Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Sado-Maso Blues Bar

Probă de teatru autentic - Sado-Maso Blues Bar


Oltiţa Cîntec

Evenimentul, februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sado-Maso Blues Bar nu e numele vreunui local unde se poate servi o cafea sau un drink, e titlul unei piese de teatru. Autoarea, Maria Manolescu, e din Bucureşti şi îşi cîştigă existenţa trudind în cîmpul advertising-ului autohton. Meritul ei e că a înţeles, mai repede şi mai bine decît oameni de specialitate cu îndelungi state de funcţiune, că teatrul e sau ar trebui să fie înainte de orice, comunicare. Aşa s-a apucat de scris piese (e şi autoarea unui roman, dar acum mă interesează mai ales textele ei pentru teatru). Ca să fructifice experienţa altora, Maria Manolescu a urmat un master de scriere dramatică, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti. E un master unic în ţară, după ştiinţa mea, iniţiat de Valeriu Moisescu şi continuat acum de Nicu Mandea, care a dat cîteva condeie bune, rebranşînd dramaturgia autohtonă recentă la dinamica internaţională a genului. Masterul acesta arată, după modelul pragmatic american, care identifică rapid în orice activitate, inclusiv în cea creativă, tipare pe care, dacă le urmezi, ai şanse să reuşeşti, că şi scriitura dramatică se poate deprinde şi se poate exersa. Cu condiţia, fireşte, să ai talent şi să fii interesat. Maria Manolescu este un exemplu foarte bun în acest sens. Ca autoare de lucrări pentru scenă, s-a arătat preocupată preferenţial de problemele actuale ale tinerei generaţii. Preocupare binevenită pentru un teatru, cel autohton, care, după decenii de implicare socială forţată, obligatorie ideologic, s-a temut, parcă, de noile realităţi, pe care le-a evitat.

Dar să revin la Maria Manolescu. Personal, cunosc foarte bine două din scrierile ei, care s-au şi desprins din pagina de literatură şi au devenit spectacol: With a Little Help From My Friends şi Sado-Maso Blues Bar. Pe prima am citit-o într-o suită de cîteva drafturi într-un context de care nu vreau să mai pomenesc, dar care mi-a adus-o foarte aproape. Am avut cîteva rezerve privind biografia personajelor (schematizate, păreau a nu avea trecut şi, mai ales, nici viitor - e drept că unele sfîrşeau tragic) şi libertăţile gratuite de limbaj, libertăţi care se străduiau să acopere, de fapt, fisurile din construcţia dramatică. Textul a fost totuşi montat la Teatrul Naţional Iaşi, iar rezervele mele s-au dovedit întemeiate scenic, mai ales că regizorul (Radu Apostol) n-a găsit soluţiile prin care să rezolve deficienţele poveştii dramatice. Nu la fel s-a întîmplat cu celălalt text, Sado-Maso Blues Bar, care a încăput pe mîinile Gianinei Cărbunariu şi care l-a adus la "scenă" într-o variantă cu totul specială, la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti. Înainte însă de a vorbi despre montare, trebuie să precizez o suită de elemente privind lucrul în echipă pentru elaborarea variantei de scenă.

Nu spun mari noutăţi readucînd în discuţie raporturile de forţă creatoare dintre dramaturg şi regizor. Secole la rînd kilometru zero al teatrului, dramaturgul şi textul pentru teatru au fost supuşi, în ultima sută de ani, la o presiune artistică tot mai evidentă din partea unui specimen nou apărut în peisaj: regizorul. Mai întîi timid, apoi tot mai sigur pe sine şi pe arta sa, regizorul a reuşit să acceadă la poziţia de lider şi s-o împartă cu dramaturgul şi cu textul său, impunîndu-şi amprenta. Reinterpretată, uneori chiar rescrisă, piesa de teatru a devenit din materie primă a artei spectacolului, un suport, apoi un pretext, unii renunţînd chiar la "serviciile" sale. Cel mai simplu e de lucrat cu autorii intraţi în posteritate. Din cauze naturale, aceştia nu mai pot protesta. Cînd în discuţie e un text de acest tip, regizorul ori cineva specializat (numit dramaturg în lumea germană, în sensul de specialist în asemenea scrieri) se ocupă de reaşezarea lui în funcţie de ideea de spectacol, de voinţa estetică a directorului de scenă. Autorii dramatici în viaţă s-au obişnuit, n-au avut de ales, să lucreze împreună cu regizorul variante succesive de text, pînă a ajunge la forma dorită.

Ziceam că de cîteva decenii bune încoace raporturile dintre textul dramatic şi spectacol, dintre dramaturg şi regizor s-au ajustat. Aşa se face că adesea, înainte de a începe repetiţiile ori chiar pe parcursul lor, piesa este ajustată prin colaborarea autor-echipă de realizatori (regizor, actori). Aşa s-au petrecut lucrurile cu Sado-Maso Blues Bar. Procesualitatea elaborării versiunii definitive a textului a condus la şase drafturi succesive. Textul ca literatură a evoluat sub ochiul atent al oamenilor de la scenă, acumulînd teatralitate şi devenind text de spectacol. Dramaturgul a fost la dispoziţia echipei pentru a-i livra acesteia cel mai bun material.

Inteligenţa regizorală a Gianinei Cărbunariu s-a manifestat în toată splendoarea ei, iar produsul spectacular rezultat e atît de omogen încît e foarte greu de spus cine şi cu cît a contribuit. Că teatrul e muncă de grup, o ştim cu toţii, dar cunoscînd potenţialul regizoarei (ea însăşi autoare de piese), înclin să cred că bagheta dirijorală s-a aflat în mîna ei. Totul a început cu alegerea spaţiului de joc şi cu exploatarea lui. Împreună cu Andu Dumitrescu au imaginat mizanscena la Teatrul Foarte Mic, într-un spaţiu semi-convenţional (o încăpere obişnuită), cu care s-au jucat creator. Ca spectator, nu-ţi dai seama ce te aşteaptă. Te aşezi cuminte pe un scaun, în faţa unei rampe destul de înalte, deasupra căreia mai e un nivel. Abia pe parcurs, lucrurile ţi se dezvăluie: spaţiul de joc se multiplică, se extinde tentacular dincolo de vitrina care te desparte de exterior, vitrină mascată, pe care o descoperi abia cînd unul din personaje ridică storurile. Vezi strada prin sticla geamurilor uriaşe, strada te vede şi ea pe tine, extensia spaţiului teatral fiind surprinzătoare, dar, în acelaşi timp, foarte firească. Cel de-al patrulea perete, cel invizibil, care în teatrul clasic separă scena de sală, se mută acum mai în spate, se transparentizează, iar "scena" e doar un interval între public şi lumea reală. O lume care, la rîndu-i, e inclusă în mecanismul iluziei teatrale. Trecătorii privesc curioşi prin geam: unii înţeleg că e un joc, că artiştii îi atrag într-o farsă. Unii se opresc, alţii merg mai departe, fiecare în funcţie de timp, de starea de moment, de curiozitate. Cîţiva n-au chef să se implice, cine ştie cine or fi ciudaţii ăştia şi ce consecinţe ar putea avea implicarea. Graniţele dintre artă şi viaţă se disipă, secvenţializarea locului teatral fiind o surpriză devoalată şi dezvoltată treptat. Actorii ies şi ei la un moment dat în peisajul citadin, unul chiar traversează strada, printre maşini, aducînd înapoi un snop de păpuşi masculine gonflabile (imaginaţi-vă reacţia şoferilor din automobile!), o scurtă secvenţă se petrece afară, în faţa vitrinei.

Jonglarea cu potenţialul spaţiului de joc e cea mai captivantă invenţie a spectacolului, dar nu e singura. Gianina Cărburariu scoate untul şi din interpreţi (Adrian Anghel, Virgil Aioanei, Rolando Matsangos), cu care a mai lucrat şi altădată, punîndu-i pe toţi să dea probe serioase de actorie. Sa şi Ma (aşa se numesc personajele) sînt doi foşti colegi de liceu, pe care viaţa i-a pus în contexte nu tocmai fericite. Intrarea lor în maturitate s-a făcut printr-o uşă grea, de fier şi nici prezentul nu pare să fie prea generos. Reîntîlnindu-se după cîţiva ani de la absolvire, se decid să pună pe picioare o afacere, un Sado-Maso Blues Bar, care-i reprezintă, le condensează simbolic destinele. Raporturile de forţe dintre ei, dintre ei şi Pilă, un suflet de copil într-un corp de macho, povestea lor, care poate fi a multor tineri de astăzi, te ţine cu sufletul la gură pînă la final. Cei trei arată ce mai rămîne din vise adolescentine cînd viaţa trece cu bocancii peste ele.

Dacă aveţi drum prin Bucureşti, nu rataţi Sado-Maso Blues Bar de la Teatrul Foarte Mic. E o probă de teatru autentic!


Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre Sado-Maso Blues Bar


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Teatru pentru masochişti - Sado-Maso Blues Bar, Matei Martin
 Jocul expunerii - Sado-Maso Blues Bar, Iulia Popovici
 Un spectacol low budget, un teatru cu pereţi de sticlă - Sado-Maso Blues Bar, Iulia Popovici
 Strada la teatru - Sado-Maso Blues Bar, Iulia Popovici
 Spectacolul-sandwich - Sado-Maso Blues Bar, Oana Stoica
 Toate articolele despre Sado-Maso Blues Bar


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer