Un om de milioane este un one man show trecut prin filtre succesive de către Ioan Peter, autor, regizor, actor.
Un text cu puternic iz cehovian şi beckettian - "Aşteptând-o pe Liubov Andreevna" ar putea fi subtitlul piesei - cu un pretext intertextual la vedere: Livada de vişini.
Subiectul e simplu: Pitea Pavlovici aşteptă la nesfârşit întoarcerea lui Liubov Andreevna de la Paris. Personajul feminin absent ne este dezvăluit treptat prin apelul la două procedee: rememorarea şi căderea în vis/visare. Ultimul dintre acestea sprijină impresia pregnantă că totul se petrece în mintea personajului, că totul e plăsmuirea unui univers creat de acesta (impresie indusă şi de primele replici legate de lectura care îi provoacă somn lui Pitea Pavlovici).
Roluri multiple, solicitante, interpretate convingător de către Ioan Peter, care cuprind o galerie impresionantă de personaje: Pitea Pavlovici, Liubov Andreevna, membrii fanfarei, Lopahin şi autorităţile micului oraş.
Decorul e minimal - tronează în mijlocul scenei o băncuţă de gară cu dublă perspectivă: spre gară şi spre Livada de vişini (devenită spaţiu mental). O linie de tren şi două căsuţe ca de jucărie completează decorul. Căsuţele sunt uşor manipulabile (şi susţin ideea unui personaj-creator al poveştii, care se joacă).
Sunetele care predomină sunt cele ale trenului care vine, pleacă sau nici nu opreşte în gară, şi ale fanfarei care cântă fie marşuri funerare, fie marşuri protocolare.
Nefericirea celui care aşteaptă, singurătatea şi propria amăgire - întreţinută prin constanţa gestului (aşteptarea continuă) compun o poveste tristă. La acestea se adaugă momente emoţionante de rugăciune şi de disperare autentică atunci când, într-un final, din trenul de la Paris (care nu mai opreşte în acea staţie) sare, într-un act suicidal, mult aşteptata Liubov Andreevna. Imaginea este sabotată, însă, de o confuzie ce întoarce pe dos situaţia şi o relevă ca fiind hilară. "Moare" cineva din altă poveste: Anna Karenina (un alt nod intertextual ce întăreşte ideea de istorisire imaginată/visată în somnul produs de lectură).
Suntem confruntaţi cu istoria unui personaj care se autoiluzionează: e singur, trist, îndrăgostit, cu idealuri înalte: să salveze Livada, să facă din aceasta un loc de alinat sufletele turiştilor - sau ridicol-blajine: să realizeze primul vernisaj de pictură într-un colţ uitat de lume. Dar e captiv mereu în gesturi şi limbaj (ca personajele cehoviene); personajul rămâne în tipicul lor de mecanism cu ceas, iar abaterile lui sunt comice.
Piesa nu e o continuare a Livezii, ci un "ce-ar fi putut să fie" povestit din perspectiva unui personaj bovaric. Finalul piesei (un buchet de flori aruncat în Livadă) deschide oportunităţi de interpretare: moartea Livezii, finalul visării şi a poveştii - semn discret de validare sau infirmare a istorisirii.
Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad
Un om de milioane un spectacol de Ioan Peter.