Deschis înşelător de un soi de adio spus nevrozelor electro/ IDM care i-au bîntuit în ultimul deceniu, 15 Step, albumul evoluează, narcotic, între incredibila chimie instrumentală (chitările lui Greenwood şi O'Brien sînt extrem de prezente, ca şi cameleonicele tobe ale lui Phil Selway) şi o atmosferă feerică, punctată de piane şi viori, surprinzător de relaxată şi încrezătoare, armonică. Să ne înţelegem, ideea lui Yorke, a cărui voce eterică şi schimbătoare e liantul principal, despre un cîntec de dragoste/ dorinţă, nu corespunde celei generale - întotdeauna e loc de panică, tentaţii transgresive (House of Cards), dependenţă (All I Need). Iar în versuri licăresc destule urme de înstrăinare şi nesiguranţă. Dar... "I'm alive!" intonează convins acelaşi Yorke pe cea mai rock bucată, Bodysnatchers, şi simţi, ca niciodată la ei, o poftă teribilă de viaţă. Adevărat, în tipica vînă caustică, e vorba de sufletul unui zombie...
Vezi videoclipul piesei House of Cards al trupei Radiohead:
Vezi videoclipul piesei All I Need al trupei Radiohead:
Vezi videoclipul piesei Bodysnatchers al trupei Radiohead:
Pe scurt, încă sună nepămîntean şi, nemaiavînd de mult absolut nimic de demonstrat altcuiva decît lor înşile, cei 5 oxfordieni se îndepărtează tot mai mult de masa informă a muzicii de consum contemporane livrînd nu ştiu dacă cel mai bun, sigur cel mai frumos şi seducător album al lor. "I'd be crazy not to follow, follow where you lead " susură Yorke în serafica Weird Fishes/Arpeggi, dar cred că pînă şi el e conştient că nu prea are cine s-o facă.
Vezi videoclipul piesei Weird Fishes/Arpeggi al trupei Radiohead: