Muzeul Naţional de Artă al României, beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, a achiziţionat, pe parcursul anului 2007 şi la începutul anului 2008, şi şi-a îmbogăţit cu un număr de 71 de lucrări valoroase colecţiile de artă veche românească, artă modernă românească, artă grafică, artă europeană, artă decorativă şi artă orientală. Reunirea acestora într-o amplă şi inedită expoziţie, intitulată generic Achiziţii 2007-2008, însoţită de un catalog succint al lucrărilor, oferă publicului un discurs artistic construit pe criterii cronologice, un concept expoziţional coerent şi o viziune panoramică asupra creaţiei artistice româneşti şi universale.
Reconstituirea unei incursiuni aleatorii şi, în acelaşi timp, coerente prin istoria artei, evidenţiată prin selecţia lucrărilor şi conceptul expoziţiei, necesită o re-definire şi o re-problematizare a unor concepte-cheie ca: tradiţie şi modernitate, academism şi avangardism, identitate şi alteritate. Propunerea unui discurs cvasicronologic cu o componentă formatoare evidentă, fundamentat pe un dialog elocvent şi pe analogie între opere, a fost o provocare pentru organizatori, deoarece, datorită diversităţii epocilor, artiştilor şi operelor, nu mai puteau fi respectate regulile de panotare tradiţionale. Construit pe criterii elitiste şi estetice, discursul propus oferă publicului posibilitatea să descopere paradigma culturală a fiecărei epoci, să se transpună în mentalitatea acesteia şi să simpatizeze cu capodoperele.
Selectarea lucrărilor şi integrarea acestora - cu excepţia Portretului împăratului Iosif al-II-lea al Austriei realizat de atelierul pictorului Martin van Meytens şi expus în Galeria de Artă Europeană - într-un concept expoziţional unic sunt consecinţele necesităţii unei politici juste şi transparente de achiziţii a muzeului, ca instituţie aflată în slujba comunităţii.
Iniţiativa Muzeului Naţional de Artă al României de a expune achiziţiile sale din ultimii ani se datorează şi valorii incontestabile şi inestimabile a lucrărilor achiziţionate, care în prezent îmbogăţesc patrimoniul său cu nume de rezonanţă pentru arta românească modernă, ca: Niccolo Livaditti, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Francisc Şirato, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Ion Theodorescu-Sion, Marcel Iancu, Eustaţiu Stoenescu, Jean Al. Steriadi, Arthur Garguromin Verona, Alexandru Ciucurencu, Constantin D. Stahi, Nicolae Petrescu-Găină, Octavian Smigelschi, Nicolae Vermont, dar şi pentru arta europeană: Martin van Meytens, Domenico Bossi, Augustin Christian Ritt, Jean Baptiste Jacques Augustin. O atracţie a expoziţiei, care poate suscita interesul publicului vizitator, sunt cele patru icoane pe lemn pictate între secolele al XV-lea şi al XIX-lea de atelierele cretan, de cel rusesc (Şcoala de la Novgorod?) şi de cel al lui Mincu Zugravul şi manuscrisul talismanic realizat în secolul al XVIII-lea, în Imperiul Otoman.
Fiecare lucrare expusă are o poveste unică, care poate suscita interesul publicului. Astfel, icoana Răstignirea lui Iisus Hristos, pictată pe lemn în secolul al XV-lea, este unicat în ţară, a fost publicată pentru prima dată de I.D. Ştefănescu şi aparţine ca factură picturii moldoveneşti. Realizată probabil într-un atelier de iconari ruşi, icoana pe lemn Sf. Ioan Botezătorul, ca tipologie şi iconografic, pare să fi făcut parte dintr-un iconostas de secol al XVI-lea. Atribuită unui meşter cretan de la sfârşitul secolului al XVII-lea, icoana prăznicar Sfinţii Nicolae, Varvara şi Sava corespunde, din punct de vedere iconografic, reprezentării tradiţionale prescrise de erminii şi respectă ordinea impusă de calendarul liturgic. Pictată iniţial pe ambele feţe în atelierul lui Mincu zugravul, icoana Grup de sfinţi datează de la începutul secolului al XIX-lea şi reprezintă un grup de opt sfinţi, recognoscibili fiind numai Sf. Stelian, Sf. Ierotei şi Sf. Nicolae.
Tabloul lui Niccolo Livaditti, Familia stolnicului Bobeică, este una dintre primele picturi de şevalet din ţara noastră şi înfăţişează schimbările radicale de mentalitate şi interes, pe care le-a suferit societatea românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin impunerea burgheziei ca principal comanditar şi, drept urmare, prin crearea unui nou tip de reprezentare. Premergător al picturii româneşti moderne, Ioan Andreescu reconstituie în peisajul său Case la Asnières, prin zugrăvirea casei în care a locuit C.A. Rosetti, un moment din istoria exilului românesc. Influenţat de postimpresionism şi în special de sintetismul lui Gauguin, Ştefan Luchian pictează, în anii 1904-1906, o serie de peisaje - printre acestea meritând să fie consemnată şi Casă cu gard - în preajma casei sale de pe strada Povernei.
Pictura lui Francisc Şirato, pendulând între tradiţie şi modernitate, se evidenţiază printr-un interes constant şi consecvent pentru peisaj şi pentru portretistica feminină: lucrarea Fetiţă cu rochie albastră fiind expusă alături de tablourile lui Nicolae Tonitza, în 1938, la expoziţia personală a artistului de la sediul Fundaţiei Dalles. Personalitate marcantă a începutului secolului al XX-lea alături de Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu se impune, în Târg la Sighişoara, printr-o viziune artistică tradiţionalistă preluată din atelierul academistului William Bouguereau, contaminată însă de lumina caldă a peisajelor de la Vitré. Sintetismul şi tematica peisajului Muntele Sainte-Victoire Theodor Pallady, preluate de la postimpresionişti, se manifestă prin reiterarea unui subiect preferat de Cézanne, printr-o reactualizare a temeiurilor artei sale, dar şi prin esenţializarea şi interpretarea datelor exterioare. Puternic ancorată în tradiţie şi în specificul naţional, pictura lui Ion Theodorescu-Sion va aborda, în lucrarea Natură statică, o "tehnică viguroasă" şi un contrast puternic de clarobscur, care caracterizează întreaga serie de naturi moarte realizate de artist în anii 1923-1924.
Pictor naturalizat austriac, Martin van Meytens, autorul Portretului împăratului Iosif al II-lea, a fost unul dintre pictorii de curte austrieci care, în calitatea sa de preşedinte al Academiei de Arte din Viena, a creat o întreagă şcoală. Iscusit miniaturist, italianul Domenico Bossi a acordat o atenţie deosebită detaliilor şi a realizat, ca în Portret de femeie, efigii ale frumuseţii şi candorii unor personaje celebre. Augustin Christian Ritt, pictor de compoziţii alegorice, de acuarele şi de miniaturi, s-a evidenţiat în secolul al XVIII-lea ca excepţional portretist. Pictor oficial al Curţii regale franceze din perioada lui Napoleon I şi Ludovic al XVIII-lea, Jean Baptiste Jacques Augustin s-a afirmat ca miniaturist original şi novator la Salonul Oficial şi a avut numeroşi discipoli.
Tema vânătorului marchează şi defineşte lucrările de grafică ale lui Gheorghe Petraşcu, începând cu anul 1913, dar revine şi mai târziu în câteva acuarele de o valoare artistică deosebită. Frecventând intens anturajul colecţionarului Alexandru Bogdan-Piteşti, Nicolae Petrescu Găină este fascinat de figura acestuia. Creaţia lui Octavian Smigelschi, plasându-se la punctul de interferenţă între secolele al XIX-lea şi al XX-lea, traversează mai multe etape stilistice, ilustrate de lucrările de grafică prezente în expoziţie: de la simbolism şi Art Nouveau la revenirea la un specific naţional original. Carnetele de desene ale lui Nicolae Vermont sunt nişte confesiuni artistice veritabile, încercând să evidenţieze etapele pe care le parcurge artistul în căutarea propriei sale identităţi. Având o funcţie protectoare şi taumaturgică, manuscrisul talismanic, realizat în secolul al XVIII-lea în Imperiul Otoman, conţine nouă file cu texte religioase cu "numele frumoase" ale lui Dumnezeu, rugăciuni şi legenda "celor şapte din Efes".
Lucrările expuse, achiziţionate din colecţii particulare, au fost prezentate publicului, din cauza timpului scurt, cu starea de conservare şi de restaurare iniţială. După închiderea expoziţiei, o parte dintre lucrări vor fi prezente în galeriile permanente ale Muzeului Naţional de Artă al României, iar cealaltă parte vor fi restaurate.