Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cluj, adică TIFF. Ziua a cincea - TIFF 2008


Florian-Rareş Tileagă

iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Trec zilele de festival peste noi şi nu ne facem încă un bilanţ. Păi se poate, ce meserie de spectatori mai avem noi? Una încurcată, îţi spun eu, mai ales după ce tragi linie şi vezi că, din douăzeci de filme, cinci meritau văzute cu adevărat. Sigur, poate ai nimerit la ce nu trebuia, dar ce te faci, totuşi, cu restul de cinşpe filme, pentru care ţi-ai pus la bătaie timpul, răbdarea şi, mai ales, banii? De aceea, într-un fel e nedrept că nu poţi huidui. Dar, fraţilor, măcar NU MAI APLAUDAŢI un film pe care-l înjuraţi printre dinţi în cele două ore de vizionare, cât vă tot foiţi de nerăbdare şi nervi că aţi nimerit la o aiureală! Pe bune!

Aplauze au fost şi la Povestea 52 (2008, r. Alexis Alexiou) de la "Victoria", primul film grecesc inclus vreodată în competiţia TIFF. Ceea ce nu-l face neapărat excelent, cum nu l-a făcut nici scenariul prin structura lui încâlcită abuziv de mult, plină de pretenţii de investigaţie psihologică.

Pretenţii, pentru că filmul e cam aşa: Iasonas o întâlneşte pe Penelope la o petrecere, se plac şi rămân împreună. El, însă, o irită cu comportamentul lui sinistru, picat parcă de pe altă planetă, plus că durerile de cap îl scot din minţi şi-i dau halucinaţii despre cum îşi va omorî iubita. Aşa că întreaga peliculă e o înşiruire de variante despre cum ar fi fost bine să înceapă idila lor, ca să nu se ajungă la crimă. Dar până la urmă tot se ajunge, cum te şi aştepţi după atâta mură-n gură. Şi toată povestea asta, cu poveşti care conţin poveşti ce ar fi fost fain să se întâmple în locul altor poveşti, se încheie pe voice-over-ul şoptit al acestui criminal frustrat, care-ţi spune că ai văzut, de fapt, "povestea cuiva care a spus o poveste care seamănă cu povestea sa"... Aoleu mamă!

Şi din nou pretenţii, pentru că scenariul ăsta repetitiv, despre agonie şi nevroză, a transmis foarte artificial - colaje de imagini care bat pasul pe loc, unghiuri de filmare obscure şi mişcări haotice de cadru, repetate obsesiv şi plictisitor de la început la final - ceea ce se trebuia exprimat cu vitalitate umană, adică prin prezenţă actoricească. Nu dau reţete şi ştiu că sună cam tehnic ce spun aici, dar crede-mă că e un dezastru când o poveste ca cea din Povestea 52 - oricum neconvingătoare - să ajungă pe mâna unui monteur, specialist în butoane, căruia nu i se spune decât atât: nene, hai să montăm noi aici un film, care să exprime, mă-nţelegi, căile nebănuite ale minţii umane... Să fim serioşi. Nu am nici o problemă cu estetica colajului ostentativ, ba chiar recomand oricui alternative ca Prospero's Book de Greenaway sau Europa lui von Trier. Dar una e colajul justificat în plan narativ, pe înţelesul tuturor, şi alta e colajul care, ce mai tura-vura, nu e în stare să înlocuiască o poveste prost scrisă.

Ceva mai bine a fost la Beneficiile plânsului (Spania, 2006, r. Matias Bize), de la "Republica", unde am văzut o dramă cât de cât... rezonabilă. Şi asta fiindcă a venit cu un story limpede spus, dar sărăcăcios jucat. Adică o poveste ca aceasta - confesiunile dureroase ale unui cuplu, surprins pe drumul sensibil de la despărţire la împăcare, de-a lungul plimbărilor prin oraş, pe noapte - merita să fie aprofundată într-un scenariu mai dens, care să profite de zăcământul bogat de nuanţe, ca în orice conflict erotic. Durerea despărţirii ar fi fost poate şi mai credibilă dacă erau ceva mai multe replici care să înlocuiască excesul de panoramări patetice şi de cadre fixe, care plictiseau prin durată şi redundanţă. Cât despre muzică... De nu era acel lanţ întreg de piese care însoţeau scenele - piese oricum foarte dulcege, care romanţau inutil momente de evident dramatism - apoi chiar nimic nu s-ar fi ales de film. Cu puţine excepţii (simularea discuţiei pe mess, deşi sunt amândoi de faţă, precum şi distrugerea maşinii parcate), scenele sunt naive şi totul curge plictisitor de explicit, cu atât de multe tăceri, încât devin neverosimile. Asta e...

Tot marţi seara, dar în curtea de la "Echinox", a fost o "înghesuială-eveniment": lumea a venit să vadă, în aer liber, proiecţia unui film în alb-negru, apreciat de critică, lăudat de cinefili şi premiat anul trecut la Cannes cu trei distincţii. E vorba de Control (Marea Britanie - SUA - Australia - Japonia, 2007, r. Anton Corbjin), biografie a solistului Ian Curtis de la trupa Joy Division, cel care a marcat istoria secolului XX cu o muzică a alienării şi cu o sinucidere şocantă, la doar 23 de ani. Celebru pentru modul său psihotic de a cânta, precum şi pentru dansul său cu reminiscenţe din crizele lui de epilepsie, tânărul britanic, nonconformist şi emotiv Ian Curtis a rămas un simbol al rock-ului anilor '75. Dar şi unul al iubirilor interzise, fiind cunoscut pentru mariajul său eşuat, din pricina relaţiei extraconjugale cu belgiana Annik Honore. Toate astea apar în Control, într-un foarte echilibrat discurs de împletire a imaginilor în alb-negru, cu accent pe autenticitatea portretului solistului, interpretat impecabil de Sam Riley. Ca să nu mai spun de coloana sonoră a filmului, impregnată de hit-urile răvăşitoare ale formaţiei Joy Division. Cu alte cuvinte, frumuseţea în alb-negru a Controlului ne-a făcut să uităm de isprăvile cinematografice de dinainte, de la "Victoria" şi "Republica", care se cheamă... De fapt nici nu mai ştiu!



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Ulei pe pânză la TIFF 2008, Florian-Rareş Tileagă
 Festival. Film festival - TIFF 2008, Andrei Creţulescu, cu SMS-uri de la directorul festivalului Mihai Chirilov
 În culise la TIFF (2008) / Ghid de folosinţă pentru ediţiile următoare, Iulia Blaga
 După 9 ani, concursul de scenarii HBO are o istorie deloc neglijabilă, Cristina Corciovescu
 Cum s-a văzut TIFF 2008 de la AperiTIFF, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer