România Liberă / ianuarie 2004
Buffalo Soldiers
Filmul american Bişniţari în uniformă/ Buffalo Soldiers ar putea fi o replică de peste drum şi puţin acana la Goodbye, Lenin. Adică pe cînd Zidul Berlinului cade şi lumea se bucură şi e un moment istoric, într-o bază militară americană de lîngă Stuttgart, soldaţii fac bişniţă şi prepară droguri în alambicuri complicate. Filmul e inspirat dintr-un roman scris de Robert O'Connor, e realizat de un australian (Gregor Jordan) şi produs de americani şi britanici. Producătorul de origine germană Rainer Grupe spune că a recunoscut în roman atmosfera bazelor militare americane din Germania anilor '70.

Dorindu-se mai mult o comedie neagră în siajul lui Catch-22 sau M.A.S.H., decît un film greu şi sobru, Bişniţari în uniformă nu are (în ciuda ludicului titlu românesc) aspectul unei comedii. Rîzi pe alocuri, dar atmosfera e greoaie şi cenuşie, toată lumea e coruptă şi pusă pe harţă, căpitanul respectivei unităţi de intendenţă (interpretat excelent, în contre-emploi, de Ed Harris) e un prost de o mare inocenţă. Eroul, furierul Elwood (bine asimilat de un actor şi el interiorizat, Joaquin Phoenix), e o lepră care nu fură şi minte numai din plictiseală, aşa cum ar vrea să ne convingă realizatorii din declaraţiile lor, ci şi dintr-o predestinare "morală" spre autodistrugere.

Căderea eroului, gonflată în cele 98 de minute ale filmului (ajutată de talentul lui Phoenix de a fi personajul, mai mult decît de a-l "juca"), pune carne pe o poveste, mai degrabă inconsistentă. Pentru a nu fi probabil acuzat că ar aşeza armata americană într-o lumină proastă mai ales în aceste momente, Jordan aruncă la înaintare gogoaşa cu plictiseala necombatanţilor. Impresia ar fi mai degrabă că filmul critică armata ca instituţie şi moravurile armatei americane - asta citind printre rînduri, pentru că nu este aruncat afară nici un mesaj. Ceea ce, la o adică, e bine. Mai degrabă suntem puşi în faţa destinului unui personaj principal negativ, care e bine conturat, care e sinucigaş din inconştienţă (sau predestinare, crede el) şi pe care nici iubirea nu-l salvează. Un erou care şi pe lumea cealaltă e dispus să facă afaceri.

Deşi îţi dă, cum spuneam, senzaţia unei anumite inconsistenţe dramaturgice, Bişniţari în uniformă are cel puţin personaje credibile şi bine definite, ceea ce nu le reuşeşte multora.
Regia: Gregor Jordan Cu: Joaquin Phoenix, Ed Harris, Anna Paquin

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus