Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Actorul Radu Beligan trebuie să fie pe scenă


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mărturisesc că am uitat de unde vine expresia - devenită, de-altminteri, clişeu - "monstru sacru" şi, cum nu am Internet-ul la îndemână în acest moment, nici nu pot să mă prefac mai cultă decât sunt. Las, de aceea, plăcerea de a descoperi originea şi definiţia acestei sintagme cu aplicabilitate scenică (dar nu numai) acelora dintre dumneavoastră care nu s-au aflat în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti în seara zilei de 8 martie. Anul 2008. Ceilalţi - o mie şi ceva de norocoşi - nu mai au nevoie să caute. Ei au văzut cu ochii lor.

Au văzut, mai întâi, pe o scenă uriaşă şi goală, un fotoliu şi o măsuţă prinse într-un spot de lumină. Apoi, pe acel fotoliu a venit să se aşeze un om. Un bărbat subţiratic, cu ochelari, în costum impecabil - imaginea proiectată mărit pe ecranul din spatele lui dezvăluia o manşetă de cămaşă încheiată cu buton: când aţi întâlnit ultima oară acest minuscul însemn al eleganţei masculine? -, un bărbat cu ţinută dreaptă şi dezinvoltă, un bărbat despre care cei din sală ştiau că şi-a sărbătorit acum trei luni (pe 14 decembrie: Săgetător din al treilea decan) împlinirea celor 89 de ani consemnaţi în acte nu acasă ori la restaurant, ci în spital, unde ajunsese după o căzătură pe scări dintre acelea ce, adeseori, te costă viaţa; şi nu-i deloc obligatoriu să fie o viaţă de aproape nouă decenii. Bărbatul acela venise acolo pentru o conferinţă - un compromis între dorinţa lui şi voinţa medicilor, fiindcă el avea de gând să urce din nou pe scenă, după repaosul forţat, nu pentru a citi, stând jos, propriile-i vorbe, ci pentru a rosti, mişcându-se de colo-colo cu vioiciunea sa dintotdeauna, vorbele altora. Fiindcă acel om este un actor. Fiindcă acel om este Radu Beligan.

În emoţiona(n)ta introducere a conferinţei, Ilinca Tomoroveanu, director artistic al TNB şi colegă de profesiune a vorbitorului, a înşirat, într-o suită fatalmente incompletă, dar de lungime respectabilă, calităţile şi demnităţile prin care urbea şi lumea şi-au manifestat, în timp, consideraţia faţă de conferenţiar - director-fondator al Teatrului de Comedie, director general al Teatrului Naţional, preşedinte şi apoi preşedinte onorific al Institutului Internaţional de Teatru, ofiţer al Legiunii de Onoare (lista mea e "şi mai" incompletă) -, calităţi şi demnităţi oficiale, administrative, mondene. Asta, deoarece principala sa calitate şi demnitatea sa supremă nu mai trebuiau amintite; ele încap într-un singur cuvânt, un cuvânt care - formidabilă coincidenţă, pentru cei ce (mai) cred în coincidenţe - denumeşte unul dintre cele mai frumoase roluri teatrale jucate de posesorul atâtor copleşitoare roluri sociale: Actorul. Da, chiar aşa, Actorul, cu A mare, cel mai inteligent şi cel mai trist personaj din Azilul de noapte de Maxim Gorki, piesa montată de Ion Cojar la Naţional, acum un deceniu. În piesă, cineva intră, spre final, anunţând: "A murit Actorul!". Aşa ceva nu se poate întâmpla, însă, decât într-o piesă. În viaţă, Actorul nu moare niciodată.

Radu Beligan s-a întors la teatru pentru o conferinţă, deocamdată. O conferinţă despre - despre ce altceva? Despre teatru, fireşte. Despre actori. Despre regizori. Despre dramaturgi. Despre machiori. Despre tehnicieni. Chiar şi despre critici. Despre toţi cei pe care Radu Beligan îi socoteşte, privind în urmă fără mânie, doar cu ironie uneori şi cu nesfârşită căldură totdeauna, profesorii săi. Într-o lume - şi nu e vorba numai despre lumea teatrului - în care sportul de masă este uitarea (originilor, părinţilor, prietenilor), în care ţinerea de minte e un delict, iar recunoştinţa, o boală ruşinoasă, Meşterul Beligan recheamă din trecut umbre ilustre, povesteşte despre Victor Ion Popa şi Sică Alexandrescu, despre Alexandru Giugaru şi Ion Iancovescu, despre George Vraca şi Doamna Bulandra, despre Eugen Ionescu şi Eugène Ionesco, făcând ca, prin minune, zgomotul şi furia din jurul nostru să dispară şi să ne pomenim şi noi, ascultători vrăjiţi, sorbind nesăţios o gură de aer (şi de vin!) mai curat, mişcându-ne cu bucurie printre oameni mai curaţi; să ne pomenim simţindu-ne mai veseli, mai senini, mai politicoşi, mai graţioşi, mai educaţi... şi chiar mai inteligenţi. Pentru că Monstrul Sacru din faţa noastră este mai cu seamă un monstru de inteligenţă.

Spectacolul pe care îl oferă Radu Beligan, timp de aproape două ore, stând aşezat într-un fotoliu, este spectacolul spiritului în acţiune, spectacolul lucidităţii şi fineţei, spectacolul unei minţi superioare punându-se, cu modestie conştientă, în slujba unui trup ce încarnează alte trupuri. În persoana lui, "saltimbancul" dispare ruşinat îndărătul omului de cultură - şi, primindu-l printre ei, academicienii autohtoni nu au făcut, cum îşi vor fi închipuit, vreun gest de complezenţă, ci şi-au acordat lor înşile onoarea de a avea alături un egal. Căci un discurs a cărui excepţională limbă română, a cărui claritate şi elocvenţă, a cărui expresivitate şi emoţie au ţinut peste o mie de oameni la fel de nemişcaţi în fotoliile lor precum conferenţiarul într-al lui valorează cât un discurs de recepţie la oricare academie din lume.

Seara de la Sala Mare s-a încheiat cu proiecţia unei înregistrări oferite cu gentileţe de Televiziunea Română şi prezentate de colegul de-o viaţă şi-o meserie al Maestrului, Ion Lucian: înregistrarea spectacolului Supeul de Jean-Claude Brisville, montat acum vreo cincisprezece ani la Teatrul Odeon (şi refăcut pe platou de Dinu Cernescu), în care cei doi artişti susţin, fiecare, un recital individual şi, împreună, un recital dublu. A fost, pentru toţi cei din sală, nu un moment de reamintire, ci un moment de anticipare, un argument în favoarea promisiunii pe care maestrul Beligan şi-o face şi ne-o face - aceea de a reintra în joc. Pentru că Actorul Radu Beligan nu poate fi scos din scenă de câteva trepte, fie ele ierarhice, birocratice ori arhitectonice. Actorul Radu Beligan trebuie să fie pe scenă.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Program POVEŞTI LA REPLIKA, 2017, Comunicat de presă
 Trupa EGO ne întreabă dacă există Artă în salvarea unei prietenii, Comunicat de presă
 Fapte vitejeşti - spectacol cu umbre, dans şi muzică live pentru copii peste 6 ani, Comunicat de presă
 Actorii Teatrului Anton Pann revin la Bucureşti! - Vermine Radiante, Comunicat de presă
 Amintiri teatrale (VI) - Disputa, printre partizani cu Pierre de Marivaux şi Marchizul de Sade, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer