Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cassandra's Dream

Woody vs. Dosto - Cassandra's Dream


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iulie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Crime şi delicte / Crimes and Misdemeanors (1989) e primul film în care Woody Allen a încercat să-şi dramatizeze riguros convingerea că universul e amoral şi neguvernat de nicio divinitate după niciun fel de plan. Martin Landau juca rolul unui respectabil oftalmolog care apela la fratele său interlop ca să-şi elimine amanta nevrotică atunci cînd aceasta ajungea să-i pericliteze armonia familială. Oftalmologul era cuprins apoi de remuşcări. Deşi înainte de crimă se considerase ateu, acum simţea că violase rînduiala universului. Ajungea la un pas de autodenunţ. După care îşi revenea.

După cum i se destăinuia mai tîrziu unui străin întîlnit la o petrecere (Allen), se trezise într-o bună zi şi realizase că soarele străluceşte, că e înconjurat de familie şi că, după toate aparenţele, universului puţin îi pasă de fapta lui. Dacă s-ar fi lăsat distrus de principiile lui morale, asta n-ar fi însemnat că există o balanţă, o justiţie divină; ar fi însemnat, pur şi simplu, că s-a lăsat distrus de principiile lui morale. Depindea doar de el - de constituţia lui - să se lase distrus sau nu; universului îi era totuna. Şi constituţia lui se dovedise zdravănă: dăduse afară vinovăţia aşa cum, după o noapte de transpiraţie, ar fi dat afară o febră. După ce-şi spunea povestea, oftalmologul se retrăgea cu eleganta lui soţie, lăsîndu-l pe Woody - în rolul unui documentarist fără succes, dar cu principii - să tragă concluziile. Pînă în seara respectivă, acest clasic personaj allenian - o variantă intelectuală a vagabondului lui Chaplin - încă mai sperase că principiile înalte sînt uneori răsplătite: cu principiile lui înalte încercase s-o cucerească pe eroină (Mia Farrow). Dar ea apăruse în seara aceea la braţul unui producător de televiziune infatuat, mercantil şi promiscuu (Alan Alda) - un anti-Woody absolut. Acesta învinsese pentru că (la fel ca oftalmologul) avea o constituţie de învingător - şi totul se reduce la asta: cei care o au înving tot timpul, cei care n-o au pierd tot timpul. Discursul acesta autocompătimitor n-avea aceeaşi putere de convingere ca discursul anti-raskolnikovian al oftalmologului (de ce n-ar învinge şi cineva care n-are neapărat o constituţie de învingător, atîta timp cît are noroc?) şi filmul - altminteri uimitor de antrenant - mai suferea şi de pe urma unui simbolism prea apăsat (unul dintre clienţii oftalmologului era un rabin care orbea inexorabil).

Dar Allen avea să revină la tema crimei fără pedeapsă (citîndu-l explicit pe Dostoievski şi introducînd decisiv în ecuaţie elementul noroc) în cel mai palpitant film al său, Match Point (2005). Ucigaşul de-acolo suferă şi el de remuşcări. Ajunge şi el să se întrebe dacă nu există totuşi o ordine superioară, pe care fapta lui a afectat-o şi care se cere restabilită prin pedepsirea lui. Ce-l scoate pe el din criză e comportamentul perfect arbitrar - cu urmări la fel de arbitrare - al unui obiect incriminant pe care încearcă să-l arunce în rîu. Obiectul se loveşte de marginea parapetului. Ca o minge de tenis care atinge marginea de sus a fileului, ar putea să treacă sau ar putea să nu treacă. Nu trece. Dar dacă oprirea mingii în fileu înseamnă un punct pierdut, oprirea obiectului în parapet se dovedeşte a fi un punct cîştigat: un vagabond îl găseşte şi crima cade în cîrca lui. Ce ordine misterioasă e servită atunci cînd lucrurile se întîmplă aşa? Nici una. Puteau să se întîmple aşa sau puteau să se întîmple altfel. Nu există nici o ordine. Totul e haos.

Am făcut această recapitulare pentru că noul film al lui Allen, Cassandra's Dream (plasat în Anglia, ca şi Match Point), nu poate fi apreciat just decît în relaţie cu celelalte două. În sine nu e o senzaţie. Nu e nici simpatic ca filmul din 1989, nici viguros ca filmul din 2005. Mulţi spectatori îl vor găsi rece şi banal. Dar e replica supremă a lui Allen în polemica lui cu Dostoievski: de data asta ne prezintă o crimă cu pedeapsă şi ne arată că deznodămîntul "moral" nu schimbă nimic. Într-un fel, e cel mai onest film din trilogie. Banalitatea poveştii şi a stilului în care e spusă constituie un statement: "N-am nimic în buzunare. Nu fac scamatorii cu mingi de tenis. Nu vă manipulez prin simbolism. Vă prezint, în stilul cel mai plat cu putinţă, un exemplu cît se poate de banal." E povestea a doi fraţi care comit o crimă, dar nu pot trăi cu ea. Unul (Colin Farrell) se prăbuşeşte psihic încă de la început. Celălalt (Ewan McGregor) rezistă, dar nici pe el nu-l ţin curelele să-şi ucidă propriul frate atunci cînd acesta devine un pericol. Allen pare să-i privească foarte de sus - de acolo de unde i-ar privi Dumnezeu dacă acesta ar exista. (Bineînţeles că filmul e rece: asta e ideea.) Zvîrcolirile lor sînt vag comice şi nu înseamnă absolut nimic: pur şi simplu nu i-au ţinut curelele; pe alţii i-ar fi ţinut; universului i-ar fi fost totuna. Filmul e undeva între o diagramă şi o comedie cosmică.



 Toate articolele despre Cassandra's Dream


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Tragedia şi bancul englezesc - Cassandra's Dream, Alexa Băcanu
 Scoop the Cassandra Dream: 2 x Woody Allen, Alin Ludu Dumbravă
 Woody negru - Cassandra's Dream, Alex. Leo Şerban
 Woody Allen - pasa proastă - Cassandra's Dream, Carmen Mezincescu
 Crime şi ceaţă - Cassandra's Dream, Andreea Chiriac Hentea
 Toate articolele despre Cassandra's Dream


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer