Thriller macho şi sîngeros - Street Kings

De la scenaristul lui Training Day (şi regizorul lui Harsh Times), iată un nou thriller pulp, negru, macho şi bine îmbăiat în sînge. Firesc, ai zice, căci Street Kings vine drept din mintea regelui poveştilor criminaliste hardboiled, mr. James Ellroy însuşi. Cunoscut celor mai mulţi datorită adaptării lui Curtis Hanson, L.A. Confidential, deşi filmografia sa e sensibil mai bogată şi nu se rezumă la fresce de epocă.

Street Kings, deşi scris împreună cu Kurt Wimmer (Equilibrium) şi Jamie Moss, e 100% Ellroy - o lume hiper-violentă, kinetică pînă la haos, putredă pînă la os şi dominată de trădări şi căderi de măşti şi deghizări care duc spre singura concluzie (marotă) a scriitorului al cărui teren de joacă a fost mai mereu corupţia şi mizeria ce colcăie prin colţurile mai umbroase din oraşul îngerilor, în special în milieu-ul poliţist. Aşa şi aici, în brigada Vice a LAPD, condusă de un Forest Whitaker flamboaiant&unsuros (dincolo de costumul impecabil afişat) şi servită cu dedicaţie (şi inteligenţă) de pitbull de anti-eroul nostru, Tom Ludlow - un Keanu Reeves perfect impermeabil la orice expresie ai vrea să îi ataşezi, dincolo de încrîncenarea animalică şi aerul somnolent cu care îşi vede de treburile cel mai adesea extrem de murdare. Pînă cînd - eterna istorie - conştiinţa lui începe să dea semne de viaţă şi loialitatea să se zdruncine corespunzător. Ayer, pe care par să-l intereseze cam aceleaşi lucruri ca pe Ellroy, îi urmăreşte degringolada şi mormanul de cadavre lăsate în spate întru lămurire cu o energie şi intensitate ce frizează demenţa, pe un fundal preponderent nocturn şi ameninţător, dar nu pare foarte sigur ce vrea să spună cu asta.

Căci filmul ezită constant între o chestionare neclară a brutalităţii ce pare organică mediului şi exaltarea aproape voluptoasă a aceleiaşi violenţe, dublată de o întreagă adunătură de personaje secundare ce trăsnesc a clişee rasiale, de parcă n-ar şti dacă se bucură sau înfioară de ororile înfăţişate; iar avalanşa de twist-uri (majoritatea cît se poate de previzibile) de pe final riscă să ameţească şi cel mai atent sau credul spectator. Or, ştim, nu poţi fi şi Dirty Harry [/Tom etc.] şi cu sufletul în rai. Ceea ce ar fi exact problema cu Street Kings. Compensată, pe moment, de revărsarea adrenalinică.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.