FITS 2008 - Ziua a treia

E cald, e din ce în ce mai cald la Sibiu. Asta e bine dacă nu cumva ţi-ai luat prea multe lucruri groase. Hotelul este într-un parc şi primul sunet pe care îl aud dimineaţă este un ciripit. Dacă trag şi draperiile, se văd brazii, o pajişte şi cerul. Încep să înţeleg de ce sibienii nu se grăbesc niciodată. În rai nu întârzie nimeni.

M-am dus să văd teatru american. Eşti nebună, zice Kordonskiy zâmbind. Sunt, dar mă duc. The Romance of Magno Rubio este un soi de baladă Toma Alimoş despre filipinezii din America. Acum, sigur că în spectacol sunt puse la un loc ironic toate clişeele teatrului de tip Broadway şi ale western-ului comic de prin anii '50 - '60, totul jucat / cântat impecabil (americanii, dacă nu ştiu să cânte şi să danseze bine nu trec de prima treaptă în actorie, cea de chelner), dar de plictisit tot m-am plictisit. Mi-a părut a ţine cumva de istoria teatrului, deşi ei înşişi păreau că se iau la mişto. Bref, n-am fost nebună că m-am dus, dar nici nu am avut vreun câştig din asta. Ce e interesant e că au venit cu dramaturgul după ei. Când fac un spectacol, americanii chiar sunt o echipă.

Din seria unde dai şi unde crapă, am lăsat seara The Israel Ballet cu Triple Bill (aceeaşi companie şi acelaşi coregraf ca la Romeo şi Julieta) şi m-am dus la kabuki. Asta cu toată reţinerea mea, ca să mă exprim elegant, legată de teatrul japonez tradiţional care îmi pare un cifru al cărui cod nu-l deţin. Şi deşi tot citesc despre teatrul japonez şi înţeleg mental anumite lucruri, sensibilitatea nu poate recupera lipsa de experienţă ca spectator al acestui tip de teatru.

Deci văd kabuki la Hala Libra - Balanţa în Sibiu. Summer festival: A mirror of Osaka realizat de Heisei Nakamuraza. Nu dau datele tehnice, le găsiţi pe internet. Spectacolul m-a prins, deşi au fost momente de lentoare. Acest amestec de naraţiune, comic, tragic, totul în zona formală şi pe o textură naivă are o mare calitate: aceea că nu manipulează emoţiile spectatorului. Nu mă simt manipulată de imagini, de senzaţii, de idei regizorale uimitoare. Japonezii sunt simpli, dar este o simplitate foarte elaborată, sublimată în gest, în mişcare, în sunet. Am avut parte de întreg arsenalul de elemente care constituie un spectacol de kabuki: instrumente şi muzică tradiţionale, decor naiv-minimalist, machiaj şi costume clasice, teatru de păpuşi, săbii şi bătăi coregrafiate, dar şi tobe gen Sistem, şi elicoptere, şi efecte de lumină de tip Hollywood. Cu alte cuvinte, spectacolul începe ca unul clasic japonez şi se termină ca Die Hart cu Bruce Willis învingător. Acum, dacă ne gândim că acest kabuki este forma populară de teatru, considerată nerafinată tocmai prin folosirea unor elemente prea pe gustul spectatorului, este de înţeles că lângă peruca încărcată de istorie a lui Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea (liderul companiei, actor faimos în Japonia) pot apărea flash-uri de lumină disco pentru a sugera fuga salvatoare la relanti a personajului principal, infractor simpatic, urmărit de poliţie pentru o crimă. (cu scuzele de rigoare, nu am reuşit să reţin numele personajelor, şi prea multe, şi prea exotice). A fost plăcut, spectaculos şi funny la kabuki ceea ce m-a reconfortat că mă aştepta o noapte lungă. La club.


Clubbing sub clar de lună

N-am văzut aşa ceva în viaţa mea. La miezul nopţii era destul de dificil să intri în clubul festivalului care este curtea interioară a teatrului. Cozi imense la mici şi bere. Aseară s-au jucat Faust şi kabuki şi toţi actorii s-au revărsat după spectacole la club. Se dansează în grupuri mari şi pe lângă ele, americani, japonezi, români şi ce-or mai fi împreună. Toată lumea mănâncă la fel, bea la fel şi se distrează la fel. Lucian Pintilie, Silviu Purcărete, Yuriy Kordonskiy, George Banu discută. Helmut Stürmer chiar dansează şi este adorabil cu pălăria lui grej şi celebra mustaţă. La FITS, spectacolul cel mai frumos este în club. O fanfară care a perfomat pe undeva pe stradă s-a retras seara să cânte în club. Never ending show. La trei dimineaţa a început furtuna. La micul dejun era din nou vară.


PS: Ai chef să scrii ceva despre un film de la TIFF sau despre o piesă de la Sibiu? Scrie despre ea în cel puţin 5 rînduri (în word, cu diacritice) şi trimite fişierul rezultat la rpenescu@liternet.ro pentru ca părerea ta să apară pe LiterNet. Spune şi altora ce ţi-a plăcut şi ce e de evitat!

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.