Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Jésus de Montréal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestea Patimilor remixată cu inteligenţă, umor şi emoţie - Jésus de Montréal


Marian Rădulescu

aprilie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De la bun început trebuie precizat că Jésus de Montréal / Iisus din Montreal (asemenea capodoperei lui Pasolini, Il Vangelo secondo Matteo / Evanghelie după Matei, din 1964) evită în chip inteligent orice aer didacticist, moralizator. "Filmul meu - declara regizorul Denis Arcand - vorbeşte despre toate subiectele inevitabile ale zilei: despre Big Bang şi despre formula Coca-Colei, despre monologul lui Hamlet şi despre fascism." Şi, am putea adăuga, despre limitele libertăţii artistice, despre loialitate şi perseverenţa investită în aflarea idealului - teme prezente şi în alte filme ale regizorului: Le declin de l'empire americain / Declinul imperiului american (1986), Love and Human Remains / Dragoste şi rămăşiţe omeneşti (1993); Stardom / Glorie (2000) şi Les invasions barbares / Invaziile barbare (2003).

Undeva la o biserică din Montréal preotul se gândeşte să "modernizeze" şi să aducă "la zi" montarea Patimilor lui Iisus care - de peste 30 de ani - se joacă tot mai anchilozat în parcul de pe colinele bisericii. "Filmul" noii puneri în scenă - mult prea îndrăzneaţă pentru gustul comisionarilor prelaţi - are însă numeroase ecouri evanghelice. Lectura originală (şi radicală) a Evangheliei atrage mulţi spectatori, dar şi interdicţia spectacolului din partea consiliului parohial, în timp ce vieţile actorilor încep să reflecte treptat drama Patimilor: hotărârea de a le monta şi alegerea actorilor reflectă chemarea apostolilor de către Iisus; scandalul declanşat de întreruperea spectacolului (interzis la a treia reprezentaţie) aminteşte - prin tragicul, dar şi fericitul final noir - de răstâgnire şi înviere; cina actorilor după triumful primei reprezentaţii este o preînchipuire a împărtăşaniei; distrugerea furioasă a studioului de televiziune în care se înregistrau - printr-un cinic sexploitation - reclame este o imagine a alungării negustorilor din templu, iar propunerea avocatului - într-o discuţie ce are loc la ultimul etaj al unui zgârie-nori - de a-l transforma pe actorul care-l interprează pe Iisus (Lothaire Bluteau) într-un superstar ce ar avea lumea la picioare este o replică la ispitirea din deşert.

Filmul lui Denis Arcand (Marele Premiu al Juriului şi Premiul Juriului Ecumenic la Festivalul de la Cannes 1989), admirabil jucat, impresionant filmat (director de imagine: Guy Dufaux), ilustrat muzical (aria "Quando Corpus Morietur" din opera Stabat Mater de G.B. Pergolesi's, cântecul popular bulgăresc "Prituriţe Planinata", alături de segmente de muzică originală compusă de Jean-Marie Benoît, François Dompierre, Yves Laferrière) şi regizat cu multă imaginaţie, este o "capodoperă plină de inteligenţă, umor şi emoţie, un film pasionant prin reinterpretarea Evangheliei, dar si prin privirea critica asupra societatii moderne" (Laurent Aknin), o încercare originală ce-şi propune să arate ce s-ar întâmpla dacă spiritul lui Iisus ar fi printre noi în aceste vremuri ultramaterialiste.



 Toate articolele despre Jésus de Montréal


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer