România Liberă / martie 2008
După ce a câştigat cu Valuri Trofeul Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj al anului 2007, a plecat la Paris, ca rezident al programului Cinéfondation, năşit de Festivalul de la Cannes
Rezidenţa presupune un program lejer, care îi permite în principal să scrie la noul său lungmetraj, "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", pentru care a luat nota 3,33 la concursul CNC
Primul său lungmetraj, Pescuit sportiv, se află în etalonaj şi va fi înscris la Festivalul de la Cannes. Premiera românească va avea loc cel mai probabil la toamnă.

"Rezidenţa mă ajută prin faptul că am un loc cu toate condiţiile, linişte şi oameni din domeniu cu care să comunic despre ce fac şi scriu. Programul este foarte lejer, să tot scrii... Vor fi şi întâlniri cu producători, reprezentanţi ai CNC-ul francez sau regizori (la cererea noastră şi disponibilitatea lor), dar cam atât. Nu sunt cursuri sau discuţii pe scenariile la care lucrăm", spune Adrian Sitaru din apartamentul parizian din Montmartre (aproape de Sacré Coeur şi de Place Pigalle), pe care îl împarte cu ceilalţi cinci rezidenţi Cinéfondation. (La rezidenţa Cinéfondation a participat şi Corneliu Porumboiu în 2005.). Adrian Sitaru ajuns la Paris marţea trecută şi va rămâne în principiu până în 15 iulie, deşi în luna mai va pleca să vadă filme la Festivalul de la Cannes şi, după, la cel de la Locarno (unde a primit anul trecut, cu Valuri, Premiul "Golden Leopard of Tomorrow"). Cei şase rezidenţi au fost aleşi astă-iarnă de un juriu dintr-o listă de 12 finalişti, pe baza calităţii proiectului la care vor să lucreze. Rezidenţa asigură 800 de euro pe lună bani de cheltuială ("dar Parisul nu e un oraş ieftin..."), intrare liberă la multe cinematografe pariziene, ore gratuite de limba franceză ("da, o să fac cursul, pentru că stau prost cu limba...") şi posibilitatea de a merge la festivaluri. "În plus, adaugă Adrian Sitaru, sunt la 15 minute distanţă de producătorii din Franţa şi asta e bine şi pentru ce scriu, şi pentru Pescuit..., dat fiind că finanţarea finală vine din Franţa şi post producţia se face tot la Paris."

Pescuit sportiv,la a cărui muncă s-a oprit când realiza scurtmetrajul Valuri, este în ultima fază. "S-a etalonat o variantă video şi urmează două săptămâni de mixaj final pe sunet. Ce avem acum o să arătăm bineînţeles şi celor de la Cannes. E important pentru un film să fie într-un festival cât mai mare. Filmul ar cam trebui lansat la toamnă în România, dar sper să apuce unul din festivalurile de clasa A care au loc până atunci. Altfel, nu ştiu ce se va întâmpla..."

Pentru Cinéfondation, cineastul a aplicat cu aceleaşi treatment şi concept cu care a aplicat la concursul de finanţare organizat de CNC şi la CineMart. Juriul concursului de la CNC a notat (la ultima sesiune) proiectul Din dragoste cu cele mai bune intenţii cu nota 3,33, oferindu-i totuşi (graţie cotei producătorului, Hi Film) o finanţare pentru dezvoltare în valoare de 25.000 lei. La CineMart (organizat în cadrul Festivalului de la Rotterdam), "neavând un scenariu, am găsit doar mult interes. Nu ştiu exact cum merg lucrurile într-o astfel de împrejurare, dar nu cred că scoate nimeni carnetul de cecuri să semneze. E vorba mai mult de relaţii care se încheagă în viitorul apropiat. Dar pot spune că a fost interes destul de mare pentru proiect."

Din dragoste cu cele mai bune intenţii va fi un film despre experienţa prin care trece un tânăr când mama sa are un atac cerebral. "Este o experienţă prin care toţi trecem, luptăm singuri, încercăm să facem bine şi, de cele mai multe ori, ne simţim inutili", spune cineastul care de câteva zile a început să scrie scenariul, dar care se stresează dacă-l întrebi de posibilele legături ale filmului său cu Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu." Filmul meu este într-un fel despre maturizare, despre faptul că personajul "realizează" că, dacă acum totul e bine, cândva momentul despărţirii de cel drag tot va veni. La acest nivel se aseamănă poveştile, asta e condiţia umană... Oricum, nu mi se pare că ar trebui comparate două filme doar pentru că tratează despre un bolnav într-un spital din România."

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus