Foarte recent am văzut un film de Lelouch şi am scris aici de el (Roman de gare / Roman de duzină), acum am văzut un film de Chabrol, unul din cei mai prolifici cineaşti francezi din vechea gardă. Rara filmis în era multiplex.
Dacă Lelouch nu a fost "nouvelle vague", Claude Chabrol e, deşi e considerat mai mult ca un Hitchcock francez, cu un touch de Fritz Lang (v. filmul său Dr. M). Eu n-am mai văzut un film de Chabrol de la La cérémonie (1995), iar el însuşi are acum 77 de ani dar lucrează deja la unul nou. Este unul din cei mai prolifici cineaşti galici, cu peste 60 de filme, cu începere din 1958 şi Le beau Serge. Autor de aparente thrillere, satire ale moravurilor, moralelor şi moralurilor societăţii, iar La fille coupée en deux / Fata tăiată în două nu este o excepţie.
Acest nou film de Chabrol este povestea unei tinere care se îndrăgosteşte de cine nu trebuie şi în acelaşi timp cine nu trebuie se îndrăgosteşte de ea. Pe ea o cheamă Gabrielle Aurore Deneige, adică Gabriela Aurora De Zăpadă, nu o Albă ca zăpada, ci o nuanţă satirică în plus, prezentatoare a vremii la un post local TV. Interpretată la superlativ de Ludivine Sagnier, mi-a adus aminte de Marilyn Monroe, blondă, senzuală şi o umbră de amărăciune, numai în aparenţă ingenuă. E unul din cele mai bune roluri feminine din filmul european recent (pe lîngă La sconosciuta şi toate Otiliile şi Găbiţele de pretutindeni). Benoît Magimel, unul din starurile masculine cele mai chic franceze (de la Nid de guêpes la L'ennemi intime), e Paul André Claude Gaudens, fiul bogat, impertinent şi puţin dus, arogant şi răsfăţat. Iar François Berléand (Les choristes, Transporter) e Charles Denis, nom de plume Charles Saint-Denis (adică sfîntul, o altă ironie), scriitorul pervers al cărui ménage à trois le mai include pe editoarea sa (Mathilda May) şi soţia fidelă care-l adoră (Valeria Cavalli). Printre mese copioase şi vinuri extraordinare, în aerul proaspăt al caselor şi castelelor de la ţară, se ţese o dramă al cărui motor este domnişoara De Zăpadă şi naiva ei exuberanţă amoroasă.
Am auzit că filmul ar fi inspirat dintr-un caz real de crimă pasională de la începutul secolului, se poate dar de fapt este despre altceva. Numărul virtuos de prestidigitaţie al lui Chabrol transformă complet un tipar "şi bogaţii plîng", iar finalul rezolvă în mod surprinzător titlul filmului ad litteram.
(Patru stele din cinci)