Restul e tăcere: Once Upon a Time in Romania

Imaginea străzilor vechi şi muzica care acoperă totul, à la Morricone, şi care te duce într-o clipită în lumea din Once Upon a Time in America. Şi în lumea de la începutul cinematografului, într-un Bucureşti arhetipal. Filme mute, ecranul de pînză, peliculă fragilă şi inflamabilă, vise făcute să fie trăite sau frînte. Proiectul pe care Nae Caranfil a visat 20 de ani să-l facă şi care a fost mai greu de realizat decît Independenţa României, filmul din film.

Cu doi actori înfruntîndu-se faţă în faţă (Marius Florea Vizante şi Ovidiu Niculescu), povestea este reală (chiar dacă romanţată şi cu nume schimbate) şi trebuia să fie spusă. Pe ecran lat, într-un mod impozant. O producţie românească cu buget impresionant, filmată cu eleganţă în zilele renaşterii filmului românesc, printre filme dure şi realiste, este ceea ce speram că se mai poate face într-o ţară care uită uşor şi nu-şi aminteşte. La joie du cinema, de modă veche poate, dar cu un suflu nou, şarje bine ţintite şi referinţe copioase pentru adevăraţii cinefili. Un muzical fără a fi un muzical, un film de război fără a fi un film de război, un film romantic fără a fi romantic, şi o dramă care este de multe ori comică, această privire nostalgică asupra zilelor pionieratului celei de a şaptea arte dă naştere unui film copleşitor. Emoţionat, viu, epic şi operatic Nuovo Cinema Caranfilo. Restul e tăcere.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.