Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Linişte pe calea ferată


Alice Georgescu

Dilema Veche, mai 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă în frumoasa noastră capitală europeană (în care tot mai multă lume se întreabă cum mai putem trăi - de aglomeraţie, de zgomot, de praf, de mitocănie) se întîmplă să existe zile întregi de calm cultural plat, ultimele două săptămîni au părut că vor să-şi ia revanşa, cel puţin din punctul de vedere al teatrului: turnee, premiere, conferinţe (de presă ori de public) ale unor personalităţi marcante din domeniu. Toate acestea, în mare măsură, datorită Festivalului Internaţional Shakespeare 2008 (director: Emil Boroghină), care, de vreo trei ediţii încoace, are două volet-uri, cum spun francezii; unul, deschis spre urbea sa de origine, Craiova, altul, spre Bucureşti. Astfel, principalele evenimente ale festivalului se desfăşoară şi într-un oraş, şi în celălalt, spre folosul general: reuniunea craioveană capătă o amploare sporită, putîndu-şi adăuga la calificativul "internaţional" şi pe cel de "naţional" (mult mai important!), artiştii participanţi pot fi văzuţi (aşadar, aplaudaţi) de mai mulţi spectatori şi pot vedea la rîndul lor, fie şi în treacăt, nu unul, ci două oraşe din proaspăta achiziţie a uniunii continentale - ba, încă, oraşe aflate "în febra pregătirilor electorale", ceea ce nu-i de colo -, iar interesaţii care, din felurite motive, nu s-au putut deplasa pînă la Craiova sînt serviţi la domiciliu cu toate delicatesele scenice procurate, majoritatea, cu destule eforturi financiare şi, mai ales, diplomatice.

Zic "mai ales" pentru că (lucru pe care, slavă Domnului, nu ni-l amintim chiar în fiecare zi), România are, în Europa, un renume cît se poate de rău: de la fondurile comunitare "neaccesate" din lipsă de interes, de pricepere ori de minte, la compatrioţii cerşetori sau hoţi (mai nou, şi asasini) prin cele străinătăţuri, plus diversele statistici unde figurăm fie în capul, fie în coada listei, dar întotdeauna în locul greşit, faptele prin care atragem atenţia altora asupra noastră nu sînt tocmai unele apte să ne aducă o simpatie neţărmurită. Lucru pe care, din păcate, nu ni-l amintim decît atunci cînd ieşim din ţară şi ne declinăm public identitatea etnică - nu în faţa cine ştie căror instituţii, ci pe stradă, în faţa unor cetăţeni obişnuiţi. Dar asta-i altă chestiune, nu? Mai lasă-mă, domnule, cu Europa dumitale, vorba lui Caţavencu.

Buuuun, deocamdată a venit Europa (teatrală) la noi. Anul acesta, afişul festivalului craiovean, care întotdeauna a avut cel puţin un "cap", etalează, în partea sa internaţională, o componenţă de top mondial: Peter Brook, Declan Donnellan, Lev Dodin, Eimuntas Nekrosius, Robert Wilson, plus Michael Pennington şi Bruce Myers, apoi Cheek by Jowl, Malîi Teatr din Sankt-Petersburg sau Biuro Podrózy din Poznan sînt nume de regizori (ultimele două, de actori) şi de trupe despre care la noi nu au auzit, poate, prea multe persoane din afara "breslei" (şi nici toate dinăuntrul ei...), dar care, în lume, circulă, sînt ştiute, admirate sau detestate, oricum discutate nu numai în "cercurile de specialitate", ci şi printre amatorii de teatru din aşa-zisul public larg. De fapt, în fraza de dinainte cuvîntul-cheie este circulă: în alte ţări - şi nu ne-ar face plăcere să descoperim că printre acestea se numără nu doar statele din obsedantul Occident, ci şi vecini aflaţi pînă acum douăzeci de ani în aceeaşi ciorbă ca şi noi -, oamenii vor să afle şi altceva decît pe cine a mai înjurat ieri preşedintele, cu cine s-a mai combinat azi cutare fotbalist ori ce haine şi-a mai cumpărat acum o oră cutare domnişorică publică, drept care acolo turneele "de marcă" sînt un lucru obişnuit, cum obişnuite sînt şi dezbaterile, în presă ori la televiziune, pe teme cultural-mondene, ca să spun astfel: ce se întîmplă în teatrul mondial? care sînt ultimele tendinţe în romanul modern? cum arată noul cinematograf polonez? Şi aşa mai departe. Nu inventez şi nu idealizez: am privit şi am ascultat cu ochii şi cu urechile mele.

La noi, dimpotrivă, apariţia în peisajul teatral a cîte unei trupe străine renumite ori a cîte unui artist "de vîrf" este, încă, un eveniment excepţional; o excepţie de la regulă, adică. Oamenii de teatru români nu sînt, ca regulă generală, efectiv conectaţi la actualitatea globală a artei lor (ceea ce îi şi face, de-altminteri, să tot reinventeze roata şi să o prezinte credulilor drept ultimul răcnet în materie de artă şi de tehnică - dar asta este, iarăşi, altă chestiune). Te-ai aştepta, de aceea, ca o asemenea ocazie de a se pune la curent cu ideile şi faptele altora să-i adune imediat în jurul "obiectului", pe care să-l cerceteze atent, pe toate feţele, şi despre care să discute apoi în mod competent. În cunoştinţă de cauză. Cu argumente şi contraargumente. Cu bună-credinţă.

La reprezentaţiile bucureştene ale spectacolelor lui Brook, Dodin şi Nekrosius, de pildă, sălile au fost pline (medie aritmetică între înţesate şi relativ goale), dar cei ce le umpleau erau mai ales tinerii; probabil, studenţi la diversele facultăţi de teatru - iată, speranţa începe, parcă-parcă, să mijească. Am văzut, cu bucurie, şi mulţi actori (cam aceiaşi, seară de seară), unii sosind, cu sufletul la gură, de la repetiţii. N-am prea întîlnit, în schimb, regizori; sau i-am zărit la începutul, dar nu şi la sfîrşitul spectacolului. I-am auzit, în schimb, aşa cum am auzit şi o sumă de persoane ce-şi zic cronicari, pufnind ironic şi cu infinită superioritate: "Ah, mda, am fost aseară la..., dar am plecat la pauză. Hai, dom'le, să fim serioşi, zău! Praf în ochi! Păi, n-am eu răbdare să-mi bată el capul patru ore cu chestii de mult fumate!..." (reproduc întocmai). Adică, vezi Doamne, noi sîntem mult mai buni. Incomparabili. Ia să ne mai lase ăştia, cu teatrul lor cu tot!

Nu sînt paranoică. Nu cred că orice îmi place mie este, automat, demn de admiraţie. Admit că există gusturi diferite şi, evident, opinii diferite. Nu aş dori decît un strop de modestie şi de bun-simţ, adică de simţ al realităţii. În lipsă, tare mi-e teamă că teatrul românesc va rămîne în postura unui omuleţ care, plantat în mijlocul liniei de tren, se umflă în pene să oprească, fie şi cu preţul vieţii, expresul ce trece între timp, liniştit şi inexorabil, pe linia paralelă.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 Temps d'Images, 2017, ajunge la cea de-a X-a ediţie şi are nevoie de sprijinul publicului, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer