Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Incredible Hulk, The

Namila de necrezut! - The Incredible Hulk


Mihnea Columbeanu

Cinemagia, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
S-a spus, după 6 august, 1945, că lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi - şi n-a mai fost. Nu numai ca urmare a restructurărilor strategice şi reorientărilor tactice determinate de posesia (sau nu) a armamentului nuclear, ci şi prin întreaga cultură generată de iconica atomului. În anii Războiului Rece, angoasele omenirii se ridicau pân-la cer, iar una dintre tehnicile de a le exorciza s-a canalizat în direcţia cohortei de super-eroi (şi, evident, hiper-mişei) de sorginte nucleară. Hulchiţă (că mulţi americani de toate vârstele îl alintă "Hulkie", adică "Mălăcuţu", "Mătăhălaşu", "Nămiluca") e unul dintre cele mai simptomatice cazuri.

Paradoxul acestei zone culturale este de asemenea grăitor. Prin definiţie, comicsurile care au conturat-o la începuturi (în frunte cu celebra companie Marvel) erau de o naivitate siderantă (de la schematismul tras de păr al ploturilor, la primitivismul sterp al graficii - coperta primului număr din "Hulk", apărut în luna mai, 1962, arată incomparabil mai pueril decât "Vesiolîie kartinki" şi "Arici pogonici", care măcar erau lucrate de graficieni talentaţi şi cu har) pe care doar un singur lucru o salva de păşirea pe tarlaua deplinei cretinătăţi: faptul că abordau un sistem de traume psiho-colective extrem de serioase. Omul a fost mereu conştient că ascunde un anume Mr. Hyde într-însul (încă dinainte de Stevenson şi Poe, că veche-i Doamne literatura posesiunilor demonice), însă dubla zgâlţâitură produsă de Little Boy şi Fat Man, doi tipi lipsiţi de orice subtilitate, l-a scos la lumină de-a dreptulea de păr. Iar Hulk este, după opinia multor cunoscători, metafora cea mai aritmetică a fenomenului.

Aşadar, Dr. Jekyll-ul lui Hulk, Bruce Banner, în timpul testării unei bombe gamma de el însuşi inventată, se repede să salveze un puşti cam nătântol pe care-l uitase Dumnezeu în poligon (că avem nevoie, desigur, de-o dimensiune morală simplă şi pe înţelesul tuturor), aşa că încasează el imensa doză de radiaţii - şi, evident, nu moare pârlit pe loc, nu face boală radioactivă, nu cancer al pielii, nu nimic, ci începe să se transforme la apusul soarelui într-o Matahală (Hulk) gri care sparge zidul spitalului şi pe-aci ţi-e drumul. Cum procesul de creaţie al benzilor desenate e adesea la fel de fracturat ca logica lor intrinsecă, personajul a fost tratat diferit de variii scenarişti care s-au ocupat de el, păstrându-se doar tema centrală a geniului introvertit emoţional. Arie Kaplan îl descrie ca fiind dominat de "o stare constantă de panică, mereu conştient că monstrul din el poate să erupă, aşa că nu poate lega relaţii consistente cu nimeni".

Namila (tot Hulk) a suferit la rândul său modificări din mers, graţie atât scriitorilor, cât şi departamentului de grafică - neputinţa de a crea un gri expresiv a determinat virarea epidermei lui spre verde (adică, să vezi problemă!) - şi verde a rămas. Dacă iniţial metamorfoza era sincronă cu ritmul diurn/nocturn, ulterior a ajuns declanşabilă şi ca rezultat al stărilor emotive, ba chiar, uneori, şi în mod controlat conştient. E interesant că Hulk îşi desconsideră alter-ego-ul uman, numindu-l pe Dr. Bruce "pricăjitul ăla". Mai puţin inventiv e faptul că gândeşte şi vorbeşte numai la persoana a treia, în propoziţii simple şi complete - cam ca personajele din Rahan - şi că are un pachet întreg de super-facultăţi fizice de să stea mâţa-n coadă (inclusiv autovindecare şi autoregenerare rapidă), amplificabile direct proporţional cu dracii care-i vin. Picioarele lui sunt atât de puternice, încât pot să-l catapulteze în salturi transoceanice - ba chiar şi dincolo de stratosferă, în cosmos, unde gerul ninge, nu-l atinge, vidul bate, nu-l răzbate, că aşa suntem noi, Incredibil!

Era fatal (în sens atât rău, cât şi neutru), ca mai devreme sau mai târziu Malacul să tenteze ecranul - întâi pe cel mai mic, şi mai animat, că de... În 1966, Jack Kirby şi Stan Lee au realizat primele episoade de televiziune, încropind un serial care n-a reuşit să se apropie nici măcar de categoria "aşa de prost, că-i bun, dom'le!" (à la Ed Wood, de pildă). Încurajaţi de succes, corifeii de la Marvel s-au şi grăbit, după numai unsprezece anişori, să recidiveze - cu un film TV mai curajos, care folosea actori vii, de astă dată: Bill Bixby (Dr. Bruce Banner) şi Lou Ferrigno (Hulk) - plus Mariette Harley, laureata unui Emmy de interpretare feminină pentru episodul din 1979 în care-a apărut (căci succesul puţintel supramediocru al filmului s-a lăsat cu serializare.)

Şi de-aici, marca şi-a dat drumul, cu-atâtea remake-uri, reboot-uri, sechele, adăughele şi alte invenţii, că mai bine le punem alături, în casetă separată. Pe ecranul cel mare, însă, n-a ajuns decât în 2003, sub regia lui Ang Lee, cu Eric Bana în Banner (nu-i banc!), şi cu C.G.I. (actorul ăla care joacă roluri de monştri în atâtea filme, de-o vreme-ncoace) pe post de Hulk. Aici treaba se cam încurcă, fiindcă am sărit pragul mileniului, şi nu mai putem să facem pe proştii chiar aşa, într-o veselie continuă - în sensul că lui Bruce îi e inventat un tată (Nick Nolte), care-a făcut experimente genetice ca să-şi întărească sistemul imunitar şi i-a transmis odraslei oarece mutaţii - şi astea-s alea care, în conjuncţie cu razele gamma, generează dandanaua (chestie care nu-i decât începutul, fiindcă-n continuare scenariul se-mbârligă zor-nevoie să justifice la nivel microbiologic tot ce se-ntâmplă cu Hulk, nereuşind decât să ne bage definitiv pe toţi în ceaţă. Adică, nu-i totuna - să fii prost pur şi simplu, sau prost cu pretenţii!

Tot de la această ambiţie de a se lua mai în serios decât merită porneşte şi eroarea strategică a filmului (vis-à-vis de fanii seriei) de a renunţa la antagoniştii tradiţionali ai lui Hulk: The Abomination (genială denumire, parc-ar fi scoasă de la Pro, de undeva...), sau Emil Blonsky, agentul K.G.B. ce se tratează de bunăvoie şi nesilit de nimeni cu o supradoză de gamma, ca să devină un Hulk şi mai învăţat, şi mai bărbat; şi The Leader, adică Samuel Sterns, care ce să vezi, a păţit-o şi el la fel ca Bruce, doar că lui razele i s-au urcat mai ales la cap, făcându-l un super-rău super-genial. Noroc c-au avut minte să-i reanime Zak Penn şi Edward Norton, autorii scenariului din 2007, pe care palpităm să-l vedem pe ecrane în vara asta. Revenind la titlul tradiţional de The Incredible Hulk (sau Hulk II), filmul fusese conceput iniţial ca o sechelă directă a celui de acum cinci ani, începând cu regăsirea lui Bruce, care stătea ascuns şi-şi căuta de leac - până-l prindeau ruşii, îl examinau şi-l expertizau, şi-ntr-un târziu îl abominau pe Blonsky (Tim Roth), trimiţându-l după Hulk să-l termineze. Totuşi, lucrând la scenariu, Norton a anulat pe rând toate legăturile cu bomba din 2003, reconstruind un nou trecut, din flashback-uri. Nu mai e o surpriză pentru nimeni că el îl va interpreta pe Bruce Banner, în tandem cu Liv Tyler (Betty Ross, evident); pentru Generalul Thaddes "Thuderbolt" Ross l-au adus pe William Hurt, iar în rolul lui Sterns (viitorul Leader, în oarece sechelă a sechelei) apare Tim Blake Nelson. Se mai remarcă şi prezenţa lui Robert Downey jr., în rolul tip cameo al lui Tony Stark, conform ambiţiei celor de la Marvel de a stabili o reţea de legături încrucişate între cât mai multe dintre filmele seriei cu super-eroi. Ruşii au ieşit şi ei din combinaţie, acum jartelele care-l monstrifică pe Blonsky fiind înşişi americanii, cu năravul lor de-a se întinde mai mult decât li-i plapuma.

La regie l-au luat pe începătorul Louis Leterrier, care a debutat (şi recidivat) nu tocmai glorios cu Transporter I şi II), printre care a avut şi tresărirea Danny the Dog. Din păcate, amicul pare dependent de scenariile lui Besson - căci aici, despărţit de mentorul său, oscilează clătinat între date profesionale aproape certe, pe de o parte, iar pe de alta, infantilisme şi stângăcii.

Culmea - singurele secvenţe reuşite ale filmului sunt cele... fără Hulk (şi fără efecte speciale - cel puţin, dintre cele explicite). Mahalalele braziliene revărsate peste dealuri, unde se ascunde Bruce la început, sunt filmate cu simţ vizual cert - iniţial la modul contemplativ, prin acele prelungi panoramice din zbor care în primul moment par să sugereze munţi de lăzi şi gunoaie (invers decât lăzile cu statui nedespachetate din subsolul de la Xanadu sugerau blocurile unui oraş pustiu), apoi funcţional, în secvenţa urmăririi (admirabil stăpânită, cu o siguranţă aproape jamesbondistă, dar şi mai realistă). Deşi Edward Norton nu excelează în rol, oricât a încercat el să şi-l aducă din condei la nivelul scriiturii, e totuşi mult mai convingător decât în nesăratul The Illusionist, reuşind măcar să creioneze, dacă nu chiar să picteze în ulei, angoasele protagonistului terorizat de perspectiva mătăhălosului său alter-ego şi, totodată, urmărit de C.I.A. pe tot mapamondul - o stare de paranoia incomparabil mai impresionantă decât dezlănţuirile scamatoriceşti din secvenţele de acţiune şi nimic mai mult. Nu-s rele nici laturile realiste ale personajelor (Tim Roth, cu-adevărat pervers în Blonsky, sau Tim Blake Nelson, un Sterns realmente "nerdish" şi compus cu umor veritabil) - toate acestea, dându-ne speranţe că, după ce-o să crească mai mare şi-o să se lase de prostii, Leterrier are şanse chiar să comită ceva cinema de calitate.

Că altfel, din nefericire... ori de câte ori începe metamorfoza, odată cu ea cădem în ridicol. Cu toate C.G.I.-urile lor cu tot, atât Hulk cât şi Abominaţia arată la fel de credibil ca nişte monştri de nivel final din episoadele de shootere 3D, împăiaţi cu ghemotoace de carton pe sub pielea din cauciuc de prezervativ, care ţopăie anchilozat şi ţeapăn pe străzile din Manhattan precum păpuşile de la Ţăndărică, se mişcă-ncoace şi-ncolo cum nici măcar legile fizicii de clasa a VI-a nu le-ar da voie, şi se adresează unul altuia prin sforăituri de bunic cu polipi, pe un fond sonor de corale electronice, semn că acolo se joacă soarta omenirii. Se caţără ţup-ţup pe blocuri, de să moară King Kong de oftică şi mai multe nu, şi acolo, printre sforile cu budigăi şi izmene-ntinse la uscat pe terăşi, încep să-şi care la pumni şi şuturi ca beţivii pe care-i dă afară din cârciuma din spatele pieţei de la Gorjului. Cotonogeala finală nu e doar artificială şi artificioasă, involuntar comică şi accidental leşinată, ci şi complet anticlimactică dramaturgic, cu o doză sănătoasă de absenţă a logicii: deşi Abominaţia e mai forţoasă decât Hulk, năzdrăvanul nostru o pune la podea strict c-aşa vrea muşchii lui (verzi); nu tu inventivitate, nu tu surpriză, nu tu vicleşug - nimic!

Aşa că, din păcate, întregul rezultat al efortului de producţie s-ar fi situat perceptibil mai sus, dacă scenariul era organizat strict în jurul elementelor de thriller, urmărire, politică, renunţând complet la... măscări şi la Hulk! Adică, dacă ar fi fost alt film.

* * *
De la un Hulk la altul:

Sageata 1966: Hulk, serial TV de animaţie; autori: Jack Kirby, Stan Lee.
Sageata 1977: The Incredible Hulk, film TV; r. Kenneth Johnson; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno; dezvoltat în serial.
Sageata 1977: The Return of the Incredible Hulk, aka: The Incredible Hulk: Death in the Family, r. Alan J. Levi; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno.
Sageata 1978: The Bride of the Incredible Hulk, aka: The Incredible Hulk: Married, r. Kenneth Johnson; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno.
Sageata 1978-1982: The Incredible Hulk, serial TV; r. Patrick Boyriven, Mark A. Burley; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno.
Sageata 1982: The Incredible Hulk, aka The All New Incredible Hulk, serial TV de animaţie; autori: Paul Diny, Jack Kirby.
Sageata 1988: The Incredible Hulk Returns, film TV; r. Nicholas Corea; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno.
Sageata 1989: The Trial of the Incredible Hulk, r. Bill Bixby; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno.
Sageata 1990: The Death of the Incredible Hulk, r. Bill Bixby; cu: Bill Bixby, Lou Ferrigno.
Sageata 1996-1997: The Incredible Hulk, serial TV de animaţie; autori: Jack Kirby, Stan Lee.
Sageata 2003: The Hulk, lung-metraj de ficţiune, r. Ang Lee, cu Eric Bana
Sageata 2003: The Making of 'Hulk', documentar video
Sageata 2003: Hulk: The Lowdown, documentar TV,
Sageata 2003: The Hulk: An MTV Movie Special, documentar TV, r. David P. Levin
Sageata 2008: The Incredible Hulk, aka Hulk II, lung-metraj de ficţiune, r. Louis Leterrier, cu Edward Norton

Jocuri Video:

Sageata 1984: Questprobe: The Hulk
Sageata 1997: The Incredible Hulk: The Pantheon Saga
Sageata 2003: Hulk
Sageata 2005: The Incredible Hulk: Ultimate Destruction

20 aprilie - 11 iunie, 2008,
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Incredible Hulk, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Furios, verde şi iute, dar fără prea multă minte - The Incredible Hulk, Carmen Mezincescu
 Incredibil dar... Hulk! - The Incredible Hulk, Alin Ludu Dumbravă
 Toxic / Ecologic - The Incredible Hulk (2008) & Hulk (2003), Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer