Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Avocat de la terreur, L'

A sonda răul - L'avocat de la terreur


Andrei Gorzo

Dilema Veche, mai 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 1957, un tînăr avocat francez pe nume Jacques Vergès devenea reprezentantul legal al Djamilei Bouhired - membră a Frontului Naţional Algerian de Eliberare, autoarea unui atentat cu bombă în care muriseră 11 civili francezi. Printr-o campanie asiduă de sensibilizare a opiniei internaţionale, Vergès reuşea să obţină graţierea ei; s-au căsătorit în 1965, la trei ani după proclamarea independenţei Algeriei. Trei ani mai tîrziu, Vergès zbura în ajutorul a doi terorişti palestinieni implicaţi într-un atac asupra unui avion israelian, pe aeroportul din Atena; a ajuns prea tîrziu ca să pledeze pentru ei (cei doi au fost eliberaţi într-un schimb de prizonieri), dar a pledat pentru cei patru palestinieni arestaţi un an mai tîrziu, în urma unui atac similar, pe aeroportul din Zürich. În 1978, devenea avocatul grupării teroriste germane Facţiunea Armata Roşie. A apărat-o pe Magdalena Kopp, amanta lui Carlos "Şacalul". L-a apărat pe Anis Naccache, liderul echipei de asasini trimise de autorităţile islamiste iraniene pe urmele fostului prim-ministru al şahului. L-a apărat pe Carlos însuşi.

Urmînd traseul profesional al lui Vergès, colosalul documentar al lui Barbet Schroeder, L'avocat de la terreur, recapitulează, în două ore nemaipomenit de încărcate şi de inconfortabile moral, întreaga istorie a terorismului modern. Schroeder beneficiază pe tot parcursul de asistenţa amabilă a lui Vergès însuşi. O figură relaxată, superior-benevolentă, combinaţie perfectă - şi tocmai de-aceea dubioasă - între stereotipul burghezului plin de sine şi stereotipul asiaticului indescifrabil (mama lui era vietnameză), avocatul trage dintr-un trabuc şi vorbeşte despre convingerile sale. Dar ce convingeri sînt acelea? În al doilea război mondial, Vergès a luptat sub comanda generalului de Gaulle, pentru Franţa Liberă: "Pentru mine, Franţa însemna Montaigne, Diderot, Revoluţia... Nu colonialismul." Însă, chiar în ziua marii victorii împotriva nazismului, autorităţile coloniale franceze înăbuşeau în sînge o demonstraţie din Algeria. În prima parte parte a filmului, cînd Vergès vorbeşte despre identificarea lui cu poporul algerian, sună sincer. Dar atunci cînd acest ex-combatant antinazist invocă din nou "metodele gestapoviste" ale coloniştilor francezi, de data asta pentru a relativiza crimele unui gestapovist autentic - clientul său Klaus Barbie, zis "Măcelarul din Lyon" -, vocabularul său umanist ("Nu suport să văd un om umilit.") sună nespus de pervers. Radiind de mulţumire de sine, Vergès ne povesteşte cum a ridiculizat 39 de avocaţi ai acuzării, transformînd procesul lui Barbie într-un proces al torturii franceze. Întrebat dacă ar apăra chiar şi un Hitler, acest apărător al vicepremierului lui Saddam şi al partenerului de guvernare al lui Pol Pot răspunde că l-ar apăra "pînă şi pe Bush, cu condiţia ca acesta să pledeze vinovat".

Vergès nu dă semne că ar fi fost "luat de guler" în interviuri; e lăsat să se prezinte aşa cum vrea el, iar ceilalţi vorbitori sînt ori scrupulos-neutri (istorici, judecători), ori din tabăra lui (foşti tovarăşi de luptă din Algeria, foşti clienţi ca Magdalena Kopp, Carlos sau Anis Naccache, foşti asociaţi ca bancherul nazist François Genoud, sponsor al terorismului anti-israelian). L'avocat de la terreur nu e pentru spectatorii care tind să se alarmeze atunci cînd un film nu le spune exact ce să gîndească; aceştia riscă să rămînă cu impresia că Schroeder e de partea lui Vergès şi, într-adevăr, pot să-mi imaginez un anumit tip de (tînăr) spectator aplaudînd la frivolitatea aceea toxică despre Hitler-Bush şi oftînd după epoca de aur a stîngii radicale vest-europene, cînd Sartre (citat printr-o secvenţă de arhivă) se declara "un susţinător al violenţei politice acolo unde e justificată". Dar Schroeder nu e deloc de partea lui Vergès. Filmul e o invitaţie de a sonda răul, venită din partea unui expert care consideră că răul se sondează cu maximum de folos atunci cînd nu e înghesuit procuratorial sau diluat didactic. E un film la care trebui să vii cu nişte cunoştinţe de acasă - nu neapărat cunoştinţe de istorie, ci mai degrabă genul de cunoştinţe pe care le dobîndeşti citind romancieri ca Dostoievski, Conrad sau Graham Greene. Magdalena Kopp vorbind, cu un aer uşor mirat, despre campania de atentate declanşată de Carlos în reacţie la arestarea ei, ca şi cînd bombele lui ar fi fost graffitiuri de dragoste; Vergès arătîndu-ne puloverul pe care i l-a croşetat Magdalena în închisoare; asistenta lui dezaprobîndu-i relaţia cu clienta şi insinuînd că ar avea o fixaţie pe teroriste cu cătuşe la mîini; Carlos amintindu-şi cît de bine ajunseseră să-l ştie copiii lui pe "unchiul Jacques": filmul e plin de asemenea momente - epifanii negative care-ţi extind cultura răului.



 Toate articolele despre Avocat de la terreur, L'


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Un monstru veritabil şi fascinant - L'avocat de la terreur, Andrei Creţulescu
 Filme de (re)văzut: Crimele din tribunal - L'avocat de la terreur, Alex. Leo Şerban
 J'accuse! - L'avocat de la terreur, Codruţa Creţulescu
 De partea Răului - L'avocat de la terreur, Alex. Leo Şerban
 Domnişoară, nu rîde. E grav! *) - L'avocat de la terreur, Lucian Maier
 Toate articolele despre Avocat de la terreur, L'


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer