Premiul va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER, din 14 aprilie 2008, cînd piesa va fi şi lansată în volum la Editura UNITEXT a UNITER. Concursul, publicarea piesei cîştigătoare şi Premiul se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Anul trecut, textul Complexul România, de Mihaela Michailov a fost desemnat cîştigător la concursul UNITER "Cea mai bună piesă românească a anului 2006".
Meserii şi fundături este "un melanj între comedie şi dramă, presărat cu momente absurde", în care personajele îşi dezvăluie problemele provocate în mod special de contorsionata şi absurda tranziţie a societăţii româneşti, a spus autorul Mihai Ignat. "E o piesă cu patru personaje, sunt două cupluri de prieteni, doi cu vîrsta de peste 50 de ani şi doi tineri. Acţiunea se petrece într-o hală a unei foste întreprinderi socialiste din care s-a furat aproape totul. Cele 12 scene ne arată alternativ când un cuplu, când celălalt şi, deşi cele patru personaje nu se întîlnesc decât în finalul piesei, vieţile lor se influenţează reciproc", a spus dramaturgul.
În Meserii şi fundături sunt abordate mai multe teme, între care şi cea a prieteniei. Cei doi tineri ajung să se îndepărteze unul de celălalt deoarece unul dintre ei îşi schimbă reperele, vocabularul, statutul, îndrăgostit fiind de profesoara sa de română de la seral. Prietenia dintre cei vîrstnici este şi ea pusă la încercare de schimbările din viaţa acestora. Dar perspectiva e mai largă decât aceea a temei prieteniei, în măsura în care situaţia celor patru personaje are şi o dimensiune emblematică pentru întreaga noastră societate postdecembristă. Deşi "piesa are momente de conversaţie care frizează teatrul absurd, ea rămîne esenţialmente un text de factură realistă", a mai arătat Mihai Ignat.
Mihai Ignat, în exclisivitate pentru LiterNet: Eu nu suport (nici măcar) în teatru, teatralitatea
"Meserii şi fundături e o piesă de care m-am îndepărtat cumva, căci am scris-o în urmă cu exact trei ani şi între timp s-au adăugat multe altele. Am trimis-o la concurs şi de data asta mai mult din inerţie, fiindcă, deşi la început, imediat după ce-am terminat-o, am dat-o spre lectură cîtorva oameni de teatru, aproape nimeni nu a reacţionat. Aşa că selectarea ei acum de către juriul UNITER nu e doar o (plăcută) surpriză, ci şi o cale de-a reveni la mine însumi cel de acum trei ani, cînd relaţia mea cu lumea teatrului era vagă, aproape inexistentă şi cînd încă eram sceptic cu privire la şansele mele de afirmare ca dramaturg.
Apoi, Meserii şi fundături e prima piesă scrisă după Crize (n.r. text publicat de Editura LiterNet pe care îl puteţi citi aici), după un interval de doi ani în care nu scrisesem decît teza de doctorat şi avusesem mari frustrări legate de faptul că nu mai aveam timp de teatru. Prin urmare, piesa cîştigătoare de acum am scris-o cu plăcerea unui nou început, mai ales că blocajul de pînă atunci se datora nu doar obligaţiilor de profesor sau lipsei de reacţie faţă de Crize - repet, eram în primăvara lui 2005 -, ci şi micului succes al aceloraşi Crize de la BBC, care îmi dăduse senzaţia că nu mai puteam scrie ceva la fel de bun sau măcar onorabil. Lucrul la Meserii şi fundături m-a ajutat să trec de acest blocaj, astfel că imediat după aceea am mai pus pe hîrtie două piese, iar apoi am continuat să scriu relativ constant, chiar dacă nu în acelaşi ritm. Sincer, am trimis piesa la concursul de anul acesta fără să recitesc textul (n-o mai făcusem de vreo doi ani), astfel că în ziua cînd am aflat rezultatul, primul lucru făcut ajuns acasă a fost să-l parcurg din nou, ca să... fiu în cunoştinţă de cauză.
La ce m-am gîndit cînd am scris Meserii şi fundături? Nu-mi mai amintesc decît vag. Ştiu doar că mă obseda ideea de a crea personaje care să nu fie uitate după ieşirea din sală şi care să vorbească relativ normal, nu cu un limbaj retoric, artificial şi mecanic aşa cum se întîmplă în multe piese de teatru. Pentru că eu nu suport (nici măcar) în teatru, teatralitatea. Pasiunea mea iniţială, lăsînd poezia (literatura) deoparte, e filmul, iar de acolo mi se trage probabil idiosincrazia faţă de teatralitate - în mod ironic, am ajuns să scriu teatru, dar atunci cînd o fac încerc să fug pe cît pot de acest "virus"."
Meserii şi fundături, de Mihai Ignat
(fragment)
(fragment)
28 şi 22 intră alergînd, cu cîte un pistol cu tranchilizante în mînă; înfăţişarea lor este aceea a unor mafioţi cu ochelari de soare şi în haine de piele neagră, dar cam uzate.
28: L-ai văzut tu? Pe-aici a luat-o?
22: Definitiv.
28: "Definitiv"?!
22: Absolut.
28: "Absolut"?! Ce naiba, nu mai ştii să vorbeşti ca oamenii?!
22: Da' cum vorbesc? Ce, astea nu-s tot cuvinte?
28: Parcă ai vorbi limbi străine, să mor io! Cînd te-am întrebat dacă ăla a luat-o pe-aici, nu puteai să răspunzi simplu cu "da"?
22: Păi cu "da" ar fi ştiut oricine să-ţi răspundă.
28: Şi tu ce-oi fi? Vreun prof universitar? Vreun astronaut?
22: Cum adică, astronaut?
28: Păi numa' ăia cînd sînt întrebaţi de la centru' de control dacă totul e O.K. răspund "pozitiv, Huston", de parcă "da"-ul le-ar sta în gît!
22: Auzi, lasă astea, mai bine spune, nu-l mai căutăm pe ăla?
28: Îl căutăm, numai c-am zis să ne tragem şi noi răsuflarea. N-are pe unde să iasă decît tot pe-aici.
22: Poate găseşte vreo spărtură şi...
28: Nu e nici o spărtură. În orice caz nu atît de mare încît să se poată strecura, doar ai văzut că-i destul de mare animalu'. Cunosc halele astea ca pe propriile buzunare, de pe cînd eram strungar.
22: Eu zic să mergem! Poate găseşte vreun loc să se strecoare, că de cînd oi fi trecut tu pe-aici, or fi furat ăştia nu doar macaralele, ci şi zidurile.
28: Şi chiar de-ar fi aşa, ce dacă? Îl prindem mîine, doar ştim pe un' se-nvîrte.
22: Teoretic vorbind, ai dreptate, însă...
28: Bă, iar vorbeşti în străineză?! Auzi la el: "teoretic vorbind"!
22: Ce, vrei să spui că n-ai auzit pîn-acum cuvîntu' ăsta?
28: Ba da, la astronauţi, nu ţi-am zis? A, ia stai! Cre' că ştiu de unde ţi se trage... De la profa aia, sînt sigur.
22: Şi dac-ar fi aşa, ce?
28: Păi eşti pierdut, amice! Aia nu-i de nasul tău, chiar dacă e o sărăntoacă. Nu se încurcă ea c-un seralist.
22: De unde eşti aşa sigur? Eu ce cusur am?
28: Bă, crezi că dacă înveţi dicţionaru' pe de rost ajungi în patul ei?
22: De ce nu?
28 (rîde): Aia are alte pretenţii, bă! Nu vrea doar o...
22: (enervat) Auzi, hai să-l căutăm pe ăla, lasă astea, că ştiu eu ce fac!
28: Dă-l naibii! Nu-i şi mîine o zi?
22: Eu vreau să-l împuşc azi. Ştii că şefu' iar o să se supere.
28: Mai dă-l în aia mă-sii şi pe şefu'! Îi spunem că ne-a scăpat, da' că-l rezolvăm mîine.
22: Lasă, mă, că aşa am spus şi ieri. Şi ştii că dacă mai tragem mult chiulul, o să ne ia armele şi o să ne pună să-i prindem ca înainte. O să-ţi convină?
28: La faza asta ai şi tu dreptate, nu zic. Bine, hai să-l terminăm odată! (caută)
22: (se împiedică şi cade) Au!
28: Eşti bine? (îl ajută să se ridice)
22: (ridicîndu-se) E-n regulă! Dacă ne prinde întunericul pe coclauri, cred şi eu că dau în gropi! Noroc că nu a fost una mare, că expiam naibii!
28: Ce făceai?!
22: O mierleam, ziceam...
28: Bă, aia te-a nenorocit! Lasă-te de seralu' ăla, amice, că la vîrsta ta numa' te nenoroceşte! Să mor eu, am crezut că mă-njuri!
22: Bine, mă, aşa mă ştii tu pe mine? (deodată se aude zgomotul puternic al prăbuşirii unor ziduri) Ce-a fost asta?
28: Se duc dracului nişte ziduri, ca de obicei.
22: Mi-a-ngheţat sîngele-n sculă! Am crezut c-a venit sfîrşitul lumii!
28: Aiurea! E numa' o hală. (privirea îi e atrasă de ceva) Bă, acolo mişcă ceva!
22: Nu văd. (caută amîndoi)
28: Mai caută! (celălalt se conformează, dar nu găseşte nimic)
22: Lăţosu' nostru nu-i aici! Ţi-am spus eu că tre' să fie vreo spărtură.
28: Poate că nici n-a intrat aici.
22: Să n-am parte de profă, dacă nu l-am văzut luînd-o pe-aici!
28: L-ai văzut...! Lasă cititu', bă, că te chiorăşte!
22: Uite-l!
28: E-al meu! (trage)
22: E un şobolan! Mamă, cîta lighioana! (trage şi el) L-am bulit!
28: Aşa mai vii de-acasă! (ies alergînd)