Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Între 13 şi 17 decembrie, Grigore Leşe concertează la Cluj, Braşov şi Bucureşti,


Radu-Ilarion Munteanu

decembrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 1939, Maria Tănase, acompaniată de Grigoraş Dinicu, a reprezentat cântecul popular românesc pe continentul american, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la New York. A cântat în faţa fostului preşedinte american Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Jascha Heifetz ş.a., în acompaniamentul formaţiei instrumentale conduse de Fănică Luca şi a orchestrei dirijate de Grigoraş Dinicu.

După 60 de ani, Grigore Leşe a reprezentat România la Festivalul Smithsonian’s Folk Live, Washington.
Cunoscut mai mult în străinătate (a cântat în Germania, Italia, Franţa, Olanda), Grigore Leşe a început un turneu organizat de Carte şi Arte: primul concert a avut deja loc în Timişoara (marţi 9 decembrie), la Catedrala Metropolitană, urmează concerte în Cluj (sâmbătă 13 decembrie), la Biserica Sfinţilor Mihail li Gavril, în Braşov (luni 15 decembrie),în Biserica Neagră, şi în Bucureşti (miercuri 17 decembrie) la Biserica Anglicană - str. Xenopol, nr. 2.




Trebuie regândit conceptul de folclor



Remarcabilul interpret al plaiurilor lăpuşene care este Grigore Leşe este o personalitate aparte în peisajul folclorului nostru muzical. Căci fiul satului Stoiceni, jud. Maramureş (născut la 20.02.1954) este şi are o conştiinţă acută a esenţei accentuat pastorale a folclorului nostru muzical. Această acuitate a conştiinţei propriei naturi artistice (clişeul cântecului îndrăgit din copilărie are completă acoperire) l-a dus, cu mintea de ardelean, la consecinţa logică a nevoii de profesionalizare la nivel maxim. Absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj (după ce urmase liceul de muzică din Baia Mare), se află în pragul susţinerii tezei de doctorat "Horea lungă din Maramureş", sub conducerea prof. univ. dr. Valentin Timaru. Cercetările dezvoltă vechi demersuri ale muzicologului Béla Bartok. Această teză "va aduce îmbunătăţiri în ce priveşte etimologia cuvintelor doină, hore, horă, fiziologia glasului, precum şi probleme legate de forma şi structura acestui gen neocazional". Un artist dăruit, dublat de un muzicolog rasat? De ce nu, bogăţia şi unicitatea folclorului nostru merită o atare apariţie. Deşi, judecata noastră profană tinde să intre aici în opoziţie cu cea a maestrului, care consideră că "de la o anumită altitudine în sus, toţi cântă la fel. De exemplu: buciumul moldovenesc, tulnicul din Apuseni, trâmbiţa maramureşană, sună la fel sau aproape la fel ca orice surlă din Tatra sau din Alpi. Sunt străbătute de acelaşi sentiment uman. Ţăranul, plugarul, are un suflet stătător. Este o frică de schimbare, de faustianism, Poporul român este un popor nefaustic, dacă înţelegem prin aceasta ce vrea toată Europa, setea de cunoaştere cu orice preţ şi setea de putere asupra naturii". Filosof al expresiei folclorice, Grigore Leşe se sprijină pe C. Noica: "folclorul românesc are două suflete: unul pastoral şi unul agrar".

Care e, în opinia lui Grigore Leşe, "identitatea noastră, în cultura populară? Horea, doina, horea în grumaz, înturnată, adâncată, moroşenească, cum o numesc localnicii. Respectiv horea lungă, cum o numeşte muzicologul Béla Bartok. Reprezintă poate tot ce este mai frumos şi mai specific în creaţia noastră populară. Conţinutul doinei zugrăveşte întreaga complexitate a vieţii sufleteşti. Sentimentele de ură şi revoltă. Dorul a fost personificat. Avem o topografie a dorului. Izvorul, pădurea, muntele dorului. Chiar şi pe tărâmul celălalt este un câmp al dorului, pe unde e primejdios să calce eroul. Pentru că-l apucă dorul şi se întoarce acasă. Întregul nostru spaţiu este străbătut de dor. De la Vârful cu dor, al muntelui, până la Dor Mărunt, al Bărăganului". Ar mai trebui să completăm tabloul cu ideea originală că ciobanul/ţăranul horeşte în intimitate, înainte de răsăritul soarelui sau seara târziu, căci "horitul este o răbufnire, este un har, care nu depinde de noi. Un dar transcendental, este o şansă, este un noroc. Pe care Creatorul l-a semănat în noi ca în nişte aleşi".

Această concepţie profundă este ilustrată de repertoriul interpretului, integrat într-un recital intitulat "La obârşii", compus din piese culese personal din Ţara Lăpuşului. Acest recital a reprezentat România la festivalul internaţional de folclor sub egida institutului Smithsonian din Washington, văzând luminile scenelor din Roma, Veneţia, Trento, Lausanne, Zurich, Strasbourg, Cleveland, Lexington, Bloomington, Buffalo, Rochester, dar şi a teatrului bucureştean Odeon. În ţară recitalul a mai fost susţinut la Muzeul de artă din Braşov, la Academia de Muzică din Cluj şi la Bistriţa. Ultimele concerte datează din mai (Germania) şi iunie (biserica Sacré Coeur din Paris, Ateneul Român), fără a ignora prea scurta, dar densa apariţie la "Cerbul de Aur", marţi 3 septembrie, când am putut aprecia în direct efectele vocale "cu noduri", unice în genul lor. Mesajul artistic al lui Grigore Leşe a primit şi o formă editorială, cartea "La obârşii", conţinând, alături de consideraţiile sale teoretice, conţinutul textual şi melodic al nucleului repertoriului său. Idem filmul omonim de televiziune. Casa de discuri Amori, din Lausanne, a produs CD-ul "Cântec Pastoral", cu acelaşi conţinut. Iată un demers artistic şi profesional de inedită coerenţă.





Cuvinte de la şi despre Grigore Leşe


Din păcate folclorul e preluat de indivizi cu o slabă pregătire profesională. Nu e de ajuns să provii din mediul sătesc, să pretinzi că eşti artist şi că te pricepi. Scena presupune profesionalism. De ani de zile ne-am străduit să ne schilodim spiritul. Fenomenul continuă de parc-ar fi un blestem. Actele artistice fără valoare sunt la fel de păgubitoare pentru societate ca infracţiunile. Ar trebui pedepsite ca atare. Profesionalismul nu se măsoară în număr de casete, CD-uri editate sau în număr de apariţii la televiziune. Se pierde din vedere, sau nu se cunoaşte, raportul dintre realitate şi aparenţe. Confundându-se, de cele mai multe ori, cariera artistică cu publicitatea artistică. Asistăm uneori la lansarea de false valori. Trebuie regândit conceptul de folclor. Dacă nu există profesionalism în cultura populară trebuie să-l formăm. Plăcerea de a asculta muzică nu este o exaltare a trupului. Este o plăcere controlată cerebral. Plăcere provenită din înţelegerea completă a unui mesaj, din perceperea articulaţiilor ascunse ale discursului muzical. Este o chestiune de comunicare. Interpretul muzicii şi ascultătorii. Nu suntem cunoscuţi în lume, din păcate, decât cu piese folclorice de divertisment. Care asigură succesul superficial imediat. Până nu vom demonstra lumii ce înseamnă doina şi dorul, vom fi mereu confundaţi cu alte spaţii etno-folclorice. Nu trebuie să ne supărăm că nu suntem mai bine cunoscuţi în Europa. Rău îi că nu ne înţelegem condiţia spirituală, încercăm să reintrăm în Europa cu lucruri care nu ne caracterizează şi nu ne onorează. Care este identitatea noastră, în cultura populară? Horea, doina, horea în grumaz, înturnată, adâncată, moroşenească, cum o numesc localnicii. Respectiv horea lungă, cum o numeşte muzicologul Bela Bartok. Reprezintă poate tot ce este mai frumos şi mai specific în creaţia noastră populară. Conţinutul doinei zugrăveşte întreaga complexitate a vieţii sufleteşti. Sentimentele de ură şi revoltă. Dorul a fost personificat. Avem o topografie a dorului. Izvorul, pădurea, muntele dorului. Chiar şi pe tărâmul celălalt este un câmp al dorului, pe unde e primejdios să calce eroul. Pentru că-l apucă dorul şi se întoarce acasă. Întregul nostru spaţiu este străbătut de dor. De la Vârful cu dor, al muntelui, până la Dor Mărunt, al Bărăganului.

M-am născut în satul Stoiceni, din Ţara Lăpuşului, judeţul Maramureş, în 20 februarie 1954. Când m-am născut, îmi spunea mama, omătul era până-n brâu şi gerul...muzica mi-a plăcut de când lumea. Am studiat la liceul de muzică din Baia Mare, apoi la Academia de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj, unde lucrez, acum, la o teză de doctorat, întitulată "Horea lungă din Maramureş". Îndrumătorul acestei lucrări este profesorul universitar doctor Valentin Timaru. Examenele le-am susţinut şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cred că anul acesta pun pe masă o lucrare care să aducă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte etimologia cuvântului doină, hore, horă, fiziologia glasului, precum şi probleme legate de forma şi structura acestui gen neocazional.

Să spunem câteva lucruri despre Ţara Lăpuşului. Este situată în spaţiul nord vestic al teritoriului românesc. Spaţiu în care, pe o întindere nu prea mare, găsim o bine nuanţată varietate de forme de expresie ale culturii noastre populare. Situată într-o depresiune intramontană, orientată spre miază-zi, între munţii vulcanici ai Ţibleşului, ai Lăpuşului şi ai Gutâiului şi se deschide la sud peste podişul boiului şi culmea Breaza, spre valea Someşului.

Ţara Lăpuşului se caracterizează prin elemente specifice de cultură populară, perfect încadrate în arealul culturii şi civilizaţiei româneşti. O însuşire esenţială a cântecului popular (de aici, n.r.) este caracterul său vocal. Aceasta nu înseamnă numai că el este conceput iniţial pentru a fi cântat cu vocea, Ci şi aceea de a fi tălmăcit cu ajutorul cuvântului. Conţinutul în imagini muzicale se traduce într-adevăr, mai plastic, mai direct, cu ajutorul imaginilor verbale. Omul horeşte. Când horeşte omul? Omul horeşte când îi vine, când e singur. Nu-i place să fie văzut când horeşte. Horeşte în intimitate, fără acompaniament instrumental. Horitul este o răbufnire, este un har, care nu depinde de noi. Un dar transcendental, este o şansă, este un noroc. Pe care Creatorul l-a semănat în noi că în nişte aleşi. Cântecul popular reprezintă viaţa muzicală populară, cu largi...privite de la spiritualitatea românească. Pornesc de la constatarea că omul din popor, de exemplu, creează unitar. Adică, ţăranul, plugarul. Este o asemănare până la contopire, adică de la stilul caselor, al ceramicii, al ţesutului, al versului şi până la spaţiul generator.

Constantin Noica spunea că folclorul românesc are două suflete. Unul pastoral şi unul agrar. Nu trebuie să ne supărăm că suntem numiţi popor de păstori. Pentru că păstorul, ciobanul, păcurarul, cum se spune la noi, este cea mai deschisă categorie socială. El nu-şi îngrădeşte pămâñtul, nu ucide pe cel care intră pe teritoriul lui. Tot ce înseamnă sentiment uman, nostalgie, ţine de sufletul ciobanului. Aceştia sunt numiţi adevăraţi internaţionalişti. Pentru că de la o anumită altitudine în sus, toţi cântă la fel. De exemplu: buciumul moldovenesc, tulnicul din Apuseni, trâmbiţa maramureşană, sună la fel sau aproape la fel ca orice surlă din Tatra sau din Alpi. Sunt străbătute de acelaşi sentiment uman. Ţăranul, plugarul, are un suflet stătător. Este o frică de schimbare, de faustianism, Poporul român este un popor nefaustic, dacă înţelegem prin aceasta ce vrea toată Europa, setea de cunoaştere cu orice preţ şi setea de putere asupra naturii.

Dacă am fi abordat de la început o cultură angajată în politic şi cultural, poate că ne-am fi riscat istoria. Am fi avut acces mai devreme la ştiinţă. Dar poporul român a ales să trăiască în vremi(?). Iată, în câteva cuvinte pe care am vrut să vi le spun prin ce se caracterizează folclorul românesc. Toate lucrurile acestea eu le-am conceput într-un recital, care se cheamă "La obârşii". Recital pe care l-am prezentat în centre importante din lume. Am fost reprezentantul României la festivalul Smithsonian folk live din Washington. Unde România a fost reprezentată după 60 de ani. Ce vreau să vă mai spun? Acum 60 de ani România a fost reprezentată acolo, în ce priveşte interpreţii de muzică populară, de Maria Tănase. După 60 de ani, Grigore Leşe a reprezentat România la Washington. Singura deosebire, pentru că am văzut imagini cu Maria Tănase, ea cânta acest cântec printre mese. Aşa. La sindrofii. Ei, Grigore Leşe a susţinut un recital de unul singur, unde a vorbit despre dor, despre înstrăinare, despre jale, ce înseamnă dorul, acest cuvânt intraductibil.

Deci am susţinut recitalul la Institutul Smithsonian. Întâlnirile care au avut loc acolo, între folclorişti, au fost spectacole acolo, au fost mii de oameni, în week end-uri, sâmbătă-duminică. Tot Grigore Leşe a vorbit şi a cântat la studioul de radiodifuziune din Berna. Vreau să vă spun că primul CD pe care Grigore Leşe l-a editat şi a fost solicitat să-l editeze, e produsul unei case de discuri din Lausanne, casa de discuri se numeşte Amori, şi am avut 4 lansări, 4 reprezentaţii: la Laussane, Zurich, Berna şi unul în Franţa, la Strasbourg. Grigore Leşe a concertat la Roma, nu pe stradă, la Roma, ci la Academia (de muzică, n.r.) din Roma şi la reprezentarea Academiilor (idem, n.r.) din Europa.

Grigore Leşe a cântat la Paris, a cântat la Sacre Coeur, în Montmartre, anul acesta, Grigore Leşe a cântat în Germania, în cele mai mari săli, iată, domnule, cum consider eu, faţă de ceilalţi artişti, pentru că, sincer să fiu, eu mă cam detaşez, adică eu nu intru în această grupă, care văd cântecul sub altă formă. Eu am mai citat din cartea mea, care a apărut acum doi ani, care se cheamă tot "La obârşii" şi care cuprinde tot repertoriul meu cules pe perioada de 20 de ani, notat, transcris de Grigore Leşe. Deci, iată, domnule, folclorul românesc nu presupune numa’ că vii, îţi dai drumul la gură, presupune şi o pregătire, pregătire de specialitate. Asta nu înseamnă că, dacă noi performăm o muzică populară nu trebuie să avem minte. Unii cântăreţi au minte şi n-au voce, alţii au voce şi n-au minte. Deci sunt oameni şi oameni. Iată câteva lucruri pe care eu, de-a lungul anilor, încerc să le promovez. Lucrurile se complică. Adică: pe acest tărâm al muzicii populare, pentru că trebuie să facem şi o diferenţă, vedeţi că fac multe paranteze, ar fi multe de vorbit... Muzică popular-auzică folclorică, muzică tradiţională. Sunt trei termeni diferiţi.

Şi mai spun ceva. M-aţi întrebat despre muzica aceasta, etno, de muzica, să spunem, lăutărească, muzica performată în alte medii. Dacă profesorii şi-au permis, acum 25 de ani, să lase catedra şi să se transforme în lăutari, nu e de mirare că acuma lăutarii vin în scenă. Este un compromis în ambele părţi. Grigore Leşe, după 25 de ani, nu cântă la sindrofii, la botezuri, nu cântă la nunţi. Pentru mine, scena este altarul culturii. Acolo nu intră oricine, este ca şi altarul unei biserici. Şi aş mai spune ceva. Preotul este preot. Strungarul este strungar, inginerul este inginer. Iar medicul este medic şi are alte obligaţii faţă de societate. Îi rog foarte mult să lase arta pe seama artiştilor. Pentru că suntem în 2002, trebuie să cunoaştem stiluri de muzică, să cunoaştem întrepătrunderile etnofolclorice, muzicale, liniile melodice şi din alte spaţii etnoculturale ale lumii.

Am urmărit, aicea, în librărie (Humanitas, n.r.) CD-uri din Tibet, din Portugalia...aşa. Deci lucrurile se aseamănă între ele, sunt culturi apropiate, pentru că oameni care trăiesc din punct de vedere economic şi istoric asemănător sunt aproape la fel. Vom întâlni muzică în tibet asemănătoare cu cea din spaţiul carpatic, vom întâlni muzică în Cambogia, pe coastele Africii, în Arabia, linii melodice asemănătoare. Sunt atâtea exemple, pe care le-am constatat şi în culegerile din 1913, când a făcut Bela Bartok o...ori, atâta timp cât noi nu avem acces la cultură, ce înseamnă muzică populară, să ştim să descifrăm. Să n-aveţi dumneavoastră impresia că eu mi-am conceput repertoriul numai pe ce am cules din teren. Exista şi lucruri de influenţă, care nu sunt specifice zonei. Peste noi au trecut atâtea popoare. Din păcate noi am luat lucrurile rele, nu cele bune. Şi din punct de vedere economic şi cultural şi cum vreţi. Ori, lucrurile acestea trebuie cernute. Cine poate să facă cernerea aceasta? Numai un om cu pregătire. Să ştiţi că marile inovaţii nu le fac decât numai marii maeştri, dom-le. Inovaţii nu pot să facă aceşti pierde-vară care-şi pun un clop, sar de trei ori în sus şi ei nu ştiu unde vine Maramureşul şi tot timpul îl confundă cu Oaşul. Oaşul are zona lui clară, Maramureşul este altceva. Pentru că ei în loc să se apropie de muzica aceasta, ei urmăresc altceva. Şi aş încheia aicea. Din folclor nu se face avere. Unii slujesc folclorul iar alţii se slujesc de folclor.

- Irina Nicolau, odihneasc-o Dumnezeu, spunea, frumos, că ţăranul are trei piei: haina, casa şi satul. Cum comentaţi?

- Păi, bun înţeles, ţăranul...eu, de pildă, m-am format într-o comunitate îngrădită de hotarele satului. Acolo am învăţat de toate. Omul, acolo, a învăţat, dom-le: să cânte, a învăţat să muncească, a învăţat să-şi facă singur hainele, a învăţat să se comporte în societate, a învăţat să nu minţească, a învăţat să se roage la Dumnezeu, deci toate lucrurile. Ori, acuma lucrurile acestea au scăpat de sub control. Toată lumea face ce vrea. Adică nu ştiu dacă românul, în condiţiile acestea, dacă ei înţeleg cu adevărat libertatea. Sunt puţini ţărani, la ora actuală. Noi spunem ţăran. Ţăran nu înseamnă numai că ne ducem într-un spaţiu, spaţiu folcloric şi spunem că suntem, la ţară. Cele mai multe kitschuri le găsim acuma la ţară. Este surprinzător, dar asta este. Pe mine mă doare sufletul. Îmi vine să nu mă mai întorc la ţară, unde m-am născut.

Lucrurile s-au schimbat. Trebuie făcut ceva. Şi astea nu le poţi face decât oameni cu exemplu personal. Toată lumea aleargă după bani. Adică...şi în folclor, unii cântă cu gura, unii cântă cu sufletul. E o mare diferenţă. Unii umblă după bani. Spiritualitatea aceasta trebuie făcută cu sufletul, zic eu. Oamenii nici nu au noţiunea aceasta, că dacă cântă, trebuie să fie plătiţi. Dacă ai pretenţii să fii plătit, atunci trebuie să fii un artist profesionist. Profesionalism înseamnă scenă, profesionalism înseamnă pregătire, înseamnă să te dedici culturii, în cazul meu culturii populare. Eu puteam să fac la viaţa mea orice. Puteam să cânt la instrument, am absolvit academia de Muzică, facultatea de interpretat, puteam să cânt în orice orchestră de muzică simfonică, puteam să fac altceva. Dar am ales acest tărâm pentru că aicea am înţeles că sunt oameni mai puţini cu pregătire. Pentru că un adevărat ţăran care cântă, cântă. Până ce răsare soarele, ciobanii cântă înainte de răsăritul soarelui, pentru a avea putere asupra zilei, cântă în asfinţit. Şi noaptea, pe lună, când se întoarce de undeva. V-am spus, cântecul e o răbufnire, se cântă în intimitate, omului nu-o place să fie văzut. Le-am spus lucrurile acestea. Iată câteva caracteristici care pe mine m-au impresionat de-a lungul anilor, le-am înţeles, am încercat să le cunosc, cu alte cuvinte să nu mint. Ce consider că se poarte aduce în scenă, cât se poate mai adevărat.




Date personale Grigore Leşe:

Data naşterii: 20.02.1954

Localitatea: Stoiceni, judeţul Maramureş

Studii: Academia de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare

Debut artistic: 1977 - spectacol organizat de Televiziunea Română

Palmares până în anul 1989:
Premii la festivaluri judeţene şi naţionale:
"Pe deal la Teleormănel" - Alexandria 1982
"Maria Tănase" - Craiova 1988
"Festivalul Doinei" - Cluj-Napoca 1984
Participă activ la revigorarea muzicii tradiţionale ca instructor al formaţiilor folclorice din Ţara Lăpuşului (Rogoz, Lăpuş, Libotin, Târgu Lăpuş, Stoiceni)


Palmares după 1989:
1990 - 1998 Recitaluri "Obârşii" Bucureşti - Studioul de concerte, Teatrul "Odeon"
Braşov - Muzeul de Artă
Cluj-Napoca - Academia de Muzică
Bistriţa - Casa Municipală de Cultură
Italia, Veneţia - Centrul Cultural Român
Roma - Academia Română
Camerino - Universitate
Trento - Congres Internaţional
Elveţia - Concert la Radiodifuziunea din Berna, Laussane, Zurich
Franţa, Strasbourg - Biserica Sf. Petru
SUA, Festival Lotus "Vocile Lumii", Bloomington, Indiana
Turneu de concerte: Lexinton, Buffalo, Rochester, Cleveland, Washington, New York, Kent State

1996 - Editarea unui Compact Disc "Cântec Pastoral" editat de Casa de discuri "Amori" - Laussane, Elveţia.
- Realizarea unui film de televiziune "Obârşii"




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Radu-Ilarion Munteanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer