Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Harold şi Maude

Patru actori, douăsprezece roluri - Harold şi Maude


Oltiţa Cîntec

Teatrul Azi, februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ghici ghicitoarea mea: cum împărţiţi douăsprezece roluri la numai patru actori? Nu vă neliniştiţi, trupa despre care vorbim, cea a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi (TNI), e alcătuită din mult mai mulţi interpreţi, dar pentru Harold şi Maude de Colin Higgins, la care mă refer, doar patru au mai fost disponibili. În perioada în care se lucra la proiect, în paralel repeta un regizor invitat şi numai Mihaela Arsenescu Werner, Cosmin Maxim, Haruna Condurache şi Constantin Puşcaşu au făcut echipă cu regizoarea Irina Popescu Boieru, oferind publicului şi această producţie. O producţie la care s-a lucrat sincopat - spaţiul iniţial alocat a fost Podul Casei Pogor, apoi spectacolul a fost relocat la sala Studio, singura aptă de a fi folosită în vechea clădire a TNI. Din câte s-a văzut la scenă, nici bugetul montării n-a fost prea generos, căci decorurile, costumele şi cele câteva proiecţii video (cea cu valurile mării mi se părea a fi din A douăsprezecea noapte, dar acuma să nu fiu cârcotaşă, că doar marea e mare indiferent de spectacol!) n-au scos, sau n-au primit, din punga bugetară prea multe parale.

V-am descris contextul facerii acestui spectacol pentru că, evident, contextul i-a afectat calităţile artistice. Le-a afectat în sensul că atuurile care l-ar fi putut transforma într-un succes, au pălit în faţa dificultăţilor şi frecuşurilor de tot felul, cărora realizatorii au trebuit să le facă faţă. Atuuri au existat: un text de bună calitate dramaturgică, o comedie de catifea, în care personajele şi situaţiile pe care le animă scot la iveală un comic elegant; o mini-echipă foarte talentată, cu chef de joc (am vizionat Harold şi Maude la câteva luni bune de la prima lui întâlnire cu publicul şi n-am simţit nici cel mai mic semn de rutină), cu un respect sfânt faţă de profesiune şi faţă de spectator. M-au bucurat reacţiile celor prezenţi. O sală arhiplină, cu un răspuns cald, care demonstrează că ieşenii au nevoie de teatru, de Teatrul lor Naţional. Pe care-l aşteaptă să fie redat mediului cultural local.

Naţionalul ieşean traversează unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei sale instituţionale. Scena mare e blocată de lucrările de reparaţie întrerupte, de aproape un an, din motive şi interese înalte, obscure. Banii, împrumutaţi de guvern de la o bancă europeană, stau în conturile Unităţii de Management a Proiectului, organism din cadrul Ministerului Culturii, în timp ce "cea mai veche scenă a ţării" intră în agonie. Teatrul de lemn, o construcţie anexă hidoasă, foarte scumpă, dar lipsită de dotările de scenă, de gradene şi celelalte utilităţi necesare artiştilor şi publicului, stă, cu uşile încuiate şi aşteaptă. Vremuri mai bune, probabil! Trupa e "în refugiu" - la sala Studio, la atelierul de pictură, la Ateneu, la Casa Pogor, la Luceafărul. Actorii sunt îngrijoraţi de destinul lor profesional. Unii reuşesc să prindă roluri în filme, alţii fac reclame. Câţiva au optat pentru Departamentul Teatru de la Universitatea de Arte "George Enescu", unde şi-au mutat cartea de muncă. Între timp, publicul ieşean, iubitor de artă, se reorientează către celelalte instituţii şi spre spectacolele altor teatre din ţară, itinerate în regim de turneu (teatrele bucureştene, cel din Bacău, Botoşani, Oradea).

Harold şi Maude e o poveste de dragoste ieşită din obişnuit: un tânăr, Harold, care consideră că cea mai bună raportare la viaţă o constituie tentativele parodice de suicid, se înamorează pe Maude, femeie ajunsă la senectute, care consideră că cea mai bună raportare la viaţă e bucuria de a o trăi la maxim. Un story ingenios dezvăluit de Collin Higgins şi deja familiar celor care au urmărit producţia cinematografică cu acelaşi titlu, din anii '70. Trebuie neapărat să spun cu câtă încântare am urmărit-o, din nou, pe Mihaela Arsenescu Werner şi nu în unul, ci în două roluri. Eleganţa artistică a actriţei, firescul cu care creează personajele încredinţate, atenţia cu care le portretizează scenic şi le prezintă publicului sunt calităţi în favoarea spectacolului. Confort spiritual oferă evoluţiile Harunei Condurache, ale lui Cosmin Maxim şi Constantin Puşcaşu, care au certificat prin creaţiile lor actoriceşti existenţa unei generaţii tinere pe umerii căreia pot fi aşezate partituri dificile.

La întrebarea din deschidere despre cum poţi împărţi douăsprezece roluri la numai patru actori, răspunsul e unul singur: greu. Îi dai Mihaelei Arsenescu Werner, două; Harunei Condurache, patru; lui Cosmin Maxim, unul, iar lui Constantin Puşcaşu, cinci. Ies douăsprezece? Ies! Numai că ce-i prea mult strică şi, în loc să le oferi interpreţilor ocazia de a-şi pune în acţiune cameleonismul, îi aduci în situaţia de a-şi pierde vocea, de a vorbi cu ei înşişi pe după paravane ori de a nu apuca să-şi şteargă rujul din momentul de travesti anterior. De vină nu e echipa, ci doar contextul. Bată-l vina de context să-l bată!



 Toate articolele despre Harold şi Maude


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer