Dilema Veche / ianuarie 2004
Gangs of New York
Filmul lui Martin Scorsese Bandele din New York este plasat, în mare parte, la începutul anilor 1860, la New York, în zona Five Points, care "decădea de la an la an, de parcă i-ar fi plăcut mizeria", dar ai cărei cetăţeni nu duceau lipsă de divertisment. La fiecare colţ de stradă pare să se întîmple ceva – o bătaie, un jaf sau măcar un act de igienă personală, cum ar fi scobitul între dinţi. Se pariază pe lupte între cîini şi şobolani; se merge la teatru pentru plăcerea de a da cu diverse lucruri după actorii care-i interpretează pe Lincoln şi pe Unchiul Tom; se merge la incendii pentru plăcerea de a vedea echipele rivale de pompieri luîndu-se la bătaie la lumina flăcărilor. O dată pe an se aniversează "marea bătălie din 1846", în care aşa-zisa Federaţie a Americanilor Nativi, condusă de Bill Măcelarul (Daniel Day-Lewis), a înroşit zăpada cu sîngele imigranţilor irlandezi catolici, ucigîndu-l pe conducătorul acestora, Vallon zis "Părintele" (Liam Neeson); în noaptea aniversară, Bill obişnuieşte să bea nu un pahar de apă de foc, ci un foc la pahar, şi să declame: "Asta-i noaptea americanilor!"

Vîrsta inocenţei / The age of innocence, filmul din 1993 al lui Scorsese, după romanul lui Edith Wharton, se deschidea cu un spectacol nu mai puţin sălbatic. În cuvintele lui Wharton: "Într-o seară de ianuarie, în primii ani ai celei de-a şaptea decade a secolului trecut, Christine Nilsson cînta în Faust, la Academia de Muzică din New York." Am avut un şoc cînd am realizat că lumile celor două filme – satîrul însîngerat al lui Bill şi garoafa de la butoniera eroului din Vîrsta inocenţei (interpretat tot de Daniel Day-Lewis) – aparţin aceluiaşi oraş şi aproape aceluiaşi moment istoric. Scorsese s-a întors acolo – atîta doar că a schimbat cartierul; şi dacă Vîrsta inocenţei nu dădea cu nasul prin lumea lui Bill, ci rămînea în zona Madison-Fifth Avenue, cu tradiţiile ei de import european, cu distracţiile ei civilizate – balul, opera, dineul – amortizoarele perfecte ale perfectei ei barbarii, Bandele din New York iese spumegînd din cloacă şi se revarsă pe bulevardele înaltei societăţi. Într-un film plin de imagini violente, puţine sînt mai şocante decît imaginea ferestrelor care se fac ţăndări la contactul dintre cele două lumi. Înainte de a se produce, coliziunea e de neînchipuit; după-aceea, de neînchipuit e faptul că nu s-a produs mai devreme. Scorsese e, desigur, autorul cîtorva filme mari despre violenţă – Mean Streets, Taxi Driver şi, din nou, Vîrsta inocenţei, în care, e adevărat, nu se făcea vărsare de sînge, dar, către final, Daniel Day-Lewis îşi lua rămas bun de la Michelle Pfeiffer la o oribilă petrecere oficială, rostind cuvinte banale sub supravegherea înaltei societăţi şi arătînd de parcă zece măcelari i-ar fi hăcuit inima în acelaşi timp. Bill Măcelarul e unul dintre marile personaje ale lui Scorsese. De la prima lui apariţie, cînd camera de filmare îl prezintă ca într-un western de Sergio Leone – cizmele, mantaua, mustăţile răsucite şi, în final, ochiul de sticlă ciobit –, nu-ţi poţi lua ochii de pe el. Discursurile lui de psihopat – grozăvii (cum şi-a scos singur ochiul) urmate de sentimentalisme ("Niciodată n-am avut un fiu.") urmate de lamentaţii care sună stupefiant în gura lui ("Civilizaţia se fărîmiţează.") – au o muzicalitate shakespeariană; te transportă.

Cum n-a avut niciodată un fiu, îl ia pe-al altuia. Alesul e Leonardo DiCaprio, în rolul băiatului al cărui părinte – cunoscut şi ca "Părintele" imigranţilor irlandezi – a murit sub ochii lui, de mîna lui Bill. Băiatul vrea să se răzbune, dar ezită; e fascinat de Bill, regele din Five Points – un fel de Claudius interpretat de Richard al III-lea. Şi aici, filmul e şubred, şi asta nu numai din cauza lui DiCaprio – un Hamlet surprinzător de opac –, ci mai ales din cauza confuziei istorice şi morale în care intră realizatorii. Pe de-o parte, Scorsese ar vrea să mitizeze o bucată din istoria Americii, cum a făcut-o Leone în A fost odată în Vest şi A fost odată în America. Dar dacă Leone îşi vedea liniştit de reveriile lui, simţindu-se mai responsabil faţă de filmele copilăriei sale decît faţă de adevărul istoric, Scorsese nu vrea şi nu poate face abstracţie de fapte, şi uneori se poticneşte în ele: filmul e gata să elogieze revolta imigranţilor irlandezi, din care aşa-zişii "americani adevăraţi" preparau carnea de tun a Războiului de Secesiune; dar furia răzvrătiţilor nu s-a revărsat doar asupra îmbuibaţilor de pe Fifth Avenue, ci şi asupra negrilor la fel de săraci ca ei, şi Scorsese, care nu se poate preface că nu ştie asta, o lasă mai moale cu elogiul şi o dă pe elegie. Vrea ca noi să privim onest o epocă pe care New York-ul a încercat s-o şteargă din trecutul său, dar nici el nu prea ştie cum s-o privească.


Regia: Martin Scorsese Cu: Daniel Day-Lewis, Leonardo DiCaprio, Cameron Diaz

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus