viaţa. Totodată remarcă şi sosirea unui tânăr soldat musulman în salonul alăturat şi este hotărât să-şi îndeplinească "misiunea" (exterminarea celor din tabăra adversă) până la capăt.

Dincolo de a fi (încă) un film despre (încă) un război (unul din imediata noastră realitate!) filmul lui Srdjan Dragoevic (laureat al festivalurilor de la Sao Paolo, Thesalonic, Stockholm ) cucereşte mai cu seamă prin stil. Scriitura cinematografică foarte modernă este dublată de o distribuţie impecabilă, de un montaj şi o mizanscenă de zile mari. Ca timp real, acţiunea din Pretty Village... se petrece, în mare parte, într-un tunel (ce leagă Serbia de Bosnia) unde şapte soldaţi sârbi şi o jurnalistă americană (un fel de Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici demitizaţi) se refugiază din calea adversarilor bosniaci, înfruntând moartea iminentă. Segmentarea poveştii (imagini din spitalul belgrădean contrapunctate cu flash back-uri din copilăria personajelor, din trecutul lor mai recent sau mai îndepărtat) respectă o "logică" în zig-zag dictată de memoria involuntară. Astfel, o vorbă din jur, un zgomot sau o privelişte nasc torente de amintiri. La fel ca în filmul de debut al lui Andrei Tarkovski, Copilăria lui Ivan, obiectivul (director de imagine: Dusan Joksimovic) surprinde nu doar "iadul războiului" (nebunia, spaime, noroi, moartea absurdă, zgomotul obuzelor), nu doar ceea ce văd, ci şi ceea ce gândesc, visează ori îşi amintesc personajele. De multe ori se întâmplă ca aceste gânduri, vise şi amintiri să devină "fărâme de rai" ce edulcorează cumva existenţa tragică a personajelor.

Perspectiva cvasi-documentară a filmului îl apropie de Bătălia pentru Alger (regia: Gillo Pontecorvo, 1964) - o altă operă de artă tulburatoare ce urmăreşte să redea nu doar ritmul actualităţilor filmate, ci mai ales să surprindă cât mai obiectiv, în tonuri de cinema verité, dimensiunea unui moment istoric de anvergură. Ceea ce - la ambele filme - impresionează este imparţialitatea viziunii regizorale: înfruntarea, devastările şi absurdul războiului sunt surprinse atât în fazele lui frenetice, cât şi în cele răscolitoare, dureroase, astfel că nici una din tabere nu poate ieşi cu conştiinţa împăcată.



 Toate articolele despre Lepa sela lepo gore / Pretty Village, Pretty Flame


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer