Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Metamorfoze de Richard Strauss


Marcel Frandeş

februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Orchestra Filarmonicii "George Enescu" sub bagheta dirijorului ei permanent, Cristian Mandeal şi avându-o ca solistă pe violonista Lyn Fletcher, au oferit publicului un program select, cuprinzând lucrări de Olivier Messiaen, Serghei Prokofiev şi Richard Strauss, joi 28 februarie 2008, la Ateneul Român.

L'Ascension (Înălţarea) de Olivier Messiaen, lucrare compusă iniţial pentru orgă, iar apoi transcrisă pentru orchestră, cu o scriitură modală şi structuri ritmice originale, are o mare profunzime ideatică. Cele patru meditaţii simfonice beneficiază de sonorităţile unui ansamblu orchestral amplu. Timbrul suflătorilor de alamă domină încă din prima parte, intitulată Măreţia lui Hristos. Sonorităţile par topite într-un coral prelung. Motto-ul acestei prime părţi "Tată, a sosit ceasul, glorifică-Ţi Fiul, ca Fiul să Te glorifice", transpare în păienjenişul sonor, sensibilizând latura evlavioasă a ascultătorului. A doua mişcare, intitulată Strigăte curate de bucurie ale unui suflet care râvneşte cerul, este dominată de liniile melodice când simple, când suprapuse. Cornul englez s-a remarcat prin expresia intonaţiei sale pure şi senine. Diviziile viorilor dădeau senzaţia de căutare şi cuprindere a nemărginirii. Partea a treia, Osanale de trâmbiţe, osanale de chimvale, a creat o tensiune enormă. Prin rememorările tematice ale coralului de alămuri, prin contrastul dintre registrul acut în care evoluau viorile şi cel grav spre care descindeau violele, violoncelul şi contrabaşii, imaginile sonore erau tulburătoare. Finalul, Rugăciunea lui Hristos înălţându-Se la Tatăl, a avut acea timbralitate care sugera înălţimile eterice. Dirijorul Cristian Mandeal a cerut şi a obţinut dozajele cele mai adecvate, imprimând cu tărie ansamblului orchestral, voinţa sa interpretativă.

Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră, în sol minor, op. 63 de Serghei Prokofiev a fost cântat ordonat de către violonista Lyn Fletcher. Fără a-şi forţa memoria, ea reconstituia pur şi simplu textul, dar aportul interpretativ era precar. Tempo-ul mult prea rar a înăbuşit şansa de afirmare a temelor. Lipsa umorului şi uneori a sarcasmului prokofievian, precum şi impreciziile tehnice în unele pasaje, au lăsat o impresie de insatisfacţie estetică. Emisia violonistei avea asperităţi deranjante (mai ales la placarea acordurilor ce punctau tema de refren din finalul concertului). În splendida mişcare mediană a concertului, ea nu a transmis nici un fior liric, sunetul viorii ei rămânând în continuare mat. Pentru a reuşi să exprime cu pregnanţa ritmică necesară ideea muzicală obsesivă din cupletul central al rondo-ului, s-ar fi cerut un vibrato mai dens şi o accentuare din arcuş prin "punct de coardă". Lyn Fletcher nu a creat prin cântatul ei monoton dificultăţi de acompaniament nici dirijorului, nici orchestrei. (Şi dacă ne gândim că David Oistrach a făcut infarct cântând acest concert...). Sunt convins că mulţi violonişti români, din ţară şi din străinătate, pot interpreta partitura solistică a acestui minunat concert cu mai multă convingere şi mai ales, cu mult mai multă inspiraţie.

Lucrarea Metamorfoze de Richard Strauss are o frumuseţe unică. Într-o singură parte lentă de simfonie cu mijloace coloristice reduse la o orchestră formată numai din instrumente de coarde, compozitorul a zugrăvit, cu ajutorul armoniilor şi a temei variate cu inventivitate, dureroasa impresie produsă de ireparabilele pierderi de edificii culturale, din ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial.

Fiecare instrument al ansamblului avea o evoluţie individuală, iar rezultatul global era unul de omogenitate, datorat atât naturii instrumentelor cât şi viziunii interpretative coerente. Un moment de excepţie a fost intonarea citatului din Marşul funebru al simfoniei Eroica de Ludwig van Beethoven, interpretat cu rafinament de coardele grave.

Cristian Mandeal impresionează prin exigenţa sa în cântărirea fiecărui gest dirijoral. Cu o concentrare deosebită a forţei sale interioare, maestrul comunică interpreţilor frumuseţea şi dramatismul acestei muzici. Un cuvânt de laudă se cuvine şi pentru implicarea afectivă a artiştilor instrumentişti din ansamblul orchestral, de la primul până la ultimul.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu - 140 de ani de existenţă, Marcel Frandeş
 Cu bastonul prin Bucureştiul muzical, Florian F. Baiculescu
 Orchestra barocă a Uniunii Europene la Bucureşti, Marcel Frandeş
 Jazz. Succese româneşti, Alexandru Şipa
 Dan Grigore, Dominique Merlet, Alexandru Tomescu, Florian F. Baiculescu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer