Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Retrospectiva filmului românesc, New York 2008

Portret de familie cu oglindă retrovizoare la New York - Retrospectiva filmului românesc, New York 2008


Alex. Leo Şerban

Dilema Veche, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am recitit ce am scris, în decembrie 2006, despre festivalul TIFF-Tribeca de la New York (organizat în parteneriat cu Institutul Cultural condus de Corina Şuteu); am făcut-o şi pentru că - iată, mea culpa! - nu am scris şi despre a doua ediţie a acestui festival (prima s-a chemat Talking about a Revolution, a doua, The Golden Age of Romanian Cinema), dar şi pentru a "intra în atmosferă". Şi, dacă tot (m-)am recitit, trebuie să vă reproduc o ditamai enormitatea aşternută atunci, senin, în paginile Dilemei: în 2006 - scriam eu acolo -, Filmul Românesc a fost pe val; în 2007, posibil ca norocul să se fi terminat... Vă daţi seama!? 2007 - adică anul celui mai mare succes al Filmului Românesc, Palme d'Or-ul pentru 432 (başca "Un certain regard" pentru California Dreamin' (nesfârşit)) - era "verdictat" de mine drept un an în care nu prea era înţelept să ne punem mari speranţe! Ce-i drept, îmi menajasem o portiţă de scăpare, enumerînd nişte excepţii - printre care şi Mungiu... Ce-i drept, sînt întotdeauna prudent cînd vine vorba de predicţii (Oscarurile included). Ce-i drept, am scris/spus, de nenumărate ori, că un critic vede (adesea) mai clar, dar că nu este nici el, totuşi, un clarvăzător. Ce-i drept, în fine, cred că nimeni (incluzîndu-l pe Mungiu însuşi) nu prevedea premiul de la Cannes.

Ediţiei a doua a festivalului făcut într-un tandem-în-3 (oare cum s-o numi, "tridem"?) de Corina Şuteu, Mihai Chirilov şi Peter Scarlet (directorul Tribecăi) i-a urmat, la nici cinci luni după, o amplă Retrospectivă organizată la Lincoln Center de alt important critic newyorkez, Richard Peňa - directorul New York Festival şi profesor la Columbia. (Peňa & Scarlet sînt rivali pe acelaşi segment festivalier, aşa că nu exclud dorinţa de "revanşă" a newyorkezului faţă de "sanfranciscanul" Scarlet - cel care condusese Festivalul din San Francisco şi, o foarte scurtă perioadă, Cinemateca franceză...) Iar lui Armand Assante, Răzvan Vasilescu, Nae Caranfil, Jamie Elman, Cristian Comeagă, Gorzo, Chirilov & sussemnatul - plus o special guest appearance a lui A.O. (Tony) Scott, influentul critic de la New York Times - i-a urmat o întreagă garnitură de cineaşti & critici veniţi mai de peste tot: Elisabeta Bostan, Dan Piţa, Manuela Cernat, Florin Mihăilescu, Tudor Giurgiu, Chirilov & cu mine - din România, Dan Nuţu, Andrei Both şi Gabor Tarko - din SUA, Iosif Demian - tocmai din Australia... Plus Perjovschi & Gorzo (Dumitru, nu Andrei), aflaţi la faţa locului.

Masa rotundă desfăşurată încă de-a doua zi, şi moderată cu tact de Peňa, a scos foarte bine în evidenţă necesitatea unei astfel de întîlniri - care, culmea, are loc mai întîi la New York şi, eventual (?), abia pe urmă în România... Pentru că nu a fost ceva formal, gen Hai să bifăm încă un eveniment; şi nici discuţiile (uneori, în contradictoriu) nu au fost o firitiseală reciprocă. Punînd faţă în faţă oameni care n-au mai stat niciodată la un loc, şi mai ales filme (18 cu totul, dinainte de '89 şi de după) care n-au mai fost niciodată prezentate "la pachet", ca-ntr-un experiment temporal, Retrospectiva newyorkeză a reuşit un lucru excepţional: a problematizat o stare de fapt.

Starea de fapt (aşa cum o văd eu şi aşa cum am descris-o în cadrul mesei rotunde) este următoarea: noul film românesc (marcat de succesele unor Puiu, Mungiu, Porumboiu şi Nemescu) a pus reflectorul şi pe filmul românesc de dinainte, acela tradiţional şi "patrimonial", ca să zic aşa. Poate fi văzut ca un paradox sau o "obrăznicie", după posibilităţi (mentale), dar este nu mai puţin o realitate: locomotiva Lăzărescu + 432 a tras după sine celelalte vagoane (unora nu li se mai vedea capătul, în tunel...). Iar asta pentru că Prezentul este, întotdeauna, mai bogat decît Trecutul - întrucît îl conţine -, iar după cum ştim, de la (culmea, un american: T.S. Eliot) citire, există nu doar influenţa Trecutului asupra Prezentului, ci şi invers: Prezentul schimbă Trecutul, îl remodelează permanent - şi, de fapt şi pînă la urmă, că vrem-nu vrem, Trecutul este ceea ce facem noi, cei din Prezent, din el...

Au fost săli pline (în marea sală Walter Reade Theater de la Lincoln Center) la două dintre filmele emblematice ale modernităţii cinematografice româneşti - Pădurea spînzuraţilor al lui Ciulei şi Duminică la ora 6 al lui Pintilie (Reconstituirea fusese prezentată în decembrie 2007 la Tribeca). Celelalte titluri care au atras un public numeros au fost (surprinzător, poate, ţinînd cont de faptul că fuseseră recent distribuite în SUA) Moartea domnului Lăzărescu şi A fost sau n-a fost? (De o bună primire s-a bucurat şi Hîrtia va fi albastră, deja proiectat la prima ediţie a TIFF-Tribecăi, prezentat "pe fast-forward" - compact, "la ţintă" & "mitraliat" - de ajunsul-în-ultima-clipă Chirilov.) În ce mă priveşte, m-am bucurat să pot prezenta, în prezenţa Danielei Codarcea (care-şi făcea debutul ca scenografă & autoare a costumelor), unul dintre filmele cele mai bune de dinainte de '89 (Proba de microfon al lui Daneliuc) şi, în alte zile, pe Puiu & Porumboiu. În altă seară, Florin Mihăilescu şi Andrei Both au fost invitaţi pe scenă de Richard Peňa pentru a vorbi despre - cred - unul din filmele care, alături de Proba... lui Daneliuc, nu poate să lipsească din niciun Top 5 al filmului românesc ante-1989: Secvenţe al regretatului Alexandru Tatos! Revăzîndu-l, la mai bine de 2 decenii de la premieră, l-am (practic) redescoperit; este un film eficient şi inteligent, care "conservă" trecutul în singurul mod inteligibil, astăzi: problematizîndu-l. Şi care ne face să rîdem (în hohote, uneori) - semn că ne-am despărţit de el... (În plus - lucru pe care-l uitasem cu desăvîrşire -, în Secvenţe-le din 1982 debutează marea noastră Luminiţa Gheorghiu: un rol de nici juma' de minut, impecabil, memorabil & mut!)

Florin Mihăilescu a pus punctul pe i, vorbind despre lucrul la filmul lui Tatos (în care apare nu doar ca director de imagine, ci şi ca actor - alături de toată echipa filmului): cel mai mare merit al Retrospectivei de la New York - dincolo de selecţia lui Richard Peňa şi de faptul, în sine, al alăturării atîtor epoci & stiluri - este că "ne-a obligat să ne facem temele". Adică să refacem copiile filmelor vechi! A fost condiţia sine (sau cine) qua non a selecţionerului, dusă la îndeplinire (în timp record) de CNC - semn că se poate! În plus, filmele au beneficiat şi de o nouă subtitrare (excelentă), la care s-a înhămat adjuncta Corinei Şuteu, Oana Radu. Cu astfel de credentials, filmul românesc nu doar că "a stat în faţă" - la New York -, dar a reuşit ceea ce ar fi părut imposibil acum patru ani: să fie fotografiat "în familie", faţă & profil, cu bunicii, părinţii, unchii şi mătuşile sale... Pentru nişte "tineri furioşi", să iasă astfel în lume cu părinţii mai puţin norocoşi - poate că nu este lucrul cel mai rău care se poate întîmpla.



 Toate articolele despre Retrospectiva filmului românesc, New York 2008

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer