mai 2008
Festivalul filmului european 2008
Vineri, 9 mai 2008, Cinema Studio


Ora 18:00
Once / Odată

Irlanda, 2007 (85 minute)
dramă muzicală

Regia şi scenariul: John Carney
Imaginea: Tim Fleming
Montajul: Paul Mullen
Muzica: Glen Hansard, Markéta Irglová, Interference
Cu: Glen Hansard, Markéta Irglová
Distribuit de: Summit Entertainment Group

Film prezentat cu sprijinul Irish Film Institute şi RI Investments.

De câte ori în viaţă întâlneşti persoana potrivită? Once este o poveste încântătoare a două spirite rătăcitoare, cărora nimic nu le mai stă în cale atunci când se întâlnesc. Este filmul care l-a determinat pe Steven Spielberg să spună că l-a inspirat pentru tot restul anului.

El este un tânăr muzician irlandez, care îşi câştigă existenţa ajutându-l pe tatăl său în atelierul de reparat aspiratoare, ziua, şi cântând pe străzile Dublinului, noaptea. Ea este o tânără imigrantă din Cehia, care îşi câştigă existenţa ca vânzătoare ambulantă. Cântă la pian uneori, într-un magazin de instrumente muzicale, prin bunăvoinţa vânzătorului. Când se întâlnesc, între ei se naşte o adevărată poveste de prietenie şi dragoste, pe măsură ce se descoperă reciproc, de-a lungul unei săptămâni pline, în care scriu cântece, repetă şi înregistrează primul demo.

John Carney s-a născut în Irlanda în 1972, este scenarist şi regizor şi s-a specializat în filmele independente cu buget mic. Din filmografia sa fac parte scurtmetrajele Shining Star şi Hote şi lungmetrajele November Afternoon (1996), Park (1999), On the Edge (2001), Zonad (2003), etc. Este co-autor al serialului de televiziune Bachelors Walk, unul dintre cele mai de succes seriale din istoria televiziunii irlandeze. Carney a fost basistul trupei rock The Frames între 1991 şi 1993, pentru care a realizat şi câteva clipuri muzicale.

Premii:
Cea mai bună melodie originală "Falling Slowly" - Premiile Oscar, 2008
Premiul Criticii pentru cel mai bun cântec "Falling Slowly" - Premiile Asociaţiei Criticilor de film de televiziune, 2008
Premiul COFCA pentru cea mai bună melodie - Asociaţia Criticilor de film din Ohio, 2008
Premiul CFCA pentru cea mai bună melodie originală - Premiile Asociaţiei Criticilor de film din Chicago, 2007
Menţiune specială pentru cea mai bună regie - Festivalul filmului britanic Dinard, 2007
Premiul publicului - Festivalul Internaţional de film de la Dublin, 2007
Premiul Evening Standard pentru cea mai bună speranţă
John Carney - Premiile filmului britanic Evening Standard, 2008
Premiul Independent Spirit pentru cel mai bun film străin - Premiile Independent Spirit, 2008
Premiul PFCS pentru cea mai bună melodie originală "Falling Slowly" - Premiile Societăţii Criticilor de film din Phoenix, 2007
Premiul publicului - Festivalul de film de la Sundance, 2007
Premiul FFCC pentru cel mai bun cântec original - Premiile Asociaţiei Criticilor de film din Florida 2007
Premiul Juriului de Tineret - Festivalul Internaţional de film Flanders, 2007



Ora 20:00
Podul de flori - Avanpremieră

România/Germania, 2008 (87 minute)
documentar

Regia şi scenariul: Thomas Ciulei
Imaginea: Thomas Ciulei
Montajul: Alexandra Gulea
Distribuit de: Europolis Film

Podul de flori este ilustrarea unui fenomen social de amploare - migraţia economică masivă - care afectează profund structura familiei. Mama pleacă în Italia iar tatăl îşi asumă şi rolul acesteia, în timp ce ne împărtăşeşte grijile şi bucuriile sale. Adulţi şi copii, îşi au fiecare locul lor, încercând să contribuie la păstrarea unui univers nealterat. Acest Pod de flori schiţează o legătură fragilă, dar palpabilă între fiinţe.
De trei ani, Costică Arhir îşi creşte singur cei trei copii, de când soţia lui a plecat la muncă în Italia. Telefoanele şi pachetele trimise familiei nu reuşesc să suplinească dureroasa absenţă. Situaţia familiei Arhir este departe de a fi singulară - în Republica Moldova, jumătate din forţa de muncă este plecată în străinătate.

Thomas Ciulei s-a născut în 1965 şi emigrează la New York în 1979. Studiază fotografia la Şcoala de arte vizuale (1983) şi urmează cursurile departamentului de film din cadrul Universităţii din New York (1992). Între timp, studiază filmul documentar la Şcoala de film din Munchen (1990). A câştigat numeroase premii internaţionale cu câteva dintre realizările sale: Graţian (1995), Nebunia capetelor (1997), Asta e (2001), etc.

Premii
Premiul bibliotecilor oferit de Direcţia de carte şi lectură şi Menţiune specială a Juriului de tineret - Festivalului de film documentar Cinéma du réel, organizat de Centrul Pompidou din Paris, 2008
Marele Premiu pentru film documentar - Erinnerung und Zukunft şi Premiul Go-East în amintirea lui Reinhardt Kämpf - Festivalul de film Go East de la Wiesbaden, aprilie 2008.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus