Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Requiem

Un spectacol oximoronic - Requiem


Oltiţa Cîntec

Observator Cultural, martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Numele Teatrului "George Bacovia" din Bacău a apărut pe lista nominalizărilor UNITER din acest an, după o foarte îndelungată absenţă. Nu e o întîmplare.

Despre Requiem, spectacolul care i-a adus preţioasa nominalizare, se dusese deja vestea că merită văzut, fără ca asta să însemne că percepţia critică ulterioară ar fi fost influenţată. E unul dintre semnele concrete ale faptului că artiştii patronaţi de numele poetului Bacovia se ambiţionează să demonstreze că sînt în stare să atingă performanţa. Viaţa de artist la Bacău nu e întotdeauna pe roze. "Bacovia" are două secţii, cea pentru oameni mari şi cea pentru copii, de cînd sediul trupei pentru cei mici a fost retrocedat. De atunci, actorii trebuie să împartă scena şi resursele. Finanţatorul, Consiliul Local, îi sprijină, dar cota de "Venituri proprii" din buget e destul de mare, aşa că băcăuanii joacă mult şi în deplasare. Deplasări de o zi, pentru a evita împovărătoarele cheltuielile de cazare. La sediu, weekend-ul, mai ales, e plin. O categorie importantă de spectatori o constituie liceenii şi studenţii, ceea ce e de bine. Înseamnă că şi pe viitor va exista public.

Aşezămîntul băcăuan a făcut, de cîteva stagiuni încoace, eforturi susţinute, cu program, pentru a depăşi statutul neoficial de teatru de "categoria a II-a". Strategia managerială nu are nimic esoteric, e "doar" gîndită şi urmărită constant: l-au adus aproape, în postura de consultant, pe Victor Scoradeţ, teatrolog conectat la pulsul teatrului european; au completat echipa cu tineri; au urmărit un repertoriu cu miză; au invitat colaboratori, în principal regizori, care să impună un nou feeling estetic; au făcut loc în peisajul naţional unui festival propriu, cu un profil distinct, Gala Star; au făcut turnee în regiune şi la Bucureşti, unul chiar de o săptămînă, cu şapte reprezentaţii! Rezultatele nu au întîrziat să apară: public, în creştere numerică; vizite mai dese ale criticilor; cronici cu observaţii, dar şi cu laude; participări la diverse festivaluri; şi, acum, o nominalizare a lui Gabriel Duţu la Premiile UNITER 2008, pentru rolul secundar "Doctorul" din Requiem de Hanoch Levin, regia Alexandru Hausvater. În paranteză fie spus, rolul e mai degrabă episodic decît secundar, dar dacă juriului aşa i s-a părut, no comment.

Alexander Hausvater e unul dintre regizorii care lucrează mult, foarte mult. Canadianul e practicant declarat al unei arte a spectacolului care anihilează demarcaţiile nete dintre arte conexe, al unui teatru intens, de "excitament" (cum zice el într-o traducere foarte personalizată, şi simpatică, a americanului excitement), care mobilizează încă de la prima lectură. Hausvater lucrează în stil cantonament, obligînd la devotament, urnind energii, ceea ce face ca trupele să-l invite, să-l îndrăgească şi să-l urmeze în demers. E genul de regizor-lider a cărui carismă declanşează atît de necesarul spirit de echipă. Hausvater e o marcă, chiar dacă, aşa ca-n orice carieră, nu-i iese de fiecare dată. La Bacău nu i-a ieşit prea rău.

Requiem e un text care abordează tema vieţii cu înţelepciunea pe care doar apropierea de capătul ei ţi-o poate da. Levin l-a scris aproape de finalul propriului traseu terestru, ştiind, cu alte cuvinte, foarte bine despre ce vorbeşte. Cu înţelepciune, cum ziceam, cu nostalgie, cu lirism, dar şi cu umor şi cinism, trăsături care fac un Requiem mustind de adevăr, de sevă filosofică, de îndemnuri pragmatice. Ce e trecător în viaţă şi ce e peren, ce e valoros şi merită stăruinţă şi ce e doar alergare în cerc? Piesa autorului israelian are o narativitate de tip secvenţial, e mai degrabă cinematografică decît teatrală, fiind un caleidoscop de biografii efemere, unite de leitmotivul morţii: o familie care, prinsă în cursa cotidianului, n-a apucat să-şi mărturisească măsura sentimentelor înainte ca soţia să treacă în nefiinţă; un căruţaş care-şi jeleşte băiatul povestind tuturor drama pe care o trăieşte; o tînără mamă disperată, care refuză să accepte adevărul, legănînd şi alăptînd un prunc mort. Sînt multe simboluri, pe care Alexander Hausvater, regizor ce şi-a făcut un renume din "războirea" creatoare cu textele montate, le-a evidenţiat scenic. Cheia lui de lectură regizorală e una oximoronică, Requiemul lui Levin e "citit" într-o notă veselă: personajele zîmbesc, accentuează umorul negru perceptibil în orice fapte de viaţă, deci şi de moarte. Hausvater a creat universul spectacular cu o bogăţie de modalităţi de expresie artistică, nu numai intim teatrale, prin replică, ci şi prin sunet, muzică (vocală, instrumentală), corporalitate, coregrafie, ecleraj. Scena e mereu plină: de actori, dansatori, cuvinte, mişcare şi, mai ales, de jocuri de lumină. Regizorul a demonstrat (încă o dată, dacă mai era nevoie), prin intermediul lui Gelu Rîşca, designerul de lumini, potenţialul scenografic al eclerajului; cu mijloace tehnice nu foarte sofisticate, dar cu foarte multă imaginaţie (ca un element pitoresc, am aflat că pentru acest spectacol a fost nevoie de 600 m liniari de cablu electric în spaţiul de joc, pe care, evident, nu-i vezi).

Întîlnirea cu Hausvater a fost pentru trupa de la Bacău electroşocul, ca să vorbim în jargonul tehnic, de care avea atîta nevoie. Am văzut o formaţie tînără, cu resurse, cu individualităţi, cu poftă de a toci scîndura. Dumitru Rusu pare una dintre cele mai inspirate achiziţii recente. "Calul" său dovedeşte o perfectă stăpînire a corporalităţii, o plastică expresivă, o abilitate firească de a dezvolta prin intermediul instrumentarului actorului modern. O plăcut surprinzătoare capacitate de adaptare la înnoire şi la travaliu în echipă a demonstrat Cezar Baltag. Seniorul de vîrstă al distribuţiei a probat ce înseamnă tinereţea interioară şi încrederea într-un proiect.

Să ne înţelegem bine: Requiem nu e un spectacol perfect - are cîteva lungimi, senzaţia de repetitivitate te pierde uneori ca spectator, story-ul e sincopat şi el datorită aceleiaşi repetitivităţi, dar e, cu certitudine, cel mai bun spectacol al ultimelor sezoane la Teatrul "Bacovia" din Bacău. O instituţie care a început să atragă atenţia. În bine.

Teatrul Municipal "George Bacovia" Bacău,
Requiem de Hanoch Levin,
Un spectacol de Alexander Hausvater,
Scenografia: Gelu Rîşca,
Distribuţia: Viorel Baltag, Firuţa Apetrei, Daniela Vrînceanu, Bogdan Matei, Alina Simionescu, Gabriel Duţu, Florina Găzdaru, Simona Nica, Dumitru Rusu, Bogdan Buzdugan, Cristian Todică, Adriana Pîrvu, Iustin Ştefan Ciuche.



 Toate articolele despre Requiem


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Limita dintre alb şi negru în viaţă - Requiem, Ana Abronov
 Puterea de a trăi mai departe - Requiem, Magdalena Boiangiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer