Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

În familie


Alice Georgescu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deşi practicienilor scenei li se pare greu de crezut, oamenii obişnuiţi (cei care plătesc bilet ca să intre la teatru) au, atunci când se hotărăsc să vadă un spectacol, cu totul alte motivaţii decât "specialiştii". De exemplu, omul obişnuit alege reprezentaţia unde se duce (în general, cu familia, prietenii, colegii etc.) în funcţie, aproape întotdeauna, de titlul piesei şi de numele actorilor din distribuţie. Aproape niciodată, în schimb, în funcţie de numele regizorului sau al scenografului. Despre care, uneori, nici nu prea ştie cu ce se ocupă.

Şi dacă, în cazul scenografului, chestiunea este relativ uşor de limpezit (fiind evident că înfăţişarea piesei şi a actorilor depinde de "ochiul" cuiva anume), rolul exact al regizorului într-un spectacol rămâne, pentru cei mai mulţi, perfect enigmatic. Am încercat odată să explic cuiva cam ce face un regizor: partea strict tehnică (ilustrată de traducerea literală a termenului franţuzesc metteur en scène - punător în scenă) i s-a părut interlocutorului clară şi... explicabilă, dar când am ajuns la delicateţuri, la abilitatea (şi posibilitatea) regizorului de a transforma, de pildă, comedia în tragedie şi invers, conversaţia a intrat în zona absurdului; persoana nu pricepea, pur şi simplu, de ce ar dori cineva să procedeze astfel, necum cui i-ar fi asta de folos. "Păi de ce să facă o tragedie dacă scriitorul a scris o comedie? Da' dacă eu ştiu piesa dinainte şi-mi dau seama că nu-i aşa cum mi-o arată el, pot să-mi cer banii înapoi la casă? Ori să-l reclam la OPC?" Desigur, nu am încurajat o asemenea atitudine radicală. Dar nici nu m-am putut împiedica să mă gândesc că, uneori, ar fi o soluţie...

Acest gând urât m-a vizitat de câteva ori în timpul spectacolului cu boala familiei m de Fausto Paravidino, montat de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Timişoara. E drept, aici m-am aflat într-o situaţie specială, întrucât piesa tânărului autor italian (scrisă în 2000, când Paravidino avea 24 de ani) a trecut din limba ei în limba noastră prin mine; ca traducător, ştiam textul pe dinafară şi, fără îndoială, îmi făcusem deja propriul spectacol în timp ce lucram. În aceste condiţii, am apreciat din toată inima "ambientarea" montării într-o hală dezafectată, pe care scenografa Velica Panduru a aşternut-o cu pământ şi frunze, "plantându-i" întreaga suprafaţă cu mesteceni nostalgici (un decor superb!), precum şi rezolvarea câtorva momente de intens dramatism din istoria acelei familii deopotrivă banale şi neobişnuite. Totuşi, nu am înţeles deloc de ce Radu Afrim a preferat să "citească" personajul tatălui într-o cheie (grotescă) total diferită de restul lecturii - şi nici ce avantaj a obţinut de aici spectacolul (în afară de interpretarea şi mai grotescă a lui Ion Rizea). Acesta e un singur exemplu; ar fi încă destule, dar las diagnosticele mai amănunţite pe seama unor privitori mai puţin implicaţi. Îi numesc doar, cu simpatie, pe ceilalţi actori: Claudia Ieremia, Eugen Jebeleanu, Mălina Manovici, Colin Buzoianu, Victor Manovici.

Dimpotrivă, nu cunoşteam în prealabil piesa Retro de Aleksandr Galin, jucată de Teatrul "Nottara", în regia lui Tudor Ţepeneag, sub titlul Un pensionar fatal (traducerea: Nicolae Munteanu). Din frecventarea altor texte ale autorului rus născut în 1947 şi socotit unul dintre cei mai interesanţi dramaturgi contemporani din fosta Uniune Sovietică - Stele în lumina dimineţii, Audiţia, Sorry s-au montat şi la noi - aş spune că, la fel ca şi "colegul" italian pomenit mai înainte, Galin calcă oarecum pe urmele lui Cehov prin ştiinţa de a îmbina neaşteptat - o îmbinare plină de surprize şi născătoare de emoţie - hazul şi tristeţea, ca şi printr-o sensibilitate specială pentru sublimul şi ridicolul din om. Sunt trăsături - de stil, dar şi de personalitate - ce se regăsesc şi în această piesă despre bătrâni şi bătrâneţe, despre bătrâneţe în conflict (nu întotdeauna antagonist...) nu doar cu tinereţea, ci şi cu sine însăşi, ba chiar şi cu viaţa. Din cât mi-am putut da seama, regizorul a intuit corect esenţa textului şi "sunetul de fond" pe care ar fi trebuit să-l aibă spectacolul şi pe care jocul protagonistului Virgil Ogăşanu îl lasă să răzbată, în general fără accidente, spre sală; ceva, însă, nu a funcţionat în colaborarea directorului de scenă cu echipa, astfel încât evoluţia Ancăi Bejenaru ("pe rol" e şi Camelia Zorlescu, pe care nu am văzut-o), a Ruxandrei Sireteanu şi a Andei Caropol, a lui Cristian Şofron şi a Andreei Măcelaru Şofron, deşi satisfăcătoare în ansamblu, nu produce senzaţia de împlinire, de armonie şi coerenţă ce este, întotdeauna, marca operei împlinite.

Am avut această senzaţie, în schimb, cam pe tot parcursul spectacolului cu Regina frumuseţii din Leenane de Martin McDonagh, recentă premieră a Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti, în regia Andreei Vulpe. Piesa tânărului autor irlandez (născut în 1970) decupează, la rândul ei, o "felie" din viaţa unei familii alcătuite dintr-o mamă decrepită (ori vicleană?) şi o fiică profund complexată (ori nebună?); relaţia dintre cele două femei, o relaţie de dragoste-ură imposibil de tranşat altfel decât prin moarte, produce un număr de situaţii complicate, puternice, cărora intervenţia celor doi bărbaţi "secundari" le multiplică, de altminteri, nuanţele. Descifrarea atentă a acestor nuanţe este punctul forte al demersului regizoral - dar şi al celui actoricesc, astfel că, sprijinindu-se pe excelenta traducere semnată de Cristian Juncu şi pe frumoasa scenografie imaginată de Dan Titza, regizoarea Andreea Vulpe şi actorii Oxana Moravec (fiica), Lucia Ştefănescu Niculescu (mama), Ioan Coman şi Bogdan Farcaş creează, împreună, un spectacol viguros, inteligent, mişcător şi înspăimântător deopotrivă, adică un spectacol bun.

De unde se vede că regizorul are destule de făcut într-un spectacol. Oricum, şi altceva decât să se războiască fie cu piesa, fie cu interpreţii ei.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 O aducere aminte Moţu Pittiş la TVR, Ada-Maria Ichim, un interviu cu Mariana Mihuţ
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer