Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cluj, adică TIFF. Ziua a patra - TIFF 2008


Florian-Rareş Tileagă

iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A trecut şi lunea, a patra zi, şi poate ai auzit de obişnuita agitaţie de la TIFF. Mulţi îi zic înghesuială, foială, năduşeală, nervi. Hai să-i spunem aer de sărbătoare şi chef de mişcare, chiar şi atunci când biletele "s-or gătat" şi trebuie să stai pe jos, pe covor, pe coate şi pe burtă. Ei bine, aşa ceva vezi mai ales la "Victoria", sala de cinema unde istoria TIFF-ului numără cele mai aglomerate proiecţii şi, implicit, cele mai deştepte soluţii pentru umplerea sălii cu spectatori. Chiar şi atunci când totul pare cu vârf şi îndesat. C-o fi aşa pentru că acolo, la "Victoria", ar fi cele mai reuşite proiecţii, sau pentru că-i în centru, sau pentru c-ar fi mică sala, habar n-am. Tot ce ştiu e că, zi de zi, spaţiul ăla se umple de popor.

La fel a fost şi la Cerul, pământul şi ploaia (Chile-Franţa-Germania, 2008, r. Jose Luis Torres Leiva). Dar una era înghesuiala din sală, şi alta starea de vizionare care a cuprins publicul, la filmul ăsta contând foarte mult felul de primire a imaginilor de pe ecran. Adică a fost mai importantă receptarea filmului decât filmul în sine. Şi normal, povestea din Cerul, pământul şi ploaia contează şi ea, prin scenele de viaţă care o surprind pe tânăra Ana ducându-şi zilele într-un sat de munte, unde îi poartă de grijă mamei bolnave şi surorii depresive. Cât despre sat, nu este unul idilic, ci o adunătură mohorâtă de căsuţe, amestecate cu noroiul şi cu ploaia. Totul pare înghiţit în rutina şi singurătatea care macină sufletele şi le reduce la tăcere, întreg filmul fiind aproape mut, amintindu-ţi de tăcerile apăsătoare şi de scenografiile sterile din Nói albinói (r. Dagur Kári) sau Whisky (r. Juan Pablo Rebello), ambele câştigătoare de trofee TIFF. Şi e atâta monotonie, încât nici măcar când Ana e concediată şi, apoi, angajată ca menajeră în casa unui bărbat de care, pesemne, îşi va lega viaţa, lucrurile nu se precipită, ci rămân înţepenite în aceeaşi muţenie de ciment.

Cam asta e povestea. Dar felul în care ajunge ea la public e... cu totul altceva. Mă refer la insistenţa grozavă cu care camera de filmat întârzie, molatec, pe cea mai măruntă acţiune sau detaliu scenografic. Filmul e plin de panoramări şi transfocări, una mai lentă ca alta, care fac ca imaginea să inflameze semnificaţiile oricărui gest sau obiect neînsemnat, prins în cadru. Sigur, după prima jumătate de oră era cât pe-aici să-mi placă soluţia asta de regie. Nu mă puteam abţine să laud lirismul acestui eseu vizual, în care tăcerile şi chipurile păreau să aibă o estetică numai a lor, bine lucrată vizual. Ce mai, eram gata să aşez filmul ăsta lângă producţii de primă mână în materie de literaturitate şi poetică a peisajului, cu valenţe interioare, ca Nostalgia lui Tarkovski, Strigăte şi şoapte de Bergman sau Deer Hunter al lui Michael Cimino. Dar, hei, m-am răzgândit iute, fiindcă Cerul, pământul şi ploaia n-a făcut decât să fure meserie de la toate capodoperele astea. N-a priceput că trebuie o structură narativă impecabilă, care să motiveze acest ritm greoi şi să-l captiveze, cât de cât, pe spectator. Bun, faci film de două ore, în care imaginile curg lent, vrând, astfel, să dai valoare picturală fiecărui cadru. Dar unde-i plăcerea vizionării dacă tu vii cu o poveste previzibilă cap-coadă, fără surprize, fără contrapunct? Cum îl mai ţii pe spectator în sală? Nasol... Adică îngrijorător, pentru că e plină cinematografia de scenarii slabe şi de pretenţii de artă adevărată, doar pentru că seamănă cu arta adevărată. Plus că se mai află şi în competiţia festivalului...

Mă rog. Tot acolo, la "Victoria", am văzut Karoy (Kazakhstan, 2007, r. Zhanna Issabayeva), inclus şi el în concurs. De data asta, ne aflăm în deşerturile Kazakhstanului, unde e mare lucru dacă întâlneşti cinci oameni pe zi şi unde vântul, ierburile uscate şi praful galben sunt singurele care mai mişcă ceva în peisajul ăsta încremenit în sărăcie. Ca şi dincolo, în Cerul, pământul şi ploaia, ai parte de deschideri largi de peisaj, cu amănunte scenografice care umplu imaginea de farmec şi specific local, cum vezi poate numai în fotografiile de lux din "National Geographic". Dar, aici, decorul ajută, nu înlocuieşte povestea, fiind vorba de viaţa prăfuită a unui pierde-vară, pe nume Azat, care înşeală şi fură pe unde apucă. Victime îi cad toţi naivii gură-cască, pentru că are un talent fenomenal de a stoarce bani şi mâncare din te miri ce împrejurări. E un soi de Păcală al Orientului şi te pufneşte râsul ori de câte ori intră maestrul în acţiune. Însă totul se schimbă când ajunge acasă, la mama sa bolnavă, singura care vede în el nu un hoţ ipocrit, ci un fiu grijuliu. Asta îl îmblânzeşte pe escrocul nostru, ba chiar îl satură pe veci de păcate în clipa când mama îi cere să-i uşureze suferinţa, omorând-o. E un şoc uman care topeşte comedia în cea mai cruntă dramă, motiv suficient de bun pentru a vedea, în sala de cinema de la "Victoria", un bun experiment de receptare (fiind atât de convinşi de comicul scenelor din film, râzând mai tot timpul proiecţiei, spectatorii căutau motive de râs până şi în scenele dramatice din final).

Ideea e că un film de calibrul lui Karoy merită văzut, revăzut şi povestit. Îşi merită locul în competiţia TIFF, ca unul din filmele bine scrise, lucrate serios, cu mesaj unitar, cu sens. Foarte frumos, go for it!



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Ulei pe pânză la TIFF 2008, Florian-Rareş Tileagă
 Festival. Film festival - TIFF 2008, Andrei Creţulescu, cu SMS-uri de la directorul festivalului Mihai Chirilov
 În culise la TIFF (2008) / Ghid de folosinţă pentru ediţiile următoare, Iulia Blaga
 După 9 ani, concursul de scenarii HBO are o istorie deloc neglijabilă, Cristina Corciovescu
 Cum s-a văzut TIFF 2008 de la AperiTIFF, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer