Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional Shakespeare 2008

Marketing Shakespeare - Festivalul Shakespeare 2008


Oltiţa Cîntec

Observator Cultural, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
The Bard of Avon şi regenerarea urbană

La jumătatea secolului trecut, o mică localitate din Ontario-Canada aflată în declin economic, a cărei şansă a fost să poarte, datorită emigranţilor britanici, numele Stratford, a devenit exemplu despre cum un Festival Shakespeare poate fi motor al regenerării urbane. Un jurnalist născut acolo a avut ideea ca, din aprilie pînă în noiembrie, în Stratfordul canadian să se desfăşoare un eveniment teatral care să atragă public şi investiţii, întreprinderea devenind un model de turism cultural de succes. Am aflat despre asta la Craiova, în cadrul Festivalului autohton Shakespeare, unde Don Rubin a prezentat "cazul" la sesiunea de shakespeareologie, dar găsiţi totul, unde altundeva, dacă nu dînd un search pe Google. Brandul Shakespeare e exploatat în întreaga lume (la Stratford upon Avon există chiar un trust "Casa lui Shakespeare", iar The Globe a fost clonat pe diverse meridiane) prin manifestări de genul celei transoceanice, nu numai în lumea anglofonă, ci practic peste tot şi în formule care mai de care mai pitoreşti; inclusiv în aer liber, pe rîul Hudson; ori pe străzi, în Brazilia; în curtea interioară a castelului Helsingor-Elsinor din Danemarca; de la variante tradiţionale, la S4K, adică Shakespeare for Kidz, sau The Young Shakespeare Players, cu performeri de vîrste între 7 şi 18 ani! Sînt doar cîteva eşantioane care atestă că Shakespeare e unul dintre cele mai ofertante "produse" pentru marketingul cultural şi economia creativă.

Nu cred că Emil Boroghină, fondatorul Festivalului Shakespeare din România, în 1994, cînd lansa manifestarea la Craiova, a făcut-o cu un asemenea plan, probabil că nu, dar mi-a trecut prin cap că şi pentru reşedinţa de judeţ a Doljului festivalul acesta ar putea deveni o soluţie de regenerare urbană demnă de luat în seamă. Asta, cu condiţia ca manifestarea, sprijinită de autorităţile locale cu entuziasm, mult, şi mijloace băneşti, după puteri, să nu ia definitiv calea Bucureştiului, unde, de două ediţii încoace s-a creat o extensie şi unde s-a şi exprimat dorinţa ca Festivalul să fie adoptat şi stipendiat în aşa fel încît afişul său să fie de top. De top a fost şi acum, la cea de-a VI-a lui ediţie, cînd "omul-instituţie", cum i-aş zice eu lui Boroghină, a reuşit să aducă în România creatori, spectacole şi companii despre care cei mai mulţi citiseră doar prin cărţi, văzuseră pe la televizor ori pe înregistrări piratate: Robert Wilson, Eimuntas Nekrosius, Peter Brook, Lev Dodin, Declan Donnellan, Royal Shakespeare Company, Bouffes du Nord, Cheek by Jowl, Malîi Teatr, Compania Meno Fortas etc.

Cum se petrec lucrurile pe la marile Festivaluri, programul a avut de toate pentru toţi: spectacole, proiecţii de filme, colocvii, ateliere de actorie, regie, teatrologie, lansări de carte, de DVD-uri, premii, trofee.


Există mai mulţi Shakespeare

Fiecare epocă, trupă, regizor, actor are un Shakespeare al său. În sensul că fiecare îl vede, abordează, înţelege şi tratează scenic altfel. Jocul creativ cu oglinzile clasicului autor pare să ofere o infinitate de reflecţii ale textelor sale. Elasticitatea operei shakespeariene e surprinzătoare; dincolo de localizări spaţio-temporale concrete, òpusul e încăpător pentru atîtea viziuni, versiuni, variante. De aceea continuă să atragă şi să fascineze. Un catalog al raportărilor posibile la textul shakespearian, aşa cum s-a văzut în 2008 la Craiova-Bucureşti, ar include variaţiuni de tipul: folosirea piesei ca pretext (Eimuntas Nekrosius); rearanjarea acţiunii dramatice în scenarii proprii (idem); remodelarea eroilor (ibidem); comprimarea numărului de personaje (Robert Wilson); mutarea acţiunii în spaţii ori timpuri diferite (Peter Sellars); simplitatea abordării (Peter Brook); distribuţiile multiculturale (idem, Peter Sellars, la acesta din urmă adăugîndu-se şi suportul multimedia); contemporaneizarea (Declan Donnellan, Silviu Purcărete). Gama posibilităţilor nu e nici pe departe epuizată.

Privind în oglinda "România Shakespeare VI", descoperim mostre lituaniene demne de atenţie. Teatrul lituanian al ultimei jumătăţi de secol e rezultatul metisajului cultural dintre metoda stanislavskiană, deprinsă obligatoriu în academiile de arte sovietice, şi spiritul pro-occidental, cu reminiscenţe teutone, filogermane şi nordice (fără să cad în capcana psihologiei etnice) din micile republici baltice. După '90, un val de regizori lituanieni (Eimuntas Nekrosius, Rimas Tuminas, Oskaras Korsunovas, dintre cei mai populari în străinătate, dar şi Gintaras Narvas, Jonas Vaitkus) a impresionat teatrul continental, devitalizat de prea evidenta căutare a succesului de box-office, de scăderea apetitului pentru formulele de tip laborator. Nekrosius şi-a prezentat acum Trilogia Shakespeare. El şi-a etalat cu fermitate calitatea de regizor-autor şi, respectînd textul, dar folosindu-l doar ca punct de pornire pentru propria arhitectură spectaculară, a asediat privitorul cu metafore, semne şi imagini scenice. Vreme de 3h 50 min - Macbeth, 3h 30 min - Hamlet şi 4h 10 min - Othello. În seri diferite, cu trupa de la Meno Fortas, cu o vedetă rock (Andrius Mamontovas) în rolul lui Hamlet, cu actriţa Dalia Zykuviene-Storyk în Lady Macbeth şi Gertrude, cu balerina Egle Spokaite în Desdemona şi cu o aceeaşi, inconfundabilă, amprentă stilistică. Raportarea lui Nekrosius la piesele "bătrînului Will" e o operaţiune de traducere a literaturităţii în limbajul scenicităţii, al teatralităţii, în care cuvîntul e secondat îndeaproape de simboluri, de propuneri criptate estetic, dezvăluind sensuri ascunse, fără să altereze opera de pornire. Tragicul e reconsiderat substanţial: nu mai asistăm la cruzimi înspăimîntătoare, totul e o suferinţă interiorizată, transmisă publicului cu atît mai intens cu cît e amplificată de lipsa de excese, de refuzul exhibării cabotine. Durerea nu se ţipă, nu e aruncată demonstrativ în faţa publicului, e trăită, e adîncă şi autentică. Imaginea scenică e construită nu pe o vizualitate ostentativă, ci contează pe eficienţa sugestiei realizate din forme, culori, lumini menţinute în aceeaşi justă măsură. Spaţiul sonor cîştigă în pondere, e cvasi-prezent, potenţează stările personajelor; elemente materiale (pămînt, apă, gheaţă, foc, metal, lemn), un timp şi un spaţiu abstrase oricărei localizări precise şi, de aceea, convingătoare, se ataşează unui ritm nu lent, ci aşezat, care nici nu precipită lucrurile, nici nu le diluează, ci le rînduieşte. Poetica lui Nekrosius e calibrată de capacitatea regizorului de a expanda creator o operă demult clasicizată. În toate cele 11 ore şi 30 de minute ale Trilogiei rămîi captiv în propunerea lui. E o propunere polifonică, în care privitorul are dreptul, de fapt, nu, e obligat să realizeze propria descifrare.


Şi noi?

Cum a apărut teatrul autohton în oglinda "România Shakespeare VI", care ne-a etalat un context autentic internaţional, cu combatanţi de categoria grea în bătăliile estetice ale ultimelor decenii? Cam sărac. Nu în sensul grotowskian al termenului, ci ca aport creator. Măsură pentru măsură al lui Silviu Purcărete, o co-producţie Fundaţia Shakespeare - Teatrul Naţional Craiova, a fost interesant, dar departe de antologic, impresionant mai ales ca geometrie scenografică, dar repetitiv ca soluţii şi inegal sub raportul puterilor actoriceşti. Teatrul românesc s-a dovedit, în continuare, în faza împrumuturilor, a preluărilor de tendinţe şi încă destul de departe de poziţia lansatorilor de direcţii artistice. Aceasta ar putea deveni, ar trebui să devină o ţintă a Festivalului: stimularea creativităţii autohtone şi propulsarea artiştilor noştri în atenţia europeană, ca jucători pe terenul diversităţii estetice. Poate peste doi ani, la "România Shakespeare VII"!



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional Shakespeare 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Baletul luminii - Femeia mării, Ozana Budău
 Festivalul Shakespeare 2008. Impresii răzleţe., Liviu Ornea
 Tare, la export - Festivalul Shakespeare 2008, Alice Georgescu
 Marii regizori ai lumii la Bucureşti - Festivalul Internaţional de Teatru Shakespeare 2008, Doina Papp
 Eimuntas Nekrosjius - deconstrucţia vizuală a textului (2), Oana Stoica
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional Shakespeare 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer