ianuarie 2004
Pe Mona Chirilă am descoperit-o ca regizoare acum vreo şase-şapte ani, la Cluj, unde, la departamentul de teatru al Facultăţii de Litere, împreună cu actriţa Miriam Cuibus, pregătea clase de actorie pentru confruntarea cu scena. Am văzut vreo două-trei generaţii trecând prin mâinile lor şi de fiecare dată am constatat profesionalismul şi seriozitatea cu care se lucra. Atunci am văzut un spectacol cu Arlecchino, la sala studio Radu Stanca, minunat conceput de regizoare şi strălucit interpretat de studenţi. Gaguri peste gaguri, nici urmă de vulgaritate, râs cu lacrimi, până la sufocare, o mână sigură în conducerea studenţilor actori. După vreun an, am văzut la Naţionalul din Târgu Mureş Păţania lui Arlecchino, scrisă şi regizată de Mona Chirilă, un spectacol în care se reluau în mare temele, chiar şi "poantele" din spectacolul studenţilor clujeni. Un spectacol foarte frumos. După ani buni, o regăsesc pe Mona Chirilă în calitate de regizoare a spectacolului Slugă la doi stăpâni de Carlo Glodoni, la Teatrul Naţional din Cluj. Reîntâlnirea a fost însă plină de dezamăgire. Şi asta din mai multe cauze.

În primul rând, regăsesc aceleaşi trucuri şi artificii regizorale din commedia dell’arte (regizoarea are o pasiune pentru acest tip de teatru, a dovedit-o cu prisosinţă până acum), regăsesc aceleaşi mişcări, aceleaşi imagini, aceeaşi lună deasupra scenei, aceeaşi scenă a lui Arlecchino pe presupusa masă de operaţie, examinat atent de celelalte personaje (o astfel de scenă apare chiar şi în montarea de acum câţiva ani a Monei Chirilă cu Mantaua, după Gogol şi Bulgakov), aceleaşi daruri care pică din cer, aceeaşi ochi recunoscători ai personajelor, înălţaţi spre divinitate pentru a mulţumi, pe scurt, am avut o puternică şi deloc plăcută senzaţie de deja vu. Cu ce a venit regizoarea în plus de această dată? Cu vulgarizarea şi trivializarea gagurilor (la care, sincer să fiu, nu m-aş fi aşteptat). Este adevărat că, la vremea lui Goldoni, din commedia dell’arte, după două secole de la apariţia sa, nu mai rămăsese decât vugaritatea şi trivialul, dar mă îndoiesc că regizoarea a adus în scenă trupa de comedianţi pentru a ne arăta acest lucru, ar fi o motivaţie mult prea subţire...

În afară de asta, personajele din Slugă la doi stăpâni sunt nişte reinventări ale personajelor din commedia dell’arte, redesenate cu inteligenţă şi substanţă de Goldoni însuşi. De ce era nevoie să fie dublate de modelele lor iniţiale, nu prea înţeleg. O motivaţie ar exista totuşi, deşi ea nu prea se susţine: Mona Chirilă este atât de dedicată commediei dell’arte, încât, pur şi simplu nu mai poate renunţa la ea. Dar dacă nu renunţă, de ce nu încearcă măcar să o prezinte cu alte mijloace decât cu cele de care a uzat până acum? Pentru că în acest caz, pentru cine îi cunoaşte creaţiile anterioare, acest spectacol nu e decât o prăfuită reluare a succeselor anterioare. Am regăsit până şi aceleaşi decoruri (în mare, e adevărat, dar erau acolo...), doar că altă dată erau concepute de Carmencita Brojboiu.

Pe de altă parte, textul lui Goldoni este pur şi simplu sufocat de aceste intervenţii ale commediei şi personajelor sale, ajungând pe plan secund. Din intriga ca atare nu se mai înţelege aproape nimic, totul devine un talmeş-balmeş cu pretenţii (şi cu intervenţii din alte texte, decât cel al lui Goldoni, de factură stilistică diferită şi care dau senzaţia de însăilare, de degete băgate în ochii spectatorilor, pentru a le atrage atenţia a propos de substanţa personajelor, când aceste deducţii s-ar fi putut face în mod firesc). Curgerea armonioasă a scenelor este fracturată de prea multe ori, iar intervenţiile extratextuale sunt de multe ori nepermis de lungi, încât spectatorul uită de unde a plecat iniţial. Gaguri repetate obsesiv şi momente lungite până la exasperare, pentru a obţine efecte comice facile.

În ceea ce priveşte piesa în sine (dacă mai are vreo importanţă) acţinea este plasată în epoca familiilor mafiote, se fumează ţigări de foi parfumate, se bea alcool cu pretenţii, se vorbeşte a la Naşul (Anton Tauf, în Signor Pantalone, este în cea mai mare parte a apariţiilor sale pur şi simplu ininteligibil, nu se înţelege ce spune!) şi se manevrează pistoale. Eva Crişan (Clarice) este ca şi cum nu ar fi, impresia mea este că ne puteam lipsi foarte bine de personajul ei (cu excepţia a vreo două scene, în care actriţa nu face faţă). Dragoş Pop (Florindo) este impasibil, plictisit (aşa l-am văzut de fapt în toate rolurile sale, numai că pe ici, pe acolo, mai mergea) şi nu îl poţi scoate din ale lui. Ramona Dumitrean (Beatrice) reuşeşte un foarte bun travesti şi are o mobilitate şi o expresivitate facială excelente, pur şi simplu această actriţă respiră teatru. La fel şi Ovidiu Crişan, în Trufaldino, el fiind dinamic, plin de vervă şi de umor. Elena Ivanca reuşeşte extraordinara performanţă de a fi complet ştearsă în Smeraldina, ea fiind altfel o actriţă de mare forţă şi expresivitate, capabilă să transforme două replici vorbite într-un mare rol. Aici nu a fost cazul, din păcate. Nici Cornel Răileanu nu se aude, şi, în mare parte, nici nu se vede. Dan Chiorean (în Brighella) şi Adrian Cucu (în Silvio Lombardi) fac ce li s-a spus şi cam atât.

Rememorând ceea ce am văzut la teatru, îmi amintesc că la ieşirea din sală, pradă unei crunte dezamăgiri, încercam să găsesc ceva ce să îmi fi plăcut la acest spectacol. Mă gândesc şi acum şi pot menţiona ilustraţia muzicală şi unele scene de commedia dell’arte (ceea ce eu socotesc că nu e de bine, în alte spectacole ale Monei Chirilă îmi plăceau la nebunie toate scenele). Îmi mai vin în minte, cum am mai spus mai sus, Ramona Dumitrean şi Ovidiu Crişan, trupa de actori care evoluează în commedia dell’arte (în special Irina Wintze) şi cam atât. Dacă trag linie şi fac un calcul simplu, ajung la concluzia că spectacolul nu mi-a plăcut, iar asta, când e vorba de Mona Chirilă, nu îmi face plăcere deloc să o recunosc.

Fişa tehnică:

Slugă la doi stăpâni, de Carlo Goldoni

Teatrul Naţional din Cluj
Regia artistică şi adaptarea scenică: Mona Chirilă
Scenografia: Eugenia Tarasescu Jianu
Ilustraţia muzicală: Corina Sârbu
Interpretează: Ovidiu Crişan (Truffaldino), Anton Tauf (Pantalone), Cornel Răileanu (Signior Lombardi), Eva Crişan (Clarice), Adrian Cucu (Silvio), Ramona Dumitrean (Beatrice), Dragoş Pop (Florindo), Dan Chiorean (Brighella), Elena Ivanca (Smeraldina) şi Angelica Nicoară, Irina Wincze, Carmen Culcer, Ruslan Bârlea, Cătălin Codreanu, Cristian Rigman (Personajele din commedia dell’arte).

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus