Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2008

Teatrul fluid: Salt - FITS 2008


Oltiţa Cîntec

Teatrul Azi, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La spectacolul Teatrului Odin m-am dus cu doza de emoţie care însoţeşte momentele dinaintea oricărei întâlniri cu miză. Era întâlnirea mea personală cu o pagină din istoria contemporană a teatrului. Nu era o premieră absolută; am mai avut ocazia să văd, chiar acasă la ele, instituţii şi trupe despre care citisem în lucrări de referinţă teatrologică, dar nu reuşesc nici acum să-mi temperez entuziasmul. Întâlnirea cu Odin Teatret, la Sibiu, în deschiderea FITS 2008, mi-a reconfirmat şi întărit ideea pe care mi-o formasem în timp: proiectele autentice, oamenii importanţi, cei de dicţionar, sunt, de fapt, caracterizaţi de o simplitate şi de un firesc debordant.

Când am cunoscut-o, la New York, la La Mama, pe Ellen Stewart, eram înarmată cu un arsenal de întrebări ale căror răspunsuri trebuiau să-mi dezvăluie tainele ascunse ale rezistenţei estetice a acestui aşezământ. Răspunsurile lui Ellen Stewart m-au dezarmat, pentru că adevărul era atât de evident: secretul e să crezi în ceea ce faci. Am avut acelaşi sentiment-revelaţie şi la întâlnirea cu Odin Teatret, fieful lui Eugenio Barba de la Holstebro. Localitatea daneză i-a oferit (din 1966 încoace) confortul şi liniştea de care un teatru-laborator are atâta nevoie pentru cercetare şi creaţie. O mână de oameni, acum un total de 18 angajaţi (artişti, tehnicieni şi administraţie) gestionează această self governing institution, cum se autodefineşte, care a marcat comunitatea teatrală mondială.

La Sibiu, cum ziceam, au venit câţiva dintre ei, vreo cinci, dacă am numărat eu bine, pentru a prezenta Salt. O coproducţie cu Fondazione Pontedera Teatro, Salt / Sare a avut premiera în 2002 şi are la bază Lettera al Vento din romanul epistolar Si sta facendo sempre piu tardi de Antonio Tabucchi. Geneza producţiei e îndelungată; e, de fapt, un traseu de căutare creatoare a celor doi interpreţi din distribuţie (actriţa Roberta Carreri şi muzicianul Jan Ferslev), care, cu întreruperi mai scurte sau mai lungi, a durat aproape şase ani; plus o intervenţie artistică ordonatoare, a lui Eugenio Barba, care a însumat circa 18 luni! Nu din lipsă de inspiraţie, nici vorbă, ci pentru că ideile, soluţiile teatrale trebuiau să se rotunjească, să se sedimenteze.

În faţa sălii de sport a Casei sibiene de Cultură a Studenţilor, aşteptăm să intrăm la reprezentaţie. Coborâm pe scări, traversăm un culoar întunecat şi pătrundem într-un spaţiu unde o cortină-perdea ne desparte de minunea Odin. Energiile mitologice ale zeului nordic se transferă, parcă, în ceea ce, vreme de o oră, ne prezintă artiştii. Spaţiul de joc e dominat de o semiobscuritate voită; în partea stângă, la o masă de genul celor de terase, un domn masiv, cu o vestimentaţie ce trimite cu gândul la ţările mediteraneene şi la vacanţă, cântă la un fel de mandolină. Sunetele desenează acorduri stranii, ce se răspândesc rapid printre spectatori. Alături e trasat un dreptunghi, delimitând un alt areal, al Ei, iar în colţul din dreapta se decupează în relief o moviliţă albă. Marcajul şi grămăjoara sunt realizate din sare, care devine aici, dintr-un banalizat ingredient alimentar, un simbol. Poate fi sarea din marea pe care hălăduieşte Ea, traversând arhipelagul grecesc în căutarea Lui, o mare iubire, a cărui urmă a pierdut-o. Dar poate fi la fel de bine şi sarea din lacrimile Ei, din nostalgia şi tristeţea care-o însoţesc în mica ei odisee. În căutarea dragostei dispărute. Tot sare îi va curge printre degete acestei enigmatice doamne, pentru că iubirea n-ai cum s-o prinzi, nu e ceva concret, îţi scapă aproape întotdeauna. Şi tot sare va curge din micul ei geamantan de voiaj şi în perdeaua-ploaie de la final, care transmite spectatorilor, preţ de câteva secunde doar, o neaşteptată, dar agreabilă senzaţie de răcoare. Curgerea, fluiditatea sunt senzaţiile pe care spectacolul lui Barba le transmit. Şi jocul actriţei îţi dă acelaşi sentiment. Vocea, modulaţiile ei, forţa sunetului, corporalitatea, gesturile, mişcarea, dansul converg într-un soi de teatru fluid, care pare că se scurge în faţa noastră ca într-o clepsidră. Exact acesta e tempoul: fir cu fir, granulă cu granulă.

Roberta Carrera a studiat, exersat şi predat ani la rând pe tema rolului antrenamentului fizic şi vocal în crearea caracterelor. Pentru Salt, în investigaţiile ei actoriceşti, a pornit de la muzica lui Jan, de la improvizaţiile lui la instrumente foarte ciudate (un fel de narghilea cântătoare, printre altele), de la "scenografia interioară" pe care o declanşau melodiile acestea şi de la felul în care ar trebui să procedeze pentru a le exterioriza şi transmite publicului. Artista are o extraordinară expresivitate. O stăpânire perfectă a vocii şi a corporalităţii, o ştiinţă personală a aşezării accentelor în interpretare şi a gradării dau rolului său aceeaşi dimensiune fluidă despre care vorbeam. Intervenţia lui Barba în travaliul său trebuie să fi avut un efect similar aceluia pe care cantitatea adecvată de sare dintr-o mâncare o are asupra gustului ei. Tot Eugenio Barba a adaptat textul lui Tabucchi pentru scenă, teatralizând un gen literar foarte îndepărtat de scenă, cel epistolar, şi a conferit unitate căutărilor întreprinse de cei doi interpreţi.

Lumina e discretă, e un ecleraj de stare. Spot, lumânare şi puţin fum întreţin un ambient intimist. Culorile utilizate sunt din gamă, fiind preferate albul, roşul, negrul şi griurile. Salt se adresează tuturor simţurilor: am subliniat deja elementul vizual. E completat interesant de prezenţele olfactive: El fumează un tutun aromat, ale cărui miresme ajung rapid la spectatori, la fel ca aroma de cafea fiartă într-un alambic scos din grămăjoara de sare, asamblat şi utilizat la vedere. Să nu uităm de obiectele din scena caracterizată de o austeritate intenţionată. Puţine la număr, elementele de decor devin prezenţe active prin simbolurile pe care le asumă. Fiecare are un rost clar, esenţial în spunerea poveştii, dar şi o istorioară care s-a intersectat (afli din broşura-program) cu facerea spectacolului: scaunul provine din Buenos Aires, instalaţia de fiert cafea e din Portugalia, bastonul, din magazia veche a teatrului. Sunt locaţii în care Roberta Carreri a ajuns, a zăbovit şi care au contat, fiecare în felul ei, în traiectul naşterii lui Salt.

Rememorând derularea spectaculară, îmi înţeleg perfect tensiunea interioară ce a prefaţat intrarea la Salt-ul celor de la Odin. A fost o nouă întâlnire antologică din suita întâlnirilor proprii cu eroi ai teatrului contemporan.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Cum îţi schimbă un spectacol rolul, Delia Marinescu
 Dramele unei lumi derutate - FITS 2008, Magdalena Boiangiu
 Energiile spectacolului - FITS 2008, Doina Papp
 Superlativele FITS 2008, Oana Stoica
 FITS 2008 - Ziua a zecea, Oana Stoica
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer