Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Vorbe de concurs


Alice Georgescu

Dilema Veche, martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să se împlinească!", spune un foarte cunoscut şi foarte înţelept proverb chinezesc. În ce mă priveşte, m-am lovit adesea de ilustrările lui practice - fapt ce nu m-a făcut, din păcate, mai atentă la dorinţele exprimate către instanţe superioare; dar asta-i altă poveste. Cea mai recentă ocazie în care am verificat adevărul acestei adînci ziceri orientale a fost participarea la un juriu constituit în vederea premierii unor piese de teatru. (Paranteză pentru uzul prietenilor care ştiu de ce: da, dom'le, mă antepronunţ!) Cum premierea nu se putea produce în absenţa lecturii, a trebuit să parcurg un număr important de pagini conţinînd dialoguri destinate scenei - cel puţin ca intenţie. Ori de cîte ori mă opream să-mi trag sufletul, îmi aduceam aminte că una dintre cele mai fierbinţi dorinţe şi mai trainice aspiraţii care m-au bîntuit încă din adolescenţă era să stau (în fotoliu, în pat, la masă, sub un copac - mă rog, oriunde) şi să citesc. De dimineaţa pînă seara. Ceea ce am şi ajuns să fac.

Nu mă îndoiesc deloc că, pretutindeni în lume, numărul oamenilor care cred că au ceva de spus universului îl depăşeşte cu mult pe acela al oamenilor care chiar au ceva de spus universului, la fel cum numărul oamenilor care cred că au talent literar îl bate de departe pe acela al oamenilor care chiar au talent literar; în ce ne priveşte, Caragiale a sintetizat situaţia (şi pe asta!) într-o frază genială: "Pentru orice român care ştie citi, cel mai greu lucru e să nu scrie". Nu despre talent este vorba aici. Sub raportul literaturii ca artă autonomă, printre piesele pe care le-am citit (aproape 50) se găseau şi unele foarte proaste, şi unele mediocre, şi unele bune - aşa cum se întîmplă în orice competiţie de acest gen (şi aşa cum se întîmplă, în afara oricărei competiţii, în munca mea obişnuită din teatru). Atîta doar că, după cum învaţă studenţii la Regie încă din primul an şi unii critici abia în ultima clipă, dramaturgia nu e (doar) literatură. O piesă de teatru, ca să "ţină" pe scenă, are nevoie de o idee (minimum) care să se concretizeze în caractere aflate în acţiune.

Observaţiile de tipul "În piesele lui Cehov nu se întîmplă nimic" ori "Teatrul modern a abolit conflictul şi relaţiile dintre personaje" sînt nişte clişee în mare măsură neadevărate: în Unchiul Vanea sau în Livada de vişini se întîmplă, cum se poate constata fie şi la o lectură rapidă, o mulţime de lucruri, iar teatrul modern a înlocuit (atît cît a făcut-o...) conflictul şi relaţiile de tip tradiţional cu variante ale lor modificate pe măsura modificărilor survenite în sensibilitatea contemporană. Mai poate afirma cineva, în ziua de azi, că în Cîntăreaţa cheală sau în Aşteptîndu-l pe Godot nu există conflict, sau că între personajele din aceste piese-stindard ale modernităţii nu există relaţii? Revenind la oile noastre revenim totodată, fatalmente, la Mioriţa noastră: blestemul fundamental al naţiei, dedus din piesele de teatru autohtone, pare să fie vorba neînsoţită de faptă. Autorii care scriu pentru scenă au aerul să-şi închipuie că atenţia a zeci de oameni poate fi captivată pentru zeci de minute de interminabile discuţii (nu contează că sînt purtate în limbajul şlefuit al vîrstei medii ori în termenii duri ai anilor fragezi), nesusţinute de nici un fapt şi de nici o faptă. Ca să explic mai bine: despre personajul X nu afli, în piesă, decît ceea ce îţi spune despre el personajul Y sau personajul Z, pentru că X nu este pus de părintele său literar să facă nimic care să-i dezvăluie felul de a fi, necum să confirme ori măcar să motiveze spusele respective. Puţinele excepţii de la această regulă sînt, îndeobşte, fie un fel de scheciuri (comice) mai ample, fie un fel de telenovele deghizate. Interesant este că, în comparaţie cu anii trecuţi, a scăzut semnificativ numărul "parabolelor" şi al "metaforelor": românii, fie ei şi literaturizanţi, se trezesc la realitate. La o realitate care arată, pentru unii, ca un scheci (comic) şi pentru alţii, ca o telenovelă. Nu lipsesc nici ştirile de la ora 5.

Întîmplarea face - aşa are ea obiceiul - ca, recent, aproape simultan cu lectura pieselor "competitive", un teatru să-mi fi solicitat traducerea unei piese. O piesă italienească. Aparţinînd unui autor tînăr. O piesă la care, traducînd-o, am rîs în hohote de cîteva ori; în final, m-am pomenit că am lacrimi în ochi - dar nu de rîs. O piesă în care personajele, evident, vorbeau. Ciudat lucru însă, vorbeau despre ele însele; şi acţionau - inclusiv nefăcînd nimic. Nu ştiu dacă piesa italianului a participat pînă acum la vreun concurs - el, autorul, a participat, în schimb, la un atelier de scriitură dramatică - şi nici dacă va participa de acum înainte. Aş risca totuşi să pariez că va cîştiga mulţi spectatori sau, cum spun oamenii învăţaţi, multe publicuri, la ea (la ei) acasă şi în lumea largă. Nouă ne rămîne, ca în toate ocaziile asemănătoare, consolarea - şi, neîndoielnic, mîndria - că mai toate capodoperele noastre literare sînt intraductibile. Restul... ce să mai vorbim?




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Mitocănia la teatru, Alice Georgescu
 Petiţie online în apărarea scriitorului Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de Mafie, Iulia Blaga
 Nu doar despre biblioteci, Liviu Ornea
 Mijlocul drumului sau Cine are nevoie de prieteni, Alice Georgescu
 În căutarea timpului pierdut. Degeaba, Alice Georgescu
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer