FITS 2008 - Ziua a doua

Vremea ţine cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este cald, chiar şi noaptea astfel că clubul festivalului aflat în aer liber în curtea teatrului se umple în fiecare noapte. Aşa de mulţi oameni ca în acest an parcă nu au fost niciodată. Atmosfera s-a încins din prima seară, se cântă şi se dansează în draci sau cum spunea unul dintre actorii sibieni, toată lumea se sparge în figuri.

Am văzut Lulu de Frank Wedekind, premieră a teatrului-gazdă. Silviu Purcărete a încercat un discurs analitic-visceral asupra feminităţii ca patologie. Plasat într-un soi de amfiteatru academic / sală de judecată / sală de operaţii, spectacolul arată o Lulu devoratoare de bărbaţi şi o alta, devorată de ei. Nu mi-am dat seama exact care este tripul, care este iluzia: prima parte este un vis sau a doua, un coşmar? Între puterea dominatoare a lui Lulu (feminitatea se dă vulnerabilă tocmai ca să domine, e un soi de ipocrizie feminină pe care textul lui Wedekind o taxează brutal) şi victimizarea ei (Lulu trece de la un bărbat la altul când devine prostituată ca într-un carusel, e ameţitoare această neîntreruptă copulaţie care devine un viol interminabil) e un echilibru extrem de fragil. Femeia care ucide după sex şi femeia ucisă pentru sex sunt două puncte din traseul lui Lulu, dar pe undeva "evoluţia" ei nu este gradată suficient. Imagistic bogat, spectacolul pare făcut din zeci de bucăţele care însă împreună dau ceva mai mult de un întreg. E frumos spectacolul lui Silviu Purcărete, dar culmea este că îi lipseşte ceva tocmai din cauză că are prea multe. Ofelia Popii e mare actriţă, asta în caz că cineva ar mai avea dubii legat de acest lucru. Lulu a ei este un animal sexual devorator, periculos prin forţa senzitivă pe care nu o poate controla. Două interpretări bune, surprinzătoare (plăcut) pentru mine: Constantin Chiriac în Doctorul Schön, calculat, distant, dominator, dar exact această siguranţă îl pierde, şi Dan Glasu în rolul tatălui lui Lulu, aproape descompus fizic, respingător şi meschin, pradă poftelor incestuoase. În raport cu amândoi, Ofelia Popii/Lulu se încarcă şi forţa ei, acumulată ca într-o baterie, explodează. Lulu trebuie văzut tocmai pentru controversele pe care le naşte.

E reconfortant să vezi oameni care nu te dezamăgesc. Detest lucrurile care "plesnesc" o dată, după care nu mai fac plici niciodată. Sigur că artistul are şi el momente de inspiraţie mai bune sau mai puţin bune, dar un traseu sinusoidal obscur nu avantajează pe nimeni. Anul trecut am văzut un spectacol de dans contemporan al trupei Vertigo din Israel. Mi-a plăcut la nebunie pentru că exista un concept pus impecabil în practică şi susţinut de o tehnică de coregrafie perfectă. Figura s-a repetat anul acesta când Vertigo a venit cu Zgomot alb, un spectacol despre mecanizarea fiinţei umane, despre omul bionic, informatic, despre singurătatea într-o lume din ce în ce mai populată. Break-dance, hip hop, folosirea inteligentă a unor scaune-televizoare, energia absolut debordantă au făcut din spectacolul celor de la Vertigo un uriaş succes. Da, e reconfortant să vezi oameni care nu te dezamăgesc.


VIP-uri pe strasse

A venit Yuriy Kordonskiy. Zîmbitor, calm şi sociabil cum îl ştim. Obosit după un drum lung (sunteţi foarte departe, oameni buni, spune Yura după un zbor New York - Bucureşti cu prelungire la Sibiu), anunţă că se va retrage după prima parte din Lulu. Intrigat de spectacol, rămâne şi la partea a doua. La trei dimineaţa încă discuta cu actorii sibieni la o masă în clubul festivalului. FITS e ca o boală contagioasă: se ia.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.