Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Boogie

Boogie participă la Festivalul de film de la Karlovy Vary 2008


Comunicat de presă

iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După ce a revenit de la Cannes, unde a fost prezent în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs, lungmetrajul Boogie, regizat de Radu Muntean, va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, Cehia, al doilea festival de clasă A la care este invitat.

Boogie va fi prezent la Karlovy Vary în cadrul competiţiei East of the West. Festivalul are loc în perioada 4-12 iulie 2008, iar Radu Muntean, împreună cu Vlad Muntean şi scenaristul Alex Baciu vor însoţi filmul la proiecţiile din 6 şi 7 iulie 2008.

"Radu Muntean, regizorul excelentului Hârtia va fi albastră, aduce încă o contribuţie impresionantă "Noului Val Românesc", cu acest studiu ironic şi realist despre trei personaje, trei bărbaţi de 30 şi ceva de ani, ale căror speranţe de după Revoluţia din 1989 nu s-au împlinit. Într-un fel, reflectă tipul de autozeflemea şi de autoexaminare sumbră prin care România şi filmele româneşti par să treacă. În inima filmului există o scenă tour-de-force, o ceartă conjugală, dureros de familiară multora dintre noi." (Ronald Bergan, istoric de film şi critic al publicaţiei britanice The Guardian, Festival Report)

După Cannes, lungmetrajul a rulat pentru prima dată pe ecranele româneşti la Cluj, în cadrul TIFF 2008. Zilele acestea are loc premiera germană a filmului, în cadrul Festivalului Internaţional de la München, unde Boogie este reprezentat de scenaristul Răzvan Rădulescu. Pelicula va rula apoi în deschiderea Festivalului de la Ierusalim, în cadrul secţiunii Panorama, şi în cadrul festivalurilor de la Melbourne (Australia), Motovun (Croaţia), Varşovia (Polonia). După ce în 2006 a primit Premiul Special al Juriului pentru Hârtia va fi albastră la Festivalul Filmului Francofon de la Namur (Belgia), Radu Muntean a fost invitat şi anul acesta să participe cu Boogie în competiţia oficială.

Plecat cu soţia, Smaranda (Anamaria Marinca) şi Adrian (Vlad Muntean), copilul lor de 4 ani, la mare în minivacanţa legală de 1 mai, Bogdan Ciocăzanu (Dragoş Bucur) se întâlneşte întâmplător cu cei mai buni prieteni din liceu, Penescu (Mimi Brănescu) şi Iordache (Adrian Văncică), la data şi locul de care îi leagă cele mai glorioase escapade bahico-sexuale din tinereţe. E o întilnire cu vremurile bune, atunci când viaţa era frumoasă şi fără responsabilităţi. Acum însă lucrurile s-au schimbat, diferenţele dintre ei s-au mărit, iar prietenia nu mai poate fi o relaţie care se bazează doar pe gusturi comune la femei, băutură şi echipe de fotbal.

O co-producţie MultiMedia Est şi Antena 1 şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Boogie este scris de Radu Muntean, Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu şi este reprezentat pe plan internaţional de Maximum Film Intl, din Canada. Filmul va intra în circuitul cinematografelor din ţară în toamna aceasta.




 Toate articolele despre Boogie


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 8 - Anul 2008, Iulia Blaga
 Boogie rulează în cinematografele din Anglia, Comunicat de presă
 Boogie Knights, Mihai Gădălean
 Sute de variante - Boogie, Eduard Ţone
 Boogie de Radu Muntean premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Hamptons, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Boogie


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer