Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna 2008

Gărâna Jazz Festival 2008 (despre efectul de turmă al creşterii exponenţiale)


Manu Anghelescu

Orizont, iulie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cei care citiţi aceste litere, aici şi acum, aţi fost la Gărâna între 18 şi 20 iulie 2008. Fizic, mental, metafizic. În orice stare şi sub orice formă, aţi fost acolo. De fenomenul Gărâna nu scapă nimeni. Fie că se încuie în casă şi îşi ascultă propriile colecţii de muzică sacră sau profană, fie că nu are pasiuni ca jazzul, dar se dă bine cu motorul de enduro, toată lumea bună şi nebună este acolo.

Fie că-i ploaie torenţială în timp ce îţi pui răvăşit cortul, fie că raze asurzitoare îţi pârlesc timpanele în timp ce-ţi bei miraculoasa afinată de la Răscruce, fie că eşti în mlaştinile dintre generaţii şi genuri, Gărâna nu mai este o joacă elitistă. A devenit o cultură de masă. Fără conotaţii negative. E reconfortant să vezi că lumea noastră, prinsă într-un moment ostentativ de integrare şi consum frustrat, pricepe, sub o formă sau alta, că unele lucruri nonmateriale contează. Impermanenţa muzicii live, energia degajată pe o scenă în aer liber şi pe cât se mai poate de curat, acurateţea unei tehnici impecabile în spatele căreia stau ore serioase de studiu sunt lucruri care se observă şi se digeră. În timp.

Gărâna este într-un fel o radiogramă a nivelului nostru de cultură şi de consum. Aceeaşi poveste care prinde alte proporţii în fiecare an. Este vorba de fractali sociali şi de creşteri exponenţiale. Jazzul este mai matematic decât pare. Şi iată cum de aici poţi trage concluzii. Şi pozitive, şi negative, pentru că perfecţiunea înseamnă coexistenţă. La o narghilea în timp ce asculţi bancurile lui Moşu', ideile îţi zboară prin cap cu un tupeu teribil. Jazzul şi muntele au în comun mult fum.

Gărâna Jazz Festival 2008 a fost diferită faţă de anii trecuţi. Poate m-am implicat emoţional mai mult. A fost mai personală, mai puţin abstractă la nivelul intensităţii interacţiunii dintre asimilare muzicală şi apartenenţă la un anumit gen de cultură, mai impregnată cu concret, mai reală. Pentru prima oară am mers pe firul întâmplării fără aşteptări. Atunci se declanşează toate. Am putut asculta mai mult decât jazz, un fenomen, o idee, un concept. Şi culmea, pe cât de reală a fost experienţa, nu pot vorbi la concret, despre ritmuri, influenţe, gulaş şi coada de la toalete. Toată lumea ştie programul de la această ediţie. Toţi aţi înţeles diferit acustica, tehnica, diferitele stiluri de a face show, de a fi pe scenă, de a interpreta, de a te adresa unui public poate prea variat.

Mergem la Gărâna în fiecare an. Pentru tradiţie, pentru oameni, pentru ieşire din rutină, pentru oameni, pentru turme, pentru agitaţie, corturi, frigărui, baie, plajă, enduro şi afinată. Mergem pentru trei zile de jazz cu aromă de grătar şi vin fiert, pentru Victor Wooten Group, pentru Nightlosers, pentru Mike Stern, Harry Tavitian şi pentru toţi mamuţii de pe lista pe care o cunoaşteţi de pe orice site. Am înţeles de ce un basist îşi poate permite să parodieze orice alt muzician de gen când are la degetul mic o tehnică de neconceput, de ce îţi poţi permite să abordezi orice combinaţie armonică în momentul în care ai în spate o experienţă uriaşă, când îţi cunoşti publicul atât de bine, încât te iei după telepatie, şi când orice sunet pare pus cu intenţie chiar dacă nu provine din nici o partitură sau instrument. Mai mult decât în ceilalţi ani, am simţit atmosfera de festival mare, de festival care le cuprinde pe toate, care are şi muzică veche, şi arte plastice, şi sculptură, şi lansare de carte. Gărâna creşte teribil, la fel ca şi performanţa muzicienilor. Un prieten cu auz absolut spunea cum n-a mai văzut performanţe de genul Victor Wooten. Aproape de neconceput.

Dar, ca orice fenomen intens, Gărâna lasă urme. Tăcerea de după masacrele culturale şi culinare sunt doar o formă de manifestare a algoritmilor sociologici. Lume multă, responsabilitate puţină. Legea compensaţiei funcţionează în schimb în fiecare an la Gărâna. La fel ca şi constantele: muzicieni de jazz fenomenali, Florian Lungu, un public care înţelege, un public care bea, un public care aşteaptă să se declanşeze ceva, un public care atârnă prin cimitir, o toaletă mereu neîncăpătoare, o Răscruce plină de poveşti muzicale şi nişte urlete de motoare turate. Gărâna Jazz Festival este un punct de stabilitate în viaţa unora. Doar că şi punctul ăsta devine o mare bulină din cauza expansiunii în plan. Gărâna Jazz Festival 2009. La anu' ne batem pe locuri. Gata.

Notă: Fotografii de Anca Pol.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Manu Anghelescu


Alte articole

 Seducţie fusion la Gărîna Jazz Festival 2008, Daniel Vighi
 Marele an al Festivalului de Jazz de la Gărâna 2008, Mihai Plămădeală


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer