Basic / Instrucţia - un no man's land de locuri comune

Încurcate sunt uneori minţile scenariştilor. În acest "basic" tradus la noi prin "Instrucţia", cel care a imaginat povestea a vrut, se pare, să se dea deştept.

Felul în care a învîrtit şi sucit firul narativ a fost imaginat, probabil, pe o machetă unde eroii erau figuraţi prin cutii de chibrituri. Pe urmă fiecare a fost pus într-o poziţie şi scrisă pe hîrtie, rapid, pînă nu se uită, cîte o versiune. Macheta e un buncăr. Aici se strîng mai mulţi soldaţi de elită şi sergentul lor (Samuel L. Jackson). Cineva ucide pe alţii. Nu se ştie cine. Doar doi scapă. Fiecare cu versiunea lui. Ghici cine e vinovatul?

Se constituie apoi echipa anchetatorilor. Firesc, un bărbat şi o femeie. Un fost soldat de elită, retrogradat la Narcotice - isteţ, vulgar, glumeţ - şi o femeie căpitan prin a cărei coloană vertebrală parcă e trecut un băţ. Nu "se rîde" cu nimeni, e inflexibilă şi dură pînă la a se confunda cu trăsăturile distinctive - un personaj cu o singură faţetă. La început, normal că între cei doi se aruncă replici usturătoare, normal că madama e isterică şi nu-l acceptă pe decăzutul coleg. Îl acceptă doar cînd acesta începe să-i învăluie pe cei doi supravieţuitori şi să scoată la iveală faptul că lucrurile nu stau simplu şi că s-a urzit un complot cu ţesătură vastă.

Dacă pe parcursul filmului aveţi impresia că v-aţi cam pierdut şi că nu mai reuşiţi să înţelegeţi cine ce vrea, nu e cazul să vă faceţi procese de conştiinţă, pentru că aglomerarea e cuvîntul cheie al filmului, ea stă la baza acestui scenariu indigest. Aglomerare de răsuciri ca să nu se vadă cît de schematice sunt personajele, cît de repede trec ele dintr-un film într-altul. Ca şi actorii de altfel. Deşi e simpatic, John Travolta avea un bun "profile" pentru rol (mai jucase un investigator în Fiica generalului, dacă vă mai aduceţi aminte, ca să nu amintim rolurile de poliţişti, cum e cel din Face/Off).

John McTiernan, cel care a făcut filmul (şi care e renumit pentru seria Die Hard), a reuşit performanţa de a face un no man's land de locuri comune. Toţi actorii au fost aleşi - îţi vine în minte - după fizic. Avem aşadar un blond cu fălci puternice (ca Dolph Lundgren), un negru bătăios, un alt blond mai din topor, doi soldaţi de limbă spaniolă (un macho şi o isterică). Sergentul e negru. Asta ne aduce aminte de cum se alcătuiesc trupele de muzică dance. Un blond, un brunet, un roşcat, un mulatru. Ca să acopere tot evantaiul de gusturi. Căci, inevitabil, în momentul cînd îţi dai seama că intriga e prea complicată ca s-o mai urmăreşti, te apuci să admiri figurile soldaţilor, spălate, ca şi muşchii lor, de ploaia care cade de la început şi pînă la sfîrşit. Nu mai dezvăluim poanta finală, cireaşa de pe tort, care ar dori să te facă să te gîndeşti la inteligenţa lui Suspecţi de serviciu.