"Cine eşti tu, domnule Dylan?" era una dintre întrebările uşor caustice din
Masculin Féminin-ul lui Godard.
Într-un fel, pariul lui Todd Haynes e tocmai ocultarea răspunsului.
Ca şi chintesenţa interogaţiilor despre cel mai mare-important-controversat-adulat-(di)simulat-eluziv... artist, i.e. interpret, poet, profet, proscris, activist, mister, impostor, cameleon (vezi şi genericul filmului)
pop-cultural al ultimei jumătăţi de veac. Şi cel care a jucat
într-o capodoperă a anilor '70 (
Pat Garrett and Billy the Kid) un personaj improbabil/perfect numit Alias.
I'm Not There e, dincolo de povestea
ultra-ştiută cu 6 personaje (+un regizor) în căutarea unui Dylan, filmul unui fan(atic) a cărui familiaritate cu subiectul e enciclopedică şi comparabilă doar cu admiraţia - atent analizat/ intelectualizată, însă. Mai e şi un formidabil exerciţiu formal/semantic ce prinde perfect şi întoarce pe toate părţile esenţa volatilă a unui om care a fost, pe lîngă cristalizarea vocii unei (mai multor?) generaţii,
într-o perpetuă mişcare,
metamorfozîndu-se surprinzător şi relevant de fiecare dată cînd o etichetă stătea să i se lipească. Antiteza tuturor pleştilor gen
Ray,
Walk the Line,
Dreamgirls...