Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Clinica

Victorie acasă - Clinica


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deşi au trecut aproape douăzeci de ani de când libertatea le permite tuturor, inclusiv oamenilor de teatru, să-şi aleagă hrana vitală (repertoriul, în speţă) fără a ţine seama de altceva decât de faimosul şi misteriosul criteriu al valorii, chestiunea originii acestei hrane este pusă pe tapet aproape la fel de frecvent ca şi înainte. Pe scurt, discuţiile despre dramaturgia românească sunt tot atât de aprinse şi de inutile cum erau şi pe vremea când piesele autohtone trebuiau să "acopere" un anumit procent din numărul de titluri jucate.

Şi, tot ca pe vremuri, unele teatre se laudă că îşi înscriu atâtea şi atâtea piese naţionale pe afiş, după cum unii regizori se fălesc cu - şi pretind să fie lăudaţi pentru - cantitatea de texte româneşti montate, indiferent şi independent de calitatea acestor montări. Şi a acestor texte. De unde se vede că unele prejudecăţi şi clişee (başca unele prostii pure) supravieţuiesc mult după dispariţia ideologiilor, sistemelor sociale sau, numai, persoanelor care, se presupune, le-au generat. Încurajator lucru!...

Pe de altă parte, la fel de adevărat este că, în absenţa unei dramaturgii originale viguroase, o mişcare teatrală, oricât de "solide" ar fi spectacolele pe care le produce, nu-şi poate păstra şi afirma vitalitatea decât pe mici porţiuni de timp şi spaţiu; şi oricât ne-ar plăcea să credem în autonomia teatrului ca artă, cel care "zideşte" şi ţine în picioare zidirea este, inclusiv pe scenă, cuvântul. De aceea, încurajarea literaturii dramatice autohtone este - ar trebui să fie - nu numai (sau nu atât) o datorie cât o vocaţie a oricărui teatru. Fără niciun fel de subtext demagogic.

Teatrul de Comedie din Bucureşti este una dintre scenele pe care piesa românească se simte bine: este (în general) susţinută, "promovată", respectată; i s-a dedicat, în varianta sa... comică, şi un festival; în fiecare an, pe lângă festival se desfăşoară şi un concurs de dramaturgie. Nu demult, tot aici a avut loc şi ediţia inaugurală a unor "Zile" omagiind creaţia unui dramaturg în viaţă - Adrian Lustig -, cu ocazia includerii în repertoriul teatrului a celui de-al treilea text ce-i poartă semnătura: Clinica. Iniţiativa ar trebui păstrată şi extinsă.

Adrian Lustig (născut în 1953) este ziarist, prozator, autor de scenarii cinematografice (câştigătoare, ni se spune în program, a numeroase premii, dar, după ştiinţa mea, încă netranspuse pe ecran) şi de televiziune - şi, fireşte, dramaturg. Un dramaturg căruia, în afara "trilogiei" montate la Comedie - şi cuprinzând, înainte de Clinica, piesele Poker şi Nepotu' - i s-a mai jucat un singur text, Circul Matteo, la Teatrul Naţional din Iaşi. Scrierile sale pentru scenă sunt, aşa cum pot fi descifrate din sală, piese preponderent "de conversaţie", având, adică, o intrigă minimă şi o diversitate impresionantă (tot pe-atât, derutantă) de teme propuse spre dezbatere: în Poker, de pildă, partida săptămânală de cărţi este pretextul trecerii în revistă a tuturor subiectelor "fierbinţi" ale actualităţii; la fel, pornind de la întoarcerea în ţară a unui tânăr "fugit", Nepotu' inventariază nenumărate fenomene şi aspecte ale vieţii cotidiene, pe un suport conflictual, altminteri, foarte fragil. Prin comparaţie, Clinica este, sub raport dramaturgic, cea mai izbutită - şi poate că nu e hazardată ipoteza că autorul a învăţat, prin contact nemijlocit cu scena (elogiată implicit, de-altminteri, prin nenumăratele aluzii şi "citate"), multe despre teatru, despre legile şi principiile lui de funcţionare. Aici, o instituţie particulară de sănătate ("pe model american") adună între zidurile ei consolidate cu învăţături freudiene un fost boxer, un actor dezamăgit, un bancher care "face pe nebunul" ca să scape de puşcărie şi o psihiatră care vrea să emigreze în Spania, plus o bucătăreasă-factotum; relaţiile dintre aceste personaje (deşi neizbutind întotdeauna să ocolească locul comun) scot în evidenţă psihologii tipice - şi tipice vremurilor pe care le trăim - şi iscă, totodată, momente puternice ca încărcătură dramatică. În două vorbe, cam aşa arată teatrul bun; o dată cu Clinica, Adrian Lustig obţine, după părerea mea, adevăratul certificat de naştere ca dramaturg.

Cu un curaj remarcabil, teatrul a încredinţat montarea-princeps a textului unui regizor nu demult debutant: Aurel Palade are la activ, după absolvirea studiilor de regie (în 2004), doar şase spectacole profesioniste, printre care un premiat SubUrbia de Eric Bogosian, lucrat chiar "la faţa locului", în cadrul proiectului Comedia ţine la tine(ri). Pe acela nu l-am văzut; judecând exclusiv după montarea de faţă, Aurel Palade are claritate în idei, acurateţe în expresie şi (atuul principal) abilitate în lucrul cu actorii. Spectacolul său curge lin şi cu naturaleţe, evoluând fără accidente de la comedie la dramă şi apoi din nou la comedie, îmbogăţită şi "condimentată" cu plăcerea de joc evidentă a interpreţilor. O plăcere perfect explicabilă, de altfel, căci George Mihăiţă face, în boxerul Pasăre, un (nou) rol de mâna-ntâi, desenând un personaj profund uman, caraghios şi, în acelaşi timp, emoţionant, Virginia Mirea (bucătăreasa Angelica) îşi dovedeşte (din nou) forţa dramatică şi înzestrarea comică, Valentin Teodosiu demonstrează (în actorul Dragobete) că îşi poate reconsidera mijloacele de expresie şi poate ieşi cu brio din tiparul rolurilor de caricatură groasă la care l-a condamnat de multă vreme comoditatea unor regizori, Florin Dobrovici (bancherul) îşi construieşte o apariţie coerentă şi elocventă, Delia Seceleanu (doctoriţa) se descurcă mulţumitor într-un rol mai greu decât pare, iar Şerban Georgevici (directorul clinicii) se manifestă, în scurtele sale intervenţii, pe tonul potrivit; până şi Aurelian Bărbieru beneficiază, în ingrata postură de... statuie animată, de clipa sa de vârf.

Astfel, Clinica marchează, la Comedie, un frumos succes al textului românesc în lupta sa neobosită cu muzele scenei. Un succes care se anunţă a fi unul de durată.



 Toate articolele despre Clinica


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer