Al 7-lea album în 25 de ani pentru
anti-folkistul socialist-muncitoresc britanic, dacă nu luăm în calcul compilaţii,
b-side-uri şi cele 2 colaborări cu Wilco întru resurectarea şi ilustrarea muzicală a miticului patron spiritual, Woody Guthrie. Al doilea nume preluat de la o carte de Colin MacInnes la 6 ani de la
England, Half-English (pe cînd
Westward to Laughter?) şi al doilea cu trupa The Blokes, la doi ani după propriul efort literar,
The Progressive Patriot. Suficiente statistici.
Răguşit, nazal şi limitat la capitolul voce, Bragg pare să vrea
să-şi rezume specificitatea şi atracţia încă din titlul ce strînge, concis, polii între care a pendulat încă de la începuturi. Dar, surpriză, exact
într-un moment hipertensionat politic, militantul furibund pentru atîtea cauze stîngist/ pacifiste pare să fi luat o pauză. Deşi implicate,
piesa-titlu şi
O Freedom sună generic, simplist. În ansamblu, bucăţile protestatare (
The Beach Is Free, Sing Their Souls Back Home, Farm Boy) sînt umbrite numeric de cîntece de iubire. Frumoase, nuanţate, dar... unde e urmaşul englez al unor Guthrie, Seeger, Leadbelly, Phil Ochs ş.cl., punkist în spirit dacă nu în
sound, afin cu Paul Weller sau la fel de ciudaţii, dar mai bine înzestraţii vocal Julian Cope sau Robyn Hitchcock?!
Pare-se, rătăcit în sine, după cum stau mărturie chiar momentele mai bune
I Keep Faith (cu sublimul Robert Wyatt în fundal) şi
Something Happened. În rest? Prea mult din
Mr. Love &
Justice sună familiar, prea potolit instrumental şi, straniu, a zdrăngăneală relativ
tradiţional-americană, i.e.
country. Ceea ce duce la o senzaţie de oboseală şi, inevitabil, dezamăgire.
Al doilea disc al ediţie
deluxe, cu Bragg reinterpretînd piesele acompaniat doar de chitări, e net superior, transformînd, între altele,
You Make Me Brave într-un răvăşitor lament
a cappella şi reducînd just
M for Me ori
O Freedom la esenţele întunecate.