Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul filmului european 2008

Ziua 10, 17 mai 2008, la Cinema Studio - Festivalul Filmului European 2008


Comunicat de presă

mai 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sâmbătă, 17 mai 2008, Cinema Studio


Ora 16:00
Sageata Konyec

Ungaria, 2006 (105 minute)
Comedie

Regia: Gábor Rohonyi
Scenariul: Balázs Lovas
Imaginea: Péter Szatmári
Montajul: István Király
Muzica: Gábor Madarász
Cu: Emil Keres, Teri Földi, Judith Schell, Zoltán Schmied
Distribuit de: M & M Productions / M & M Rights ApS

O comedie cu şarm, cu cei mai adorabili tâlhari pensionari din istoria cinematografiei. Povestea de dragoste dintre Emil şi Hedi a început în urmă cu 50 de ani, în podul unui conac. Dacă la început duc o viaţă monotonă şi lipsită de emoţii şi griji, liniştea singurătăţii lor este brusc perturbată de perceptorii care sună la uşă pentru recuperarea datoriilor. Aşa că Emil, trecut de 70 de ani, o ia din loc în căutarea unor câştiguri rapide. Amabil şi calm, jefuieşte primul oficiu poştal care-i iese în cale. Următoarea ţintă este o staţie de benzină, dar deja are un cuplu de detectivi pe urmele lui.

Gábor Rohonyi s-a născut în 1966 şi şi-a început cariera ca proiecţionist, apoi a fost asistent de regie. Filmul Sfârşit reprezintă debutul lui în lungmetraj.

Premii:
Cel mai bun film, Premiul publicului - Săptămâna filmului maghiar, 2007

Website: http://www.konyec.hu/



Ora 19:30
Sageata Désengagement / Dezangajare / Disengagement

Franţa/Germania/Israel/Italia, 2008 (115 minute)
Dramă

Regia: Amos Gitaï
Scenariul: Amos Gitaï Marie-Jose Sanselme
Imaginea: Christian Berger
Montajul: Isabelle Ingold
Muzica: Simon Stockhausen
Cu: Juliette Binoche, Jeanne Moreau, Hiam Abbass
Distribuit de: Studio Canal

Gitaï îşi asumă rolul de a o însoţi pe Ana pe drumul spre Gaza, înţesat de puncte de control. De-a lungul drumului, ea face apel la bunătatea soldaţilor pentru a o lăsa să treacă. Gitaï proiectează drama personală a Anei peste drama colectivă provocată de război şi vorbeşte, într-o mărturie foarte personală, despre absurditatea conflictului israeliano-palestinian, despre război şi consecinţele lui devastatoare.

Avignon, vara anului 2005. Ana se reîntâlneşte cu Uli, fratele ei vitreg, cu ocazia morţii tatălui lor. Ea decide să se întoarcă în Israel şi porneşte în căutarea fiicei sale pe care a abandonat-o la naştere, în urmă cu 20 de ani. Periplul îi va duce în Fâşia Gaza, într-unul din momentele cele mai tensionate din istoria regiunii - retragerea soldaţilor israelieni.

Amos Gitaï s-a născut în 1950 la Haifa şi a studiat arhitectura în Israel şi în Statele Unite. În 1973, în timpul studenţiei, participă la Războiul de Yom Kippur (Războiul arabo-israeliaan) într-o misiune de salvare, care-i va influenţa decisiv viaţa şi cariera. Inspirat de evenimentele din timpul acestei misiuni, Gitaï se dedică filmului şi realizează Kippour, souvenirs de guerre (1997) şi Kippour (2000). Până la începutul anilor ´80 Gitaï lucrează pentru televiziunea israeliană şi realizează nu mai puţin de 40 de scurtmetraje şi lungmetraje, bazate pe situaţia politico-militară din Israel.

În 1982, scandalul provocat de documentarul Journal de campagne, filmat în timpul războiului din Liban, îl exilează forţat la Paris pentru 10 ani, timp în care regizează filme de ficţiune şi istorice bazate pe experienţa exilului. Printre acestea se numără şi Esther (1985), prezentat în cadrul Festivalului de la Cannes, secţiunea Semaine de la critique şi Berlin Jerusalem (1989) care îi aduce "premiul special al juriului" la Festivalul de Film de la Istanbul (1990) şi "premiul criticii" la Festivalul de la Veneţia.

În anii 90, Gitaï revine în Israel şi aceasta e perioada cea mai fertilă a carierei sale, realizând numeroase filme şi documentare cu caracter politic. În 1995 filmează Devarim, prima parte a unei trilogii consacrate celor 3 oraşe mari din Israel: Tel Aviv, Haifa şi Ierusalim. Urmează Yom Yom (1998) şi Kadosh Sacre (1999). În 1999, Amos Gitaï câştigă primul Premiu UNESCO la Festivalul de Film de la Veneţia cu Zion, Auto-Emancipation, recidivând patru ani mai târziu cu 11´09´01 - September 11. În 2001, prezintă geneza statului Israelian în Kedma. Abandonează contextul istoric şi se dedică cronicilor vieţii dintr-un imobil în Alila (2003). Revine pentru a patra oară pe Croazetă în 2005, în competiţia oficială cu Free zone. În 2007 realizează filmul colectiv Chacun son cinéma.

Juliette Binoche debutează în cinematografie în 1983, în Liberty Belle, şi obţine apoi mici roluri în filmele lui Godard (Je vous salue Marie) şi Doillon. Filmul Rendez-vous (1985) al lui Téchiné o impune ca una din actriţele cele mai promiţătoare ale generaţiei sale. În 1986 e recompensată cu Premiul Romy Schneider pentru ca peste doi ani să joace alături de Daniel Day-Lewis în L'Insoutenable légèreté de l'être.

Filmul Bleu (1993) în regia lui Kieslowski marchează o nouă etapă în cariera actriţei, care primeşte un César şi un premiu de interpretare la festivalul de film de la Veneţia. Urmează rolul de infirmieră din Le Patient anglais (1997, regia: A. Minghella), pentru care primeşte Ursul de argint la Berlin şi Oscarul.

După întruchiparea lui George Sand (Les Enfants du siècle) şi un rol în Décalage horaire, (2002) joacă din nou pentru Téchiné (Alice et Martin) şi străluceşte în filmele "incomode" ale lui Haneke (Code inconnu, Caché în 2005) şi Ferrara (Mary). Joacă apoi în câteva filme cu teme politice: crimele Apartheidului (In my country), refugiaţi (Par effraction) sau conflictul israeliano-palestinian (Dezangajare). În 2008 se află pe afişele a două filme franţuzeşti în regia lui Cédric Klapisch şi Olivier Assayas, într-o comedie americană (Dan in Real Life) dar şi în filmele unor maeştri ai cinematografului mondial (Hou Hsiao Hsien în Le voyage du ballon rouge, sau Abbas Kiarostami).

Jeanne Moreau s-a născut la Paris în anul 1923. A trăit în Parisul ocupat de nazişti, perioadă în care şi-a început studiile de actorie la Conservator, după care, la vârsta de 20 de ani, s-a alăturat echipei prestigiosului teatru de stat francez, "Comedie Française", unde a devenit în scurt timp una dintre cele mai apreciate actriţe. Patru ani mai târziu, s-a transferat la Teatrul Naţional Popular, cunoscut pentru abordarea sa ceva mai experimentală. Asociată îndeaproape sex-simbolului Brigitte Bardot, Moreau a apărut alături de aceasta într-un film regizat de Louis Malle, Viva Maria! (1965). În următoarele decade a lucrat cu noua generaţie de regizori francezi, printre care Bertrand Blier, Luc Besson sau germanul Wim Wenders, colaborări care au continuat multă vreme după încheierea curentului New Wave în cinematografia franceză.

În cinematografie debutează cu câteva roluri mici, precum cel din Touchez pas au grisbi (1953) şi apoi în 2 filme ale lui Louis Malle: Ascenseur pour l'échafaud (1957) şi Les Amants (1958). La Cannes, primeşte în 1960 premiul pentru cea mai bună actriţă în urma rolului din Moderato Cantabile (regia Peter Brook). Lucrează apoi sub îndrumarea unor regizori precum: François Truffaut, Orson Welles, Luis Buñuel. Colaborarea cu Orson Welles l-a făcut pe acesta din urmă să o declare "cea mai mare actriţă a lumii". Primeşte Leul de aur pentru întreaga carieră la Festivalul de la Veneţia în 1991, un Premiu Oscar în 1998 şi un Urs de onoare la Festivalul de la Berlin în 2000. În 2003 este omagiată în cadrul Festivalului de la Cannes. Cu Désengagement este la a doua colaborare cu regizorul Amos Gitaï, după Chacun son cinéma (2007) în care este omagiat Marcello Mastroianni.

Hiam Abbass s-a născut în Israel, studiază fotografia la Haïfa, cochetează cu teatrul şi debutează în cinematografie în 1987 în filmul Noces en Galilée, regia Michel Khleifi. După rolurile în Vivre au paradis şi Aime ton père atinge notorietatea cu jocul actoricesc din Satin rouge al regizoarei Raja Amari (2002).

Foarte bună cunoscătoare a conflictului israeliano-palestinian, Hiam Abbass îl consiliază pe Spielberg pentru filmările la Munich, joacă rolul surorii affranchie în La Fiancée syrienne filmul lui Eran Riklis şi al eroinei obstinée din Citronniers (2008), şi interpretează rolul mamei unui kamikaze în Paradise Now (2005). Deşi lucrează cu cei mai faimoşi regizori din Orientul Mijlociu, de la Yousry Nasrallah la Amos Gitaï (cu care a colaborat şi în 2005, pentru filmul Free Zone), este foarte solicitată şi în Franţa (Dialogue avec mon jardinier, 2007, Azur et Asmar, etc) şi în Statele Unite (The Limits of control, în regia lui Jarmusch, 2008).







 Toate articolele despre Festivalul filmului european 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Filmului European 2008, la final, Comunicat de presă
 Ultima zi a Festivalului Filmului European 2008, Comunicat de presă
 Ziua 11, 18 mai 2008, la Cinema Studio - Festivalul Filmului European 2008, Comunicat de presă
 Ziua 11, 18 mai 2008, la Muzeul Ţăranului Român - Festivalul Filmului European 2008, Comunicat de presă
 Ziua 10, 17 mai 2008, la Muzeul Ţăranului Român - Festivalul Filmului European 2008, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul filmului european 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer