Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Migraţia, la actori. Sau pâinea şi cozonacul


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Mai ţii minte spectacolul ăla (...), cu Toma Caragiu?" "Unde se juca, la ce teatru?" "Cum, la ce teatru?! La «Bulandra», normal!" Iată un fragment de dialog în care, după cum se poate bănui, sunt evocate vremuri foarte îndepărtate. Nu numai din cauza numelui propriu - în loc de Toma Caragiu în exemplu putea figura la fel de bine Ion Caramitru -, ci şi din cauza mirării pe care o exprimă ultima replică în raport cu precedenta: cum să întrebi la ce teatru se joacă un spectacol cu Toma Caragiu?!

Astăzi, uimiri de acest fel ar stârni, dimpotrivă, exact un asemenea răspuns, vădind naivitate, dacă nu prostie curată: cum să nu precizezi la ce teatru ai văzut un spectacol având în distribuţie cutare actor?! Păi ce, actorul mai e legat de teatrul "lui" precum iobagii lui Mihai Viteazu de glia boierului?

Într-adevăr, la ora de faţă, orice actor, indiferent că e salariat ori pensionar, indiferent că e angajat pe termen nelimitat ori pe o singură stagiune, indiferent că lucrează cu normă întreagă sau doar "part-time", e liber să migreze de la o scenă la alta, pe toată suprafaţa României şi dincolo de ea. Ba chiar şi sub suprafaţă, din moment ce poate "performa" şi în teatrele "alternative" sau (mă rog) experimentale.

Această practică, născută din ideea "capitalistă" a desfiinţării angajamentelor "pe viaţă" şi care funcţionează de mult şi cu succes (financiar, îndeosebi) în cazul regizorilor, are, în cazul actorilor, urmări dintre cele mai neaşteptate. Nu este vorba atât despre diluarea până la dispariţie a personalităţii unui trupe, a fizionomiei specifice şi inconfundabile a producţiilor sale, cât despre dificultatea foarte concretă - şi pe care directorii instituţiilor de spectacol o cunosc foarte bine - de a pune pe picioare programul teatrului. Nu programul estetic ori ideologic, ci programul propriu-zis, pe săptămâni şi pe zile. Cum membrii distribuţiei unei montări au, în afara acelei montări şi a teatrului care o produce, diferite "colaborări", rezultă că spectacolul nu se joacă decât atunci când pot fi adunaţi cu toţii. Ceea ce nu-i deloc uşor de realizat, mai ales că - la noi ca la nimenea - interpreţii nu obişnuiesc să-şi înştiinţeze din timp "angajatorul", lăsând, în plus, obligaţiile faţă de teatrul "de bază" pe ultimul loc.

Dar, fireşte, câtă vreme salariile majorităţii artiştilor vor rămâne în urma costului vieţii tot atât de drastic ca şi până acum problema va rămâne, şi ea, fără soluţie, căci nimeni nu are inima să "lovească-n pâine" vreun coleg. Nici măcar atunci când pâinea aceluia costă cam cât un cozonac.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Mitocănia la teatru, Alice Georgescu
 Petiţie online în apărarea scriitorului Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de Mafie, Iulia Blaga
 Nu doar despre biblioteci, Liviu Ornea
 Mijlocul drumului sau Cine are nevoie de prieteni, Alice Georgescu
 În căutarea timpului pierdut. Degeaba, Alice Georgescu
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer