Ambient glitch apăsător, rece, disonant, învăluitor, alien(at), melancolic, întunecat, abstract, post-industrial... Câteva dintre cuvintele la îndemână pentru a descrie arhitecturile sonore create de canadianul Tim Hecker, cunoscut ca producător de tehno minimalist sub aliasul Jetone, dar şi ca laptop artist. El spune că face un soi de "experiment nenatural, în egală măsură pop şi goth" sau "muzică pentru ora 4a.m.". Ascultându-i al patrulea LP, Harmony in Ultraviolet, preferabil la căşti şi volum maxim, poţi însă să zici pur şi simplu că omul creează o ambianţă în egală măsură sumbră şi hipnotică, densă şi cerebrală, amestecând zgomot alb (Rainbow Blood), un bâzâit subiacent monoton (interludicele Palimpsest-uri), distorsiuni (spectralul Radio Spiricom) şi melodie languroasă (Whitecaps of White Noise) pentru a te transpune într-o stare suspendată nu departe de transă.
Ultravioletele sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă mai scurte decât cele din spectrul vizibil ochiului uman şi, ştiind asta, pare mai clar de ce un album atât de abstract şi, totodată, intens emoţional, caută un echilibru tocmai în acea zonă. Pentru că spaţiul himeric (vezi piesa à la Tangerine Dream numită chiar Chimera) şi halucinant în care te proiectează această armonie din altă lume dacă i te abandonezi cu ochii închişi (dar urechile atente) este poezie abstractă pură (în toate sensurile cuvântului). Netulburate de vreo voce/mesaj verbalizat, piesele curg, se topesc una într-alta, cu variaţiuni subtile între arpegii sintetice, claviaturi sacadate şi pârâituri statice conturând o lume paralelă pe cât de frumoasă pe atât de neliniştitoare. Muzică pentru roboţi muribunzi îndrăgostiţi, poate.